Adrian Munteanu

Descopăr, ca în fiecare text pe care îl scrii, o capacitate senzitivă și plastică de mare amplitudine. De la reflexivitate și luciditate, textul te conduce spre revelații imagistice care se bazează pe asocierea inedită a unor segmente în aparență cunoscute. Așa este cazul umbletului pe sus cu tălpile tulpini, turnatului în ceară aurie a nucului bătrân, boabelor de struguri între umerii dezgoliți.
O încântare.

O viață trăită spre veșnica și jinduita întoarcere.
Poetul ar trebui sa fie gelos pe această replică. Cu Nicu Alifantis cu tot . Mai ales că intrăm hotărât în \" septembre \".

Esențializarea, reducerea la simpla fulgurare a gândului și a stării, crează tensiune și plasticizează. Mai ales finalul. Incredibil cât de largă este aura semantică a cuvântului pe care o așterni peste fiecare sintagmă. Poemul acesta are, pentru mine, alte dimensiuni decât cele reale. Unele care ar acoperi pagini întregi de caiet și pogoane de simțire și reflexivitate.
Să ne trăiești!

Anda - ne comunicăm reciproc. Poate în doi răspunsul e mai aproape ;
Mihaela - ține tot de căutarea asta, uneori fără speranță ;
Florin - o nouă calitate : constanța ;
Dana - mă gândesc foarte serios la un aspect : dacă Dumnezeu mă va ajuta să scot niște cărți, să te rog pentru o colaborare. Nu știu cum ajungi la rezultatele le care ajungi, dar totul are altă anvergură;
Adrian - nu sunt sigur că fericirea va spori exponențial, odată cu pecețile doborâte ;
Radmila - totul este să ne imaginăm ce e în spatele ultimei peceți. Pentru că nu ordonăm noi nimic în acest univers, eu cred că rămânem la mila Celui ce a alcătuit lumea.
Mulțumirile unui suflet fără răspunsuri.

Superb, inedit, sensibil și expresiv.
Cu plecăciune.

Aceleași urări vouă, vrednici truditori în ocna cuvintelor, cu încrederea că mai avem încă multe să ne spunem.
Să fiți sănătoși și cu poftă de scris.

E bine că nu mă puteți privi acum. Gura nu reușește să se închidă la locul ei, într-un gest de surprindere absolută și desoperire a sărăciei cuvintelor.
Cum să-mi exprim mulțumirea, Anda, pentru statornica ta pritenie ? Poate doar spunându-ți că ai creat un text adevărat și sensibil. Un text căruia poți să-i scoți dedicația și să-l oferi ca un poem al generozității. Sunt copleșit.
Apoi, cum să vă mulțumesc tuturor că nu m-ați uitat și pentru cuvintele calde și prietenești ? Doar spunându-vă că sunteți generatorii și liantul tuturor eforturilor mele, atâtea de câte sunt în stare. Fără conștiința faptului că sunteți la celălat capăt al drumului, probabil că pașii mei s-ar pierde prin fundături fără speranță.
Vă mulțumesc și atât. Cu toată prietenia și recunoștința mea.

Nu se leagă cuvintele. Stările o iau înainte și se ghemuiesc sub tâmplă. Oscilez între surpriză și semnul flatării orgoliosului ce sunt, în ciuda eforturilor pe care le depun zilnic de a mă umili în fața lumii, între calda învăluire pe care o simt din partea unor prieteni dragi, fără cuvântul cărora nu s-ar închega nimic, și între neputința de a le mulțumi îndeajuns, între recunoștință pentru munca migăloasă, răbdătoare și de neașteptate revelații în ordonarea unor intenții pe care nu le credeam relevabile, depusă de Maria și conștiința generozității de care a dat dovadă, furându-și atâta din timpul destinat propriei creații sau din acela al odihnei, pentru a sintetiza cu atâta claritate, relevanță și bunăvoință rostul eforturilor mele zilnice, mult sub nivelul exegezei.
Mulțumesc Maria și iartă-mi incapacitatea de a învălui în mai multe cuvinte respectul și prețuirea pe care ți le port.
Mulțumesc Mihai, Anda, Gabriela, Alexandra, Adriana, Vladimir, Mae, cei fără de care n-aș fi reușit să găsesc pretextul continuării fără întrerupere și, sper, fără sfârșit.
Pentru că existați, mă voi strădui să nu cobor garda. Rămân cu permanenta nemulțumire că acel timp pe care-l simt mereu răvășitor, și pe care Maria, pe bună dreptate, la enunțat ca principală obsesie în textele mele, nu mă îngăduie să fiu mai des prezent în dreptul eforturilor voastre creatoare, mai des în stare să-mi așez un semn al încântării în fața atâtor spirite reflexive și înzestrate. Îmi cer iertare pentru slabele mele puteri analitice, pentru concizia unor intervenții, pentru formalismul altora, pentru aparenta absență ce se produce uneori în fața unor semne care ar merita eforturi pentru a le parcurge. TIMPUL e de vină. Rup și eu cât pot din trupul lui, îi mai ațin calea pe la răscruci, dar mă recunosc deseori învins și sleit de puteri.
Dacă pot asigura de ceva, este de prietenia mea constantă și dezinteresată, de prețuirea mea și speranța de a vă păstra.
Cu aceeași prietenie.

