Adrian Munteanu

Un poem cu o aură de simplitate deliberat aleasă. Cred că e procedeul bine gândit de a induce o stare nu atât gestuală, cât interioară, de categorie socială, de tipar comportamental care își construiește o mască cu mai puține elemente de contact cu realitatea.
Mărturisesc că nu cunosc termenul \"ascensie\". L-am căutat în DEX-ul meu de acasă, dar nu apare. Trebuie să fie o achiziție mai nouă. Dacă nu e cumva o construcție proprie. Nu sună rău și cam înțeleg unde bate. Doar că nu-l dibui până la capăt.
Cu tot dragul.

Apropiate, aceste gânduri, de tot ce ar putea să însemne intenții generale și, cu atât mai plăcut pentru autor este să constate că se pot aduna atâtea sugestii în forma restrânsă pe care o impune sonetul.
Cu draag și pe curând

Ionuț - părereaa ta e un punct cîștigat. Pentru mine.

mihaela - eu am învățat, în ultima vreme, mai ales faptul că niciodată nu e(prea) târziu. Ceea ce scrii o demonstrează. Eu ? Fac ceea ce am înțeles că se potrivește cu structura mea interioară. E indicat așa : să facem ce ne pricepem mai bine.
Cu drag

M-a atras aici mai întâi titlul. Un oarecare șoc pe care îl produce, o anume invitație la modernitate. Mă gândeam că îl voi găsi gratuit, înșiruit doar de dragul de a atrage cititori atenți numai la surprize lexicale, cum se întâmplă mult prea des pe acest site și aiurea, în modul în care se receptează totul în jurul nostru.
M-am înșelat și nesiguranța începutului a fost deturnată de modul cerebral și complex, modern în firescul discursului, dar mai ales în știința îmbinării diverselor secvențe și inserturi.
Trecerea de la definițiile rigide, cu iz contabilicesc, la poveștile lui Fellini, așadar la cotidian și rezonanța lui în conștiința unui trăitor agasat de izbiturile fiecărei clipe, prea alert consumată, m-au surprins plăcut și mi-au pus în față un text dinamic și expresiv, cu rezonanțe care se consumă și după încheierea lecturii.
Singurul lucru pe care îl constat, la o lectură cu siguranță prea grăbită, este că diferențele dintre notații și dintre unghiurile de abordare narativă sunt, uneori, prea mari, chiar și pentru aplecarea mea spre experimentul poetic. Ceva ar trebui să se întâmple pe linia unei necesare legături între secvențe.
Pe curând

Descopăr mereu un poet cu o rostire imprevizibilă, personală și inepuizabil în invenție imagistică și chiar lexicală ( a se vedea termenul \" centriorb\" sau \"pervazitate\").
Cu tușe gri, spațiul conturat de tine surprinde multe dintre caracteristicile veacului pe care-l traversăm cu greu. Omul pare strivit între jaloane nesigure și nu-i mai rămâne decât înjurătura scuipată printre dinți.
Singurul lucru pe care nu îl pot trece în categoria deplinelor reușite este o lipsă de unitate între autocaracterizarea de la început și trecerea spre o notație a trăirilor în directă legătură cu exteriorul, din partea a doua. Practic ceva se rupe între modul cum se tratează textul în prima pare, până la \" îi păstrează presați între secunde\" și ceea ce continuă cu notații detașate de individ.E doar o modestă părere de cititor grăbit. Altfel, e relaxant și tonic să dai peste stilistica unui poet care se distinge în context.

