Lovin’ on 24

fragmentar, sorii încă nu se cunoscuseră când am răsărit din argila aia cu tentă cenușie amușinându-mă în treacăt, dar copilul satanei albe nu mirosea. a trecut atât de mult de atunci, că astrele nu se mai știu și nici eu purpuriu, m. ungea tartine pe masa din bucătărie și toată casa respira pulsatil în vreme ce eu turnam apa dintr-un pahar în altul, alergam pe câmpuri-scenice-fluturi crescuți din tălpi, iar viața îmi părea un fânar. el a făcut o revoluție, a îngropat niște cadavre pustiite și ovale, din nou cineva i-a furat inima, eu mă rădeam pe cap „baby, aceasta este sperma din mine, ia-o și spune tuturor că nu mai sunt” universul rămânea noi stăteam ritmat, un pas, prindeam tramvaiul 1 din mers, ne opream, beam cafeaua la ora cinci și ceva, visam, scriam poezii pe trotuare, ca să ne dăm întâlnire a doua zi cu amanții pe acel loc, până când m-am îndrăgostit de ioana care creștea în m. în fiecare timp autumnal, cu plete abstracte, sâni neîncepuți, cu tine intrauterin, sorbitor, remiscent, plecam din pământ, veneai de oriunde în nopțile noastre umede sugrumam altă moarte cândva, ne luam celulele unul de pe altul, miroseam tu, îmbrăcam rochia de carmelită desculță, prizai din mine, purtai o camașă-mușețel, cafeneaua din istambul era una din opriri, apoi calea era lină, mână în mână, puțin triști, ca aceeași sori crepusculari