Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Sonet sa-i spunem

1 min lectură·
Mediu
Cuvinte nu în miezul nopții vin
când nu-i nimic presus să le ferece
la sfântul ceas când omul e divin
și Visul cu Minciuna se întrece.
E clipa dulce-ntr-al veciei chin
e-mbătător la gust dar la atins e rece
genunchii se cobor și gândul ce închin
prin nefăptura veșniciei trece.
Dar Vocea Lui în astă lume piere
și nu aud de a purces în van
secundele în tristă mângâiere
pornesc să țeasă pânza unui an
iar apriga, lumeasca lor tăcere
mugind spre Cer, se-mpiedică-n tavan.
012733
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
85
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefan Petrea. “Sonet sa-i spunem.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/220735/sonet-sa-i-spunem

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@adrian-munteanuAM
Adrian Munteanu
Nu pot trece niciodată mai departe, spre comentariul valorii intrinsece a textului, dacă dau peste neglijențe în privința metricii versurilor.
Se poate accepta să construiești un sonet cu versuri de 10 sau 11 silabe, dar dacă te-ai hotărât asupra unei formule, trebuie să o respecți până la capăt.
Nu se poate accepta ca, spre exemplu, primul vers al celei de-a doua strofe ( E clipa dulce-ntr-al veciei chin )sa aiba 10 silabe, următorul 13 ( e-mbătător la gust dar la atins e rece )și al 3-lea 12 ( genunchii se cobor și gândul ce închin ).
Pe lângă celelalte cerințe și rigori, autorul de sonete trebuie să fie înzestrat cu o ureche muzicală fără cusur.

0