Ludmila - probabil ne-am întâlnit la Iași. Dar dacă nu spui nimic - Știu că sunt oameni care citesc și nu lasă urme. Probabil aceia sunt cei mai profunzi. Din când în când faptul că mi se atrage atenția asupra acestui lucru nu e rău, ca să nu rămân cu impresia că mai postez numai pentru a-mi duce planul până la capăt. Trebuie să știu dacă îl mai duc numai pentru mine sau mai am însoțitori. Oricum pe mine ai să mă găsești tot pe aici, chiar și când nu vei mai fi adolescentă. Mulțumesc pentru semn și modestie. Cât despre creșteri de nivel? Am și uitat că mai există așa ceva.
Cu drag

laurențiu - discuția aceasta despre poziția noastră față de un fenomen general este practic fără sfârșit. Adaug doar că ai descoperit singur care pot fi așteptările noastre și cum să ne strecurăm printre meandrele unui fenomen al comunicării care are prea multe necunoscute.
Ai dreptate. Sunt buni cei care citesc cu plăcere, sunt prietenii tăi cei care au un gând sincer și aplecat spre efortul tău real și ei există. Se vor grupa încet-încet și îți vor da conștiința că merită ceea ce faci. Lucrurile se întâmplă anevoios, pentru că suntem prinși cu toții în vălmășagul de ocupații cotidiene și nu prea avem timp, uneori nici răbdare. Fără să-i aștepți vei fi însă mai singur. Uite, acum s-a întâmplat să ajungi la mine. Ai făcut tu primul gest. Eu încă nu am ajuns, dar o voi face. Așa că, dacă vei crede că e bine, ne vom mai citi. Consider această întâmplare un punct câștigat pentru care merită să consumi zeci de alte zile anoste și dezamăgitoare.
Pe curând.

Laurențiu - ți-ai pus o întrebare care pe mine m-a urmărit o vreme, dar am sfârșit prin a înțelege tendințele actuale, gusturile cititorului de azi. Eu nu mă număr printre cei care sunt dependenți de vulgaritatea gesturilor și susperficialitatea trăirilor, dintre cei care refuză cuvinte ca \"armonie\" sau \"echilibru\". Nu mi-e rușine de acest mod de a vedea și simți lucrurile și nici pe departe nu mă văd cel aruncat la periferia unor preocupări în cotidian. Eu sunt detașat de orice tendință, orientare sau curent, de tonele de \"încercări\" cu veleități poetice, de toate murdăriile cantonate în cuvânt. Eu mai cred în talent și lupt pentru reîntoarcerea la firea cea bună a limbii române. Scriu astfel pentru că aceasta este structura mea interioară, nu depun eforturi speciale pentru asta.
E drept că această atitudine detașată din context mi-a adus și neajunsuri. Unele le-ai remarcat. Te asigur însă că sunt unele vremelnice și neimportante. Ele țin de incidența cu cititori duși de falsul val al frondei prin cuvânt și atidudine, a unor puțoisme adolescentine care vor sfârși în nimic. Se mai așteaptă de la un asemenea site subiectul bombă. Fă o încercare odată și pune un titlu de genul celui pe care îl văd acum la \"recomandate\" : \"Sex neprotejat\" și vei vedea cum nu vei mai prididi să-i numeri pe cei care-ți vor citi pagina. Să fie acesta rostul poeziei, al literaturii în ansamblul ei? Nu e greu de răspuns. Timpul le va ordona pe toate. Până atunci să ne vedem în liniște, cu tenacitate și cu speranță de lucru și vom avea succesul pe care îl merităm. Unul cu mult mai multă rezistență în timp. Eu am un cerc extins de \"iubitori\" ai paginilor mele, ale străduințelor obstinate de a scrie sonet. Mulți obosesc din când în când, sau sunt deranjați de fervoarea cu care intervin aproape zilnic, sufocându-i. Pentru mine singura și importanta rațiune de a fi este de a scrie zilnic și de a publica un volum de sonete în fiecare an, până când Dumnezeu mă va mai îngădui în această lume. Primul volum a fost foarte bine primit. Ai o mostră în articolul de pe prima pagină, deși au trecut de la lansare opt luni.
Sunt multe de spus și m-am ambalat peste limitele normale.
Mă bucur de întâlnire și îți promit că revenirea constantă îți va mai aduce satisfacții.
Pe curând.
luana - Cred că nu trebuie să fii specialist în poezie ca să recunoști când ceva e pe gustul tău sau nu. E o chestiune de intuiție, iar tu demonstrezi că o ai.
Să ne mai auzim sănătoși.