Cuvinte și urări pe care le prețuiesc, pentru că vin de la oameni dragi, pe umărul cărora se sprijină mereu truda mea de fiecare zi.
Cu recunoștință.

Surpriză. Tocmai când credeam că te-am supărat cu ceva. Să îmi trăiești, să ne trăiești ! Mi-ai adus o clipă de senin, o lumină a zilei.
Cu toată prețuirea mea.

Un gând de mulțumire pentru cineva tare apropiat mie.

Vreau să-ți mulțumesc pentru că ești prima și pentru că ești. Nu prea știu să o fac cum trebuie. În afara celor pe care le scriu, când nu mă vede nimeni, sunt cam stângaci.
Toată prietenia mea.

Vitalitate. Trebuie să fii un spirit puternic și tonic. Rămân cu privirea detașată aruncată asupra lumii, ușor persiflată.
Este un poem despre viață, cu viață în el, ascultată la microfon și-n afara lui. Îmi vine să cred că oricare dintre cititori s-ar putea identifica cu \" adrisantul \" și ar putea zâmbi tainic și amuzat în fața unui dialog firesc, apropiat vorbirii directe.
A naibii de viață ! Nici acum nu pare un joc de copii.

Totuși, din când în când, mă întorc.
Mă bucur că citești textele mele. Am sesizat că ai intrat și la Sonetul 7.
Anda a precizat motivul principal pentru care nu puteam opta pentru varianta propusă de tine. Ca să înțelegi că munca nu e ușoară îți mai spun două motive :
1. Problema ritmului. Dacă observi, versurile dinaintea celui cu pricina au accentul pus pe a doua silabă a fiecărui cuvânt. Să ne rezumăm la sintagma \" să ne-nvelească \". Accentul cade pe silabele\" ne \", apoi \" leas \". În varianta propusă de tine accentul cade pe a patra silaba a cuvântului \" ne-nveselească \", ceea ce strică muzicalitatea, sau, cum spun unii, zgârie la urechi.
2. Imaginile introduse în sonetul meu au o anume notă de sobrietate și lirism. Verbul \" a înveseli \" vine dintr-un alt segment ideatic și nu mi se pare că se potrivește în context. Nu prea sunt motive de înveselire, ci de trăire pasională.
După cum vezi, sunt mai mute lucruri pe care trebuie să le ai învedere în același timp.
Ne mai auzim.
Anda, mulțum,esc de ajutor.

Gelu - luând în considerare și alte sonete postate în timp, să rămânem la a doua alternativă. Deocamdată.
Adrian - cred că inluența este aproape imposibil de evitat.Pentru mine nu este un text citit, ci unul trăit.

Mulțumiri pentru trecere.
Cu prietenie.

Există o logică, printr-o deschidere și îndemn spre amintire. Acolo, la rădăcini, clopotul de sticlă ne individualizează și, poate, că ne cresc mai iute și mai viguros aripile sub aerul cald din sera fiecărei zile.
A fost un gând de vacanță.

Mai țin minte. Parcă era ieri.

Cu acest sonet am recuperat ziua de marți, aceea dedicată sonetului de dragoste. Mă bucur că nu v-a displăcut. Acum trec la altul, foarte departat ca tematică.
Pe curând.

Iertare pentru răspunsul întârziat. În concediu fiind, măsor valoarea clipelor. Ca întotdeauna, ele nu se mai întorc.
Cu prietenie.

Din păcate nu va fi singurul moment de acest fel. Ani întregi s-au consumat drame de neimaginat.