Proză
Haos nocturn în triptic
din m.-uri
2 min lectură·
Mediu
Primul text
Când venea noaptea ne era mai frică de totalitate și de noi. Ne așezam unul în fața celuilalt și din off auzeam un cântec trist-encefalic. În spațiul rămas liber se nășteau, unii din alții, femei și bărbați – mie îmi plăceau fetele căzute, purtându-și părul împletit în cozi care se înfigeau în pământ, îndepărtat și semănau cu sfinte primitive. Creștea frica în noi și atunci vorbeam neîntrerupt. Tu spuneai mult despre mine, iar tinerele cu subțiori netede se înălțau mult, în spatele nostru, până când spărgeau plafonul, treceau prin nori, se înnodau vegetal și formau o rețea indefinibilă, dincolo. Se auzea muțenia lor și apoi nu mai știam nimic de ele. La un moment dat tăceam amândoi, făceam dragoste și eu știam că dacă tu plecai, eu aș fi fost absența ta. Copiii noștri inexistenți ne priveau prin iarbă, tu îmi explicai despre canalul meu vaginal strâmt. Ne înghițeam înfricoșați, hazardic.
Inter-text
Nici azi nu m-am angajat.
Citesc Borges, mai aranjez fotografiile pe ușă și vasele în dulap.
De mâine voi învăța pentru master, am promis familiei mele.
Mi se lungesc ridurile pe față.
Sânii nu mi-au mai crescut.
Îmi număr ziua egal, dau un telefon, cafea, nu, domnule, tot n-am învățat să scriu coerent, dar fac exerciții de gimnastică în fiecare dimineață, plimb un copil cu ochi limpezi, ți-am cumpărat o geantă, sper să-ți placă.
Acest text putea să nu existe
Dimineața ne trezeam foarte devreme și foarte schimbați, luam trenul, fiecare din altă gară. Eu vedeam mirată apoi cum trec în sens invers vagoanele care purtau corespondența cu Oblovna. Tu respirai într-un compartiment verde-sufocant, plin cu martiri, întinși goi oriunde. Câțiva oameni cu nume rusești coborau grăbiți într-o stație și fetele cu păr lung înaintau spre centrul pământului.
Când venea noaptea ne era mai frică de totalitate și de noi. Ne așezam unul în fața celuilalt și din off auzeam un cântec trist-encefalic. În spațiul rămas liber se nășteau, unii din alții, femei și bărbați – mie îmi plăceau fetele căzute, purtându-și părul împletit în cozi care se înfigeau în pământ, îndepărtat și semănau cu sfinte primitive. Creștea frica în noi și atunci vorbeam neîntrerupt. Tu spuneai mult despre mine, iar tinerele cu subțiori netede se înălțau mult, în spatele nostru, până când spărgeau plafonul, treceau prin nori, se înnodau vegetal și formau o rețea indefinibilă, dincolo. Se auzea muțenia lor și apoi nu mai știam nimic de ele. La un moment dat tăceam amândoi, făceam dragoste și eu știam că dacă tu plecai, eu aș fi fost absența ta. Copiii noștri inexistenți ne priveau prin iarbă, tu îmi explicai despre canalul meu vaginal strâmt. Ne înghițeam înfricoșați, hazardic.
Inter-text
Nici azi nu m-am angajat.
Citesc Borges, mai aranjez fotografiile pe ușă și vasele în dulap.
De mâine voi învăța pentru master, am promis familiei mele.
Mi se lungesc ridurile pe față.
Sânii nu mi-au mai crescut.
Îmi număr ziua egal, dau un telefon, cafea, nu, domnule, tot n-am învățat să scriu coerent, dar fac exerciții de gimnastică în fiecare dimineață, plimb un copil cu ochi limpezi, ți-am cumpărat o geantă, sper să-ți placă.
Acest text putea să nu existe
Dimineața ne trezeam foarte devreme și foarte schimbați, luam trenul, fiecare din altă gară. Eu vedeam mirată apoi cum trec în sens invers vagoanele care purtau corespondența cu Oblovna. Tu respirai într-un compartiment verde-sufocant, plin cu martiri, întinși goi oriunde. Câțiva oameni cu nume rusești coborau grăbiți într-o stație și fetele cu păr lung înaintau spre centrul pământului.
034510
0
prima parte îmi pare nu știu cum ritualică - scena asta în care vă așezați față în față și începeți un dialog care vă poartă de \'partea cealaltă\', cum ar zice naum, și te-ai învățat să aduci în textele tale un fragment de acolo... ai câteva fragmente oarecum eliptice, aproape aforistice, introduse în corpul primei bucăți, care nuanțează atmosefera pe care o descrii / sugerezi. bachelard stabilea, în \'poetica spațiului\', pare-mi-se, un fel de dihotomie între imagine și metaforă, considerând că metafora ar bloca într-o anumită măsură textul, în schimb imaginea predispune cititorul la reverie... așa că îmi place că folosești anume imaginea, creând o atmosferă de literatură absurdă, care ne place atâta amândurora...
chestia asta cu dialogul, apoi dragostea care te salvează de frică o simt și eu deseori... tu știi... și m. care îți vorbește despre tine, constituindu-te prin discursul lui... am văzut că ai început să lucrezi și cu personaje multiple - \'fetele\' și martirii, care crează iarăși o atmosferă interesantă... și tot extrem de aproape de mine e \'eu știam că dacă tu plecai, eu aș fi fost absența ta\'.
al doilea fragment vine să echilibreze într-o anumită măsură atmosfera din primul, enumerând o serie de lucruri care ți se întâmplă deja în viața cotidiană, nu în heterotopia primului... lucruri aparent mărunte... \'tot n-am învățat să scriu coerent\' parcă ar răspunde unui alt text de-al tău, în cre scriai \'mă lăudam că nu știu să scriu o poezie bună\'.
a treia bucată e \'dispersia\' primelor, o plecare, o despărțire, o nouă \'trecere dincolo\'... mi s-a părut interesant și să citesc fragmentele de text și în altă ordine decât le-ai pus tu, să încep de la ăsta, de exemplu... starea e diferită, dar oricum plăcută...
și îți dau și o stea pentru felul în care ai reușit să oferi voce unei stări care, de obicei, tace...