Greu de descifrat, în acest text, unde se încheie poezia și unde începe notația detașată de rigorile genului și îndreptată, mai degrabă, spre libertatea de mișcare a prozei. Și totuși poezia este aceea care domină fiecare notație, răsfrântă asupra trăirilor din adânc, ccu fior pronunțat liric. Acest tip de poezie conținută nu-mi permite să încadrez textul într-o vagă noțiune de proză poetică. E ceva mai mult și mai dificil de clasificat. Poate o nouă subspecie, nebotezată încă, dar venită logic pe filiera unuor trăiri contemporane care ne fac, pe unii dintre noi, să refuzăm murdăria contingentului.
Cu drag
Cu drag

Oprindu-mi ochii asupra subtitlului, mă așteptam să dau peste un text care să contureze o atitudine detașată față de momentul pe care ni-l dorim cel mai puțin și cât mai târziu întâmplat. Dacă n-aș fi văzut notația cu pricina, aș fi putut să nu observ în text nici o trimitere spre moarte. Dar aceasta există, dar altfel decât te-ai aștepta. Textul se detașează de trăirile înspăimântate ale finalului și surprinde gesturi simple, firești care, prin ele însele, refuză imaginea celui ce uită de rosturile imediate deplasându-și accentul spre spaimele ultimei suflări. Este o atitudine lucidă și perfect suprapusă pe rosturile unui tânăr care mai are atâtea de observat și destăinuit.
E ceva ce am încercat și eu odată ( numai odată) când într-un mobilizator elan optimist spuneam \" Nu-ți fie teamâ când va fi sfârșitul./ De viața netrăită să te temi !
Tot înainte !

Întâlnirea ta matinală, regăsită de noi în pragul nopții, are, mai cu seamă, simplitatea gesturilor ceremonioase, esențializarea necesară întrupării unei imagini cuceritoare despre două inimi care, cu siguranță, au capacitatea de a trăi un timp fără despărțire.

Jocuri cu stările cărora le-am găsit frumusețea și luciditatea trăitorului.
Dincolo de câteva imagini comune ( \" noaptea se-ascunde la tine sub pleoape\") mai ales de la \"te-ascult de sub pământ \" există note de stranietate interesante și \"găselnițe\" atrăgătoare ( \"într-o stâncă de trup\")
Adaug imaginea mai amplă a singurătății care se ascunde.
Te deslușești ca un creator care are capacități de a se face ascultat, cu o sensibilitate mai greu de deslușit în \"productele eminente\" de azi.
Tot înainte !

Tocmai am depășit cifra pe care ai reținut-o. Nu asta e important, desigur, cât susținerea unui proiect de la care am reușit să nu mă abat. Anul acesta urmează volumul doi de sonete, la anul al treilea și așa mai departe, până mă mai îngăduie Dumnezeu în această lume. Cine știe la ce cifre vom ajunge împreună să ne oprim. Cuvântul în cauză nu e dintre cele mai ușor de pronunțat, e drept. Uneori, conștient, încerc și formule mai grele în frazare, ca să nu mă repet.
Să ne auzim sănătoși.

Bogdan - răspund eu deocamdată la această provocare. Transcendental ( exact așa cum este notat în titlu) este un adjectiv care se referă la formele apriorice ale cunoașterii, la ceva care este deasupra lumii reale. A se consulta dicționarul, operație care, se dovedește a fi necesară unora.
Alta este problema : sărăcuț trebuie să fie cel care nu vede în efortul a două persoane cu activitate notabilă pe acest site decât greșeala (dovedind, de fapt, propria-i suficiență) fără să catadicsească a rosti un cuvânt despre material în sine. O aroganță de trepăduș care ar fi mult mai bine să fie exercitată acolo unde trebuie, dacă tot îl mănâncă undeva pe posesorul unui asemenea fel de a fi.
Mai faceți mult așa și o să rămâneți să vă încontrați singuri. Pe acest site semnele sunt tot mai evidente în ultimul timp.

