Adrian Munteanu

Nici nu mai stiu daca e cantec sau geamat. Cert este ca parfumul altor timpuri si-a cam inasprit savoarea.
E semn de disponibilitate daca un creator cu o nota atat de distincta de a mea are bucuria de a se avanta si prin spatii divergente.

Va veni și bucuria poetului și a omului, dar nu știu în care lume și cât mai e până atunci. Niște sforțări voi face totuși. Cât de curând.

Gest singular, în devălmășia ce ne strivește. Cu plecăciune

Taamara - nostalgia mea are nuanțe de tristețe iremediabilă. E bine că ne mai găsim momente de întâlnire.
Liviu - probabil zgâriatul vine de la cioburile de stclă. În privința lui \"dovlete\" n-am nimic împotrivă, deși nu-i înțeleg sensul și nu s-ar încadra în rima cu \"rece\" și \"trece\".

E adevărat, această scenă s-a vrut să fie caracteristică acelei categorii sociale, prea des frecventă printre noi ( dacă nu cumva și noi suntem cuprinși în ea) a celor care continuă să fie înspăimântați de moarte, preferând dureroasa viețuire a unui timp fără speranță, decât să disopară într-o lume care continuă să prezinte gradul ei de iluzoriu. Văd această stare ca pe una caracteristică timpurilor noastre, dramatice prin toate particularitățile lor.

Da, aceasta este perioada pe care o traversez și care îmi ascute pofta de cercetare a \"răului\". Pentru mine e o provocare să încerc acest lucru tocmai prin intermediul celei mai armonioase și muzicale dintre formele poetice, sonetul. Voi duce, cu adevărat, această povară până la încheierea pregătirilor unui nou volum. Apoi voi trece spre alte abordări.
Îți mulțumesc pentru susținere care, în atare condiții, e indispensabilă.

Așa spunea și Arghezi. Da cam de mult. L-a uitat lumea sau crede că a depășit momentul. Acum ne întoarcem la \"boierism\". Dar și ăsta era ceva specific perioadei dintre cele două războaie mondiale. Să ne bucure oare încercarea obstinată de a ne întoarce la vremmuri ceva mai rodnice ? Să fie singura soluție ?

Maria - e maniera mea de a striga. Si pentru singuratatea in care ma trezesc prea des in ultima vreme si pentru incercarile vietii, puse, parca , sa nu se mai incheie. Prea adesea gasesc un prilej de a ma autoflagela, o dificultate in mersul fiecarei zile, incat nu e de mirare ca, in ultima vreme, am abordat o maniera ceva mai aproape de cotidian si mai indepartata de armonia continuta de sonetul traditional. Armonia nu o pot anula si nici nu am aceasta intentie. Doar ca imbraca forme mai apropiate unei realitati destul de incomode.
Florin - multumesc si eu pentru constanta si apreciere. Am, in mod sincer, deseori impresia ca sunt cativa oameni pe aproape, chiar daca nu dau nici un semn. Sentimentul e tonic.
Dana - cred ca mai aproape de formula potrivita am fost de aceasta data, pentru ca nu exprim o stare care nu-mi este cunoscuta, nu aduc confesiuni care-mi sunt straine. De cate ori nu fac altceva decat sa ma cercetez pe mine insumi, cu bunele si relele sale, ceeea ce iese nu stiu daca e mai bun, dar e mai real.
Dumitru - ei, daca si epigramistul din tine s-a alaturat momentului, pot spune ca el are acum o semnificatie rotunda si mult mai aproape de firesc. Inspiratie fara contenire iti doresc si eu.
Liviu - sunt de acord cu observatia. Nu numai apropierea, dar si abundenta in sine a epitetelor, chiar daca e vorba de sonet, poate crea senzatia de greutate suplimentara si de artificial. Iata ca fac schimbarea indicata.
Andrei - in privinta compozitiei cautate, este o concluzie pe care nu pot decat sa o retin ca posibila, din moment ce o exprimi. Cu siguranta ca sintagmele date drept exemplu sunt sinonime, iar adaugarea lor vine sa potenteze starea centrala in dreptul careia ma plasez. Nu vad ce ar fi rau in asta. Cat despre credinta cititorului intr-o anume stare exprimata de autor, este la latitudinea celui ce citeste sa o imbratiseze sau nu. Din fericire eu am probat prin fapte ca ultimele luni inseamna o modificare suficient de marcata fata de maniera in care scriam inainte, ca sa pot demonstra ca nu jonglez cu vorbe, ci ma apropii de adevarul momentului pe care il traversez, ca am depasit faza \" frumosului si armoniei\", plasandu-ma decis in spatiul unei realitati cu mult mai multe zone intunecate, asadar mai apropiate de realitate.

