Pe cerul iernii aspre luna părea tristă
Dorind lumina unui soare de Cuptor
Și cu reci raze căta spre un alb decor
Din urbea în care anonim poet există.
Pe cearcănele vineții de palid visător
Trosnesc în sobă inimile de stejar
Când toamna-și face lin bocceaua;
Pe cer de sticlă stele firave tresar
Știind de norii ce-or aduce neaua.
Un biet poet uitat de lume, solitar
Își duce pașii
Serafică, crăiasa nopții după norul sur
Împrăștia paloare nelumească peste vii;
Ochii căprui sătui de cearcănele viorii
Mă ardeau să cat spre citadine ca un fur.
Se respira mister în noaptea de
Îți port sub geacă sărutările într-un plic
Și deși o inimă bătrână freamătă labilă,
Pe pieptul neîncorsetat de o cămașă șic
Percep a buzelor cu ruj violet ștampilă.
Din ascunzișul meu venii la
Suntem flăcări pereche în Gustar,
Ne contopim în lanuri de porumb
Strivim avide buze cu sărut fugar
Când liberez al fustei unic bumb.
Sub blugi cu ostenit fermoar labil
Mă afli în slipul
Treceau prin arșiță țigănci în fuste scurte
Prin fața blocului ce-mi găzduia nirvana
Și parcă m-am simțit teleportat spre iurte
În oriental pustiu unde hălăduiește prana.
Cu oblici ochi
Având în gură gust de caș din Botoșani,
Avantajat de aroma naturală a unei cepe
Țineam palma pe teancul îndoit de bani
Din blugi filat de orășencele, avide iepe.
Făceam apologia sacră a
În încăperi atinse de lumină sumbră
Îmi duc fără rușine bronzul dezgolit,
Neevitând ciocnirea cu vreo umbră
Aștept plăcerea efemeră de a fi iubit.
Poate din coridorul cu tentă ogivală
Va
Matinal, un firav serafim mă îmbie
Să salt în rugă printre flori cu rouă
Dar ostenite de lumină în ziua nouă
Himere vor să scriu păgână poezie.
Privind spășit în ortodoxul calendar
Parcă alung
Cu trandafirul rupt de la al meu parter,
Dedat la hoinăreală în nopțile de vară
Cătam femei cu gura de cireașă amară
Să mă rănesc cu efemerul unui adulter.
Și pe aleea cu înalții tei numai o
Debusolată, parcă dusă de nocturn zefir
Venea trista șatenă protejând un trandafir
Și peste decolteul rochiei atât de îmbietor
Se năruia cu ruj strident surâsul sfâșietor.
Iar un poet picat de
Ca diletant cu fantezie
Agăț pe trotuar vreo muză
Și dacă nu e prea confuză
Mă reproduc în poezie.
Dar nu las vreo umană urmă
Deoarece în a școlii turmă
Fui bâtă la morfologie.
Așa că doar
Aș fi fost un bun tovarăș, inginer
Lucrând într-o uzină ca și stagiar
Iar maistrul activist și plin de fler
Ar fi oferit o Secărică în vestiar.
Făcând pontajul la vreo laborantă
Aș fi
Ea palidă, în rochie sobră, gânditoare
Scria meticuloasă lângă flori albastre
Și ochii săi de ceruri cu luciri de astre
Rar azvârleau într-o oglindă cu visare.
Șaten zburlit, neras din pură
Mi-ar place să te văd pe dâmburi
Cum îți rotești șăgalnică maioul
De pe balcoane scos și eu ca boul
Să scap de slipul plin de vânturi.
Apoi tu să ucizi tăcerea cu un râs
Isteric încât toate
Un șuț plăpând fu luat pe trotuar la goană
Când eu priveam la buzunarul de cucoană
Poziționat pe turul bleu al blugilor de VIP
Și pofta cărnii mi-a îmbujorat nerasul chip.
Văzui apoi țiganul
Ți-am scris cu albastre dâre repezi
Când sub ferestre se strecoară furii
Să nu expui după perdele fine nurii
Ci de Satana cu postire să te lepezi.
Că uit de ale tale coapse la pangar
Unde vând
Într-o postură grațioasă, coapse lungi
Stăteau pe-o bancă expunând albețea
Și proprietara lor cu minijup în dungi
Nu se dădea de gol că-i expira junețea.
Iar mai încolo un uscat în țoalele
Prea rotundă peste deal
Luna își face din nori voal
Și întreaga ei splendoare
De regină visătoare
Cerne galbenul feeric
Prin fiori de întuneric…
Uitat de-ale muzei șoapte
Un poet singur în
Pe pânza apei cioburi pică
Din ochii mei cu luciri dure
Dar glas căprui lin se ridică
Din inimă în lacrimi pure
Ce inundând privirea goală
Se scurg prin desele clipiri
Cum plâng cu roua
Cu cioc zburlit si freză a la Ghiță, fresh
Ma deplasam filat de-al străzilor sergent
Ce se holba de parcă am dormit pe preș
Chiar când intrai în Ford cu aer de agent.
Apoi sunai discret sub
Printre flori albe în luminos apus
Purtată de-o primăvăratică adiere
Parcă plutea cămașa fină a lui Isus
Alunecând pe cale ca o mângâiere.
Prea fragede piroane, ale ierbii fire,
Întins de
În lăcașul scorojit tristul ornic încet se zbate,
Din ceruri pică zăpada unor vremuri de apoi
Trupu-mi freamătă rebel că plăcerile îs uitate
Și visarea se avântă spre-o singurătate în
Într-un șopru suflă iarna printre leațuri depărtate
Aducând pe aripi de crivăț șoapte din pustia luncă.
Ochii mei scântei de doruri peste fân uscat aruncă
Și spre vara incandescentă zboară