Cea mai întârziată reacție o are cel ce a suferit câteva zile de lipsa internetului.
Am stat ceva timp să mă gândesc dacă acel dialog reținut de Maria a fost sau nu real. N-ar fi fost imposibil să se găsească două persoane, in dulcele târg al Ieșului, undeva pe la Borta Rece, să dialogheze despre poezie, trăiri sensibile și rosturi ale creației.
Ideea e generoasă din partea autorului, Maria, și firesc gestul de a lua drept proiecție poetică creația lui Adrian, cel ce are capacitatea de a trăi mereu sub aura frumosului autentic.
La mulți ani sinceri - chiar dacă urarea vine atât de târziu - și o prezență viitoare în spațiul virtual care să genereeze alte semne de prețuire.

Am avut întotdeauna un respect special față de cei ce au disponibilitatea și generozitatea de a se apleca asupra încercărilor altora, în lupta aceasta cu timpul care ne macină.
Atunci când acest gest demonstrează și o reală capacitate comprehensivă și de pătrundere ideatică, gestul se ridică la rang de operă creatoare în sine, iar autorul lui la rang de prieten.
Văd acest material ca pe o indicare a unor trasee specifice trăirilor mele, o poartă deschisă spre înțelegerea unor zbateri interioare care, cum ați subliniat, nu sunt întotdeauna în corcondanță cu direcțiile contemporane.
Cel mai important lucru este că se recunoaște valabilitatea și chiar necesitatea unor asemenea demersuri azi și că mai sunt oameni care le pot aprecia și se simt atrași să le frecventeze.Vă mărturisesc că am chiar credința că cei care folosesc astăzi astfel de formule poetice legate de epoci ale armoniei și muzicalității, fac chiar mai mult decât să se raporteze la seva altor perioade de istorie literară. Am convingerea că ei alcătuiesc o altă grupare, una care - așa cum remarca A.I.Brumaru - se îndreaptă decis spre firea cea bună a limbii române.
Viitorul ne va spune mai multe .
Mulțumesc pentru această străduință și pentru bunăvoința demonstrată.

Îmi cer iertare pentru întârzierea răspunsului. Se datorează lipsei Internetului. Uneori îmi place să cred că mai avem șanse de a ne întoarce la firea cea bună a limbii române.
Cu drag

Nu știu de când n-am mai primit un decupaj atât de aproape de esența lucrurilor, în ce mă privește. Aproape că nu mai credeam că se poate întâmpla și, cu timpul, ajunsesem să cred că vorbesc în pustiu, într-o lume în care a scrie astfel e un anacronism.
E drept, sunt detașat de orice curent și tendință actuală, nu prea le văd finalitatea și nu mă interesează. Dar nu o fac din frondă, ci urmându-mi structura interioară. N-aș putea scrie altfel decât cu sânge, dar nu ca un chin al creației care să te ducă spre culmi estetice, ci ca un disconfort pe care nu-l văd productiv și nici necesar. N-am ambiția să cred că sunt o pasăre rara care nu a învățat să zboare în aerul tot mai puțin favorabil respiratului, nu cred că sunt singurul care are o asemena atitudine, nu de întoarcere spre valori anterioare, ci de schimbare a unui registru în conformitate cu propriile valori. Cred că, fără să ne dăm seama, se profilează un retrocurent, venit ca o salvare la un veac prea puțin reconfortant, asfixiant chiar. Astfel s-ar explica și răutatea cu care aștern aceste texte aproape zilnic și nu am de gând să mă opresc decât când Dumnezeu va hotărî că trebuie să-mi iau rămas bun.
Remarca din final cred că e cea mai exactă caracterizare cu putință, la care nici eu nu m-am înălțat, dar, fără să vreau, tind spre un donquijot-ism văzut ca o salvare personală.
Nu cred că e corect ca cel ce are o asemenea interpretare față de modestele mele neîntrerupte încercări să nu aibă volumul meu de sonete. Aș fi mai liniștit și mulțumit dacă aș ști că e pe mâinile care știu să-l prețuiască, cu bunele și relelel sale. De aceea te rog să-mi dai adresa la blitzro@hotmail.com, ca să-ți pot trimite cartea.
Cu tot dragul

Suntem tot mai puțini. Dar mai buni. Mulțumesc pentru constanța ta încurajatoare.