Mai întâi iertați-mă pentru întârzierea cu care răspund. Cam asta fac eu zilnic : puțin timp pentru postare și, mult mai târziu, alt puțin timp pentru a mai vedea ce se întâmplă în lume(a literară). În rest, probleme de serviciu.

Dana - n-am premeditat declanșarea unei bombe de interes încă din titlu. Vezi bine că nici așa nu-i poți urni pe oameni spre textele mele. Se pare că numele meu nu e prea bine văzut în ultima vreme, din motive pe care le bănuiesc doar parțial.Nu e nici un bai. Cine rămâne, merită, cine nu, nici o pagubă.
Despre finalurile care îngheață, este vorba de o marcă a trăirilor mele de acum. Am mai spus-o : eu scriu în funcție de cum simt. Se pare că viața mi-a adus acum în cale una dintre cele mai dramatice momente din existența mea și asta se recunoasște în ce scriu. E vorba de un șir lung de sonete urbane care vor face parte din al treilea volum de sonete al cărui lansare e deja programată în 22 iunie. Vezi, ți-am făcut și confidențe, ca dovadă a prețuirii mele pentru constanță și bune intenții.

Cristina - așa e. Extrag din jur ceea ce mi se pare că, în ciuda dorințelor noastre de cosmetizare, rămâne ca o marcă a timpului nostru, a lipsei noastre de civilizație, pentru care ar mai fi trebuit să stăm încă vreo 20 de ani ( după cei ai lui Brucan) până să avem dreptul real de a ne considera în rândul țărilor europene. Poate că sonetele mele își aduc și ele contribuția la reiterarea acestui adevăr.

Anni - nu am pretenția să îmblânzesc lumea, pentru că nu-mi arog calități de lider sau persoană cucernică. Fac doar, cum ai remarcat, să mai creionez odată - cu mijloacele și posibilitățile mele -ceea ce se găsește în jurul nostru și, deseori, ajunge până a ne vicia gesturile și trăirile.

Să fiți iubite, voi, cele trei crăiese de la Răsărit.

Frumos și rotund ceea ce spui. Câteva dintre aceste semne se compun de la sine, fără premeditare, ceea ce înseamnă că sunt o marcă a existenței mele de azi care are de toate, numai liniște interioară nu.

\"Fetița cu chibrituri\" este o imagine reală doar până începe cruda desfășurare de \"ostilități\" specifice copiilor străzii sau a celor îndemnați de părinți să cerșească sau să fure. Chiar e bună această remarcă a ta, pentru că asocierea poveștii livrești cu aceea proprie străzii contemporane cred că are puterea de a spori dramatismul realității.
În privințaa normelor limbii române sunt pefect de acord. Numai că aici vorbesc personajele mele care nu au trecut pe la școală și care, în consecință, nu au habar de aceste norme.

Pornind de la niște trăiri personale, sigur că finalitatea sonetului acestuia se apropie de basm. E aici o secvență cunoscută cu salvarea soarelui și a lunii și readucerea lor pe cer. S-ar putea, chiar fără să premeditez aceasta, să mă învârt în lumea imaginarului și a întoarcerii la copilărie, ca o salavare posibilă, dar tristețea întrezărită este cert un \"câștig\" contemporan de care nu sunt mândru, dar care reprezintă realitatea unei existențe ajunsă într-un moment cu prea multe lovituri din toate părțile.
Mulțumesc pentru constanță. E lucru rar.

