Poezie

Fără foc în Făurar

2 min lectură·1 februarie 2017

Mediu

Într-un șopru suflă iarna printre leațuri depărtate

Aducând pe aripi de crivăț șoapte din pustia luncă.

Ochii mei scântei de doruri peste fân uscat aruncă

Și spre vara incandescentă zboară gândurile toate.

Să sorb iar mireasma luncii când apusul arde cerul

Și în rosia rochie largă din nou naltă, zveltă apară

Țigăncușa cu ochi negri purtând farmece de seară;

Ea cerându-mi palma rece, să ghicească efemerul.

Tulburat peste măsură de ale sale vrăji din șoapte,

Aninat iar cu privirea de zâmbetul prea șăgalnic

Ce-i pe gura ca și fraga, făcând sângele năvalnic

Supla talie o cuprind ca să hoinărim spre noapte.

Cu ocheade ucigașe scăpărând printre lungi gene

Ea-mi piște vicleana mână ajunsă pe sân pietros,

Dar tras către alte curbe, brațul meu ăl musculos

Pe șold cald fie uitat când recit iar vechi catrene.

Și din nou des ne-om pupa pe cărarea cea pustie

Învinși de ațâțarea cărnii când răsare cornul lunii;

Ignorând porunci creștine să ne iubim ca nebunii

Sub vreo boltă de stejari; nime-n lume nu ne știe...

Dar ce ger cumplit se lasă și căciula am vândut-o;

Greu e de trăit când soarta te lovește cu a sa botă

Așa că-n bârlog oi merge ca să mă vâr sub pilotă,

Doar în visuri e posibil să duci viața ce ai vrut-o.

001.264

Adrian Tarita. “ Fără foc în Făurar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-tarita/poezie/14102505/fara-foc-in-faurar

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.