Poezie
Cioplesc în roca străjuindu-mi poarta
sonet 305
1 min lectură·
Mediu
Cioplesc în roca străjuindu-mi poarta
Cu dalta râvnei de-a zidi palatul
Cu albi pereți ce-mpodobesc regatul
Nădejdilor înveșnicindu-mi soarta.
Giulgiul uitării îmi îmbracă patul
Și s-a întins nesăbuit pe toarta
De care-agăț în cuiul vremii harta
Pornirilor ce îmi ascut păcatul.
O teamă-n mine curm, nefericită,
Dar cioburi mii în carne au intrat.
M-a zgâriat osânda lor smintită
Cu-n vaiet crud ce nu l-am alungat.
Încă sunt viu. În piatra adumbrită
Mai șlefuiesc al clipelor carat.
7 august 2004
023.786
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 79
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “Cioplesc în roca străjuindu-mi poarta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/132425/cioplesc-in-roca-strajuindu-mi-poartaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
AMFaci parte din categoria, mai rara, a celor care au capacitatea de a sadi nadejdi în suflete si de a demonstra ca strduintele nu sunt zadarnice.
Cu aceeasi prietenie
Cu aceeasi prietenie
0
deosebit m-a încântat finalul poemului:
\"Cu-n vaiet crud ce nu l-am alungat.
Încă sunt viu. În piatra adumbrită
Mai șlefuiesc al clipelor carat.\"
Drag, Ela