Exprim și eu o idee tardivă, dar, vorba aceea : nu dau cu parul. De altfel nu e chiar tardivă. Mi-a trebuit ceva timp să o rumeg în liniște.
Din punctul meu de vedere, ambițioasă în sine, teoria încropită de o seamă de aleși ai acestui site, are nevoie și practic de o susținere corespunzătoare. Deocamdată, teoretic, ca punct de plecare, e destul de puțin convingător să vorbească despre boierism, adică despre spiritul subțire, născut din tradiție, cultivat prin generații, o mână de persoane care își au locul de viețuire și de creație în iubita capitală a țării noastre dragi. Acolo boierismul câtorva, dacă există cu adevărat( stilul regretatului Paleologu) și nu e contrafăcut, e înecat în zoaiele cartierelor, în ifosele de capitală, în vorbăria neîngrijită, șablonardă a mahalalei și falsei protipendade,îmbogățite peste noapte, stil Columbeanu și compania.
Chiar dacă o parte din cei ce stau la baza conceptului, iscat în laborator, or fi de prin alte părți de țară, ceva mai ferite de ingerințele bucureștenismelor, ei sunt încorsetați în voia mulțimii a cărui boierism e reprezentat de Băsescu, adică numai boierism nu e.
Consider obligatoriu să mai cooptați pe unii care viețuiesc și în afară de centrul politic, dar nu neapărat spiritual al națiunii, și să dovediți prin fapte literare că sunteți capabili să vă însușiți valențele interioare ale literei deocamdată doar tipărite nu și asumate.
Cu alte cuvinte, trebuie să probați, prin atitudine și stil, că sunteți boieri, dacă vreți să vă urmeze și alții și nu să rămâneți un grup care își organizează singur acțiunile de promovare.

O interpretare interesantă ce îmi dovedește că spiritul creatorului are , de multe ori, valențe creatoare nebănuite.
Răspund abia acum, pentru că multă vreme, din rațiuni necunoscute mie, mi-a fost refuzat comentariul. Hai să pun acest lucru numai pe seama defecțiunilor tehnice.

Nu pot trece niciodată mai departe, spre comentariul valorii intrinsece a textului, dacă dau peste neglijențe în privința metricii versurilor.
Se poate accepta să construiești un sonet cu versuri de 10 sau 11 silabe, dar dacă te-ai hotărât asupra unei formule, trebuie să o respecți până la capăt.
Nu se poate accepta ca, spre exemplu, primul vers al celei de-a doua strofe ( E clipa dulce-ntr-al veciei chin )sa aiba 10 silabe, următorul 13 ( e-mbătător la gust dar la atins e rece )și al 3-lea 12 ( genunchii se cobor și gândul ce închin ).
Pe lângă celelalte cerințe și rigori, autorul de sonete trebuie să fie înzestrat cu o ureche muzicală fără cusur.

Așa mi se pare mai valabilă formula poetică. Ea vine dintr-o anume detașare afectivă de subiect. Este o introspecție care permite abordări din unghiuri diverse și complexitatea cadrului conturat dă adâncime și vibrație.

O salut pe ultima comentatoare a textelor mele. Și colegă de breaslă, în același timp. Mulțumesc pentru apreciere. Pentru tine reiterez ceea ce am mai spus când au apărut aprecieri asemănătoare : scriu așa pentru această manieră se potrivește cel mai bine structurii mele interioare.
De acum voi posta în liniștte, dar fără comentarii, detașându-mă de toată această evidentă ignorare a contribuției mele pe acest site și văzându-mi, în continuare, de proiectele mele, ușor întârziate de așteptări inutile.
spor în toate și sărbătorile cu bine.

Acesta a fost ultimul text postat de mine pe \"agonia\" la care spațiul pentru comentarii a rămas liber.
Începând de mine nu voi mai permite acest fel de intrări, ca să nu mai pierd timpul inutil așteptându-le.

\"Năruirea\" aceasta a interiorului se produce totuși, atâta timp cât nu te poți detașa deplin de biciuirile lumii animate ce te înconjoară. E chiar mai dramatic acest sentiment pentru cel ce nu a ajuns la acea sublimă performanță de a se putea izola pe deplin de șocurile cotidianului. În acest text chiar mi-am mărturisit limitele și neputința. Sunt sincer până la capăt.

Densitatea și ideatica au săpat în minte în decursul unei vieți pe care am trăit-o cu spaimă. Așa se profilează ele acum, într-o perioadă în care, în sfârșit, m-am hotărât să le scot la lumină.
Mulțumesc pentru apreciere și trecerea necesară.