Poezie
Chemat la ceruri
1 min lectură·
Mediu
Pe cerul iernii aspre luna părea tristă
Dorind lumina unui soare de Cuptor
Și cu reci raze căta spre un alb decor
Din urbea în care anonim poet există.
Pe cearcănele vineții de palid visător
Crăiasa nopții își lăsă galbena văpaie
Iradiind pe albi pereți în veche odaie
Sclipiri astrale ce dau viață umbrelor.
Iar el poetul meditând la fericita eră
În care oamenii adorau trimis ceresc
Văzu deodată un zâmbet pământesc
Lângă icoană pe portretul de himeră.
Alunecă din efemera ramă nălucirea
Pășind grăbită către un scaun șchiop
Apoi scrutând privirea de poet miop
Zvârli cămașa ce ascunde nemurirea.
Simțind că-i expirase timpul de iubit
Primi poetul un sărut cu tristă mină
Și oftă domol în jilțul șubred pironit
Când pogorî pe leațuri Flacăra în tină.
001.433
0