S o n e t 1 5 7

al prăbușirii

1 min lectură·22 august 2004

Mediu

“ Mu, cel din înălțime, ne salvează !

Privește ! Steaua Bal s-a frânt pe mare

Și templele vuiesc în destrămare,

Căci nimeni nu-i la porți să stea de pază ! “

“ Voi veți pieri. Și muntele dispare.

Sclavi și stăpâni cu haina lor de vază

Neant ajung, iar timpul recrează

O altă seminție din uitare.

Și ea târziu, de-și va uita avântul,

Cu toți născuți în falnice cetăți,

Își va găsi pieirea și mormântul. “

Potop de vorbe, crude judecăți ...

Flăcări și fum înăbușă cuvântul.

Pământul a pierit, rupt în bucăți.

022.885

Adrian Munteanu. “S o n e t 1 5 7.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/83855/s-o-n-e-t-1-5-7

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

DS Dana Stefan✓23 aug. 2004

\"este ceva in noi ce n-are chipul nostru, nici al lumii...\"
(p.cretia)

Superb, inedit, sensibil și expresiv.
Cu plecăciune.