Adrian Tarita

Visasem că aveam un look de ofițer SS Cu ochi albaștri, păr tuns scurt dar des Și-ți recitam cu glas metalic din Pușkin Când tu fumai Gitanes c-un aer libertin. Dădui pe gât paharul mare de

S-o am alături iar în luna lui Cuptor Cu acel maieu și fusta cât jurnalul Ah, s-o reîntâlnesc îmi e atât de dor În trenu’ ăla unde aș fi tras semnalul. Să coborâm ca doi nebuni în haltă

Suntem flăcări pereche în Gustar, Ne contopim în lanuri de porumb Strivim avide buze cu sărut fugar Când liberez al fustei unic bumb. Sub blugi cu ostenit fermoar labil Mă afli în slipul

Sub luciri rare de opaiț fila pare așa gălbuie Si odaia vizuină din reci, scorojite scânduri; Așternute cu un toc lungile, albastre rânduri Fac dorințele din cord către țeastă să se suie. O

Serafică, crăiasa nopții după norul sur Împrăștia paloare nelumească peste vii; Ochii căprui sătui de cearcănele viorii Mă ardeau să cat spre citadine ca un fur. Se respira mister în noaptea de

Din prospețimea verii neputând să fur Scăpa-voi de suspine în aerul câmpiei; Cătând celest refugiu, nu vraja poeziei Aș pierde gândurile întunecate în azur. Alunecând în iarbă între tulpini de

Cetățeni sobri, cu fețe grave Stăteau și se uitau tăcuți la el Cum descheiat, murdar si chel Venea ca un bețiv dintre epave. Fiind o zi de post, un proprietar Cu jeep parcat departe de

De-aș fi un cerșetor pe-al Londrei pod Pândit de romii care scuipă în Tamisa Aș lua cu zâmbet și God bless you fisa De la vreun lord cu look ca de prohod. Și când am strâns cam douăzeci de

În seara cea de farmec plină Pe o alee lungă din Copou Plimbam o înghețată-n mâna Tu o umbrelă și-un landou. Ne intersectam în du-te vino Și îmi doream ca tu să crezi Că ochii mei spun

În vis aș vrea să vin în mica ta odaie Precum un flutur cafeniu îndrăgostit Și aterizând pe trandafirul roșu ofilit Să te dezmierd cu-a ochilor văpaie. Chiar să-mi surâzi în somnul

Într-o postură grațioasă, coapse lungi Stăteau pe-o bancă expunând albețea Și proprietara lor cu minijup în dungi Nu se dădea de gol că-i expira junețea. Iar mai încolo un uscat în țoalele

N-am timp să scriu despre amorul ce s-a scurs La ușa mea o altă ruptă fantezie sumbru bate, Mă uit cu ochi haotici la vinul din carafă scurs Și mâzgâlesc pe-o foaie năbădaile necenzurate. De

Îmi oscilezi în suflu, te respir din flori de tei Sub pași te simt, o umbră cu mișcări difuze O teamă am, să nu te calc pe inimă pe-alei De-i ochiu` stins și gânduri mă urnesc confuze. M-ai

Hoinărind pe strada ta când tu te dezbraci După perdeaua diafană, cu lumina aprinsă Am intenția să mă sui în arțar plin de draci, Să-ți sar pe pervaz ca un cotoi, fii convinsă. Doar soțul tău

Am spart un glob, se duse iute anul În cioburi mici de efemeră fericire; Ratate năzuințe număr cu toptanul Dar tot m-a ajutat o scurtă întâlnire. Eram chiar în tramvai în zi de April Euforizat

Mi-ar place să te văd pe dâmburi Cum îți rotești șăgalnică maioul De pe balcoane scos și eu ca boul Să scap de slipul plin de vânturi. Apoi tu să ucizi tăcerea cu un râs Isteric încât toate

Era o femeie inteligentă si zglobie Care se chinuia să scrie o poezie. Știa de la soțul ei cronic insomniac Că femeile, în rime îs faine și tac. Mereu pe bănci și alei fiind sărutate În fișa

Pe pânza apei cioburi pică Din ochii mei cu luciri dure Dar glas căprui lin se ridică Din inimă în lacrimi pure Ce inundând privirea goală Se scurg prin desele clipiri Cum plâng cu roua

Pe cerul iernii aspre luna părea tristă Dorind lumina unui soare de Cuptor Și cu reci raze căta spre un alb decor Din urbea în care anonim poet există. Pe cearcănele vineții de palid visător

Printre sălcii mlădioase se agită un aspru vânt, Privitor după perdea sorb din ceașca de cafea; Palid după noaptea albă, cu moralul la pământ Ascultând o simfonie mă gândesc oftând la

Atras de-un soare anemic de Februar Îmi relaxam pe bancă etatea avansată Când sub blănița șic, o rochie decoltată Făcea superbă blonda venind pe trotuar. Normal fiind doar o oră de leneșă

Să nu regreți că ai ucis în mine Ultima șoaptă a muzei din Eden. Lipsit în insomnii de blând refren Îmi umplu zilnic palmele cu tine. Cândva serafic un surâs din Lună Cădea pe raze reci în

Doar ochii tăi mă ard canicular În seara cu feeric chip de lună Și al meu gând ar vrea să pună Pe gâtul tău gingaș sărut fugar. Vise îmi agăț de stele în agonie Să-mi crească plete de