În gulagul românesc ( 9 ), mărturiile tatălui meu

<div align=justify Ancheta a întocmit dosarul de trimitere în judecată pentru activitate contrarevoluționară și uneltire. Eram implicați peste patruzeci de angajați din uzinele Steagul Roșu Brașov. În ziua procesului, foarte de dimineață, am fost duși cu autobuzul la Securitate, introduși într-un gang, de unde, pe rând, câte unul, intram la o nouă anchetă, unde eram amenințați brutal să recunoaștem declarațiile date, smulse și dictate sub presiune. Desigur oamenii nu admiteau acest lucru și atunci erau loviți. Noi, cei de afară, care așteptam rândul, auzeam strigăte și urlete. Duși din nou la închisoare, ne-am încolonat și deplasat în apropiere, pe str. Nicolae Iorga, într-o vilă unde se instalase un Tribunal. Procesul a fost un simulacru, condamnările fiind stabilite dinainte la anchetele de la Securitate împreună cu procurorii care ne judecau astăzi. Ani grei de închisoare, de la doi la zece ani. Eu am primit cinci ani. Pronunțarea nu s-a dat în instanță, căci a fost nevoie, probabil, de retușări. Avocați am avut din oficiu care n-au pledat în apărare, ci, scoțând în evidență faptele prescrise în dosare, cereau de formă, în final, circumstanțe atenuante. Rupți de familii și viață, am luat, după un timp, drumul închisorilor comuniste cu regimuri criminale din care un mare număr dintre noi nu s-au mai întors. Aiud, Gherla, Pitești, Jilava, Canal și Mislea. Nume înfricoșătoare. Mihail Munteanu Va urma </div align=justify