Adrian Munteanu

Desigur trăirile sunt diverse. Ale mele rămân legate de bicicuirea anilor petrecuți într-un cadru mereu revăzut. Cei ce citesc o singură dată imaginea surprinsă în câteva rânduri, au propia lor stare, care uneori îmbogățește propunerea autorului.
Sărbătorile cu bucurie, lumină și speranță.

Așa, așa, fă-mi reclamă, măcar tu.
Știi cum mă gândesc de acum înainte ? Că tot ce voi face, va însemna un succes. O să verificăm chiar în seara asta

Da, a venit vremea. Sâmbătă se face anul. Singurătate.
Tu cum ești ?

Mi-am asumat \"destinul\" de a vorbi despre locuri care altora le sunt necunoscute, de a transmite o stare particulară, imprumutată de la aceastea. Observi cu câtă greutate se desfășoară totul și în ce liniște mormântală îmi desfășor imaginile. Sunt obișnuit, de acum, cu această singurătate și liniște, rar punctată, de privirea unui prieten care vrea să lase un semn. Mi-am asumat riscurile și, ca întotdeauna, cărările mele, chiar nebătătorite, nu au cale de întoarcere.

Ioan, trebuie să-ți completezi cunoștințele despre sonet. Rigorile moderne au dat și sonetului mai multă libertate de mișcare, fără să se abată de la forma fixă impusă de veacuri. În volumul meu al treilea de sonete \"Paingul Orb\", nu numai că am renunțat la majusculă, dar nu mai există nici semne de punctuație. Cu toate acestea, despre el Mircea Cărtărescu a spus : \"textele sunt crîncene și de o frumusețe sumbră care m-a cucerit\".

Salutara disponibilitatea manifestata in varii forme de exprimare a poeziei, inclusiv sonetul. Remarc staruinta si limpezimea cu care ti-ai condus ideea pana la final, conferind echilibru intregului. Un pic mai multa atentie la rimele imperfecte sau false. In cazul de fata \"cusute - graunte\"

Liviu - mielul il dau eu, daca am gresit Ma gandam la Aurel din Satu Mare.

Doru - e intremator sa stii ca mai exista tineri care au o atitudine ca a ta. O consider un pas inainte intr-o generatie care isi va da si ea seama, la timpul potrivit, ca socul si inovatia cu orice pret nu sunt cele care sa reziste mai mult decat un anotimp.
Eu mi-am inchis comentariile pentru ca, la randul meu, n-am timp sa-i comentez pe altii. Si atunci nici ei nu mai intra in pagina mea, nu exista reciprocitatea dorita, asteptata, cautata. Daca iti face placere, poti insa sa citesti in continuare. Si nu-ti fie teama sa faci comentarii. Asa se invata. Cei care sunt cu capul pe umeri, vor intelege asta. Daca vreodata iti va face placere sa schimbam o vorba, cu mare drag. Ai la dispozitie si site-ul meu si emailul blitzro@yahoo.com. In Brasov fac destul de multe ca sa promovez tinerii si daca vreodata ajungi pe acolo ai un loc in actiunile mele. Da-i inainte! Cu curaj!

Nu abandonez, Aurel, dar pur și simplu nu mai am ce să aștept. Merg înainte de unul singur. Așa cum am început să mă obișnuiesc. Nu renunț, pentru că sunt orgolios : nu mai scriu pentru nimeni. Scriu pentru mine însumi, ca mod de viață și salvare.
Sper că ai avut o lansare așa cum ți-ai dorit-o. Eu, din păcate, am rămas imobilizat în urbe, chemat la un spectacol cu ocazia unei cifre rotunde pe care o împlinea o instituție. Trebuia să rămân, pentru că venea și mitropolitul Laurențiu Streza cu care aveam o vorbă. Voi obține binecuvântarea lui pentru al cincilea volum al de sonete, de anul viitor, care va fi o integrală a Psalmilor. Cum vezi am activitate și treburi serioase. Iar pe site mai adaug texte numai pentru a le avea orânduite undeva, în caz că se întâmplă ceva cu calculatorul de acasă

Ca un om care a făcut teatru, a și regizat, și, rareori, l-a scris, am vrut să văd cum își justifică autorul încadrarea în acest gen. Are pagina de mai sus valențe interpretative? Pentru că teatrul care nu tânjește în a fi reprezentat pe scenă e greu să mai poată fi numit așa. Poate fi orice altceva : scenariu de film, proiect pentru o viitoare piesă sau, pur și simplu, prozo-poezie, cum spunea cineva.
În ciuda părerilor unora, eu aș înclina să spun că puținele sinteze de stare, trăire și devenire de mai sus, lasă loc liber, mult și păstos, celui care ar dori să plece de la aceste notații și să încropească o reprezentație. Cu ce ar umple directorul de scenă spațiul, dincolo de cuvinte ? Cu gesturi și tăceri. După propriile-i stări și convingeri. Adică l-ar transforma, cu adevărat, într-un creator.E suficient, expresiv și chiar șocant.
Dincolo de toate, iau această schiță dramatică drept experiment posibil. Lăsați, fraților, omul să gândească și să aranjeze cum vrea spațiul foii. Nu vă place, e fals, lipsit de conflict, de tensiune, de finalitate ? La sfârșit nu veți aplauda și gata. Puteți cere și banii înapoi, că tot e democrație.

Liviu - Care formula \"urc ades\"? ( aici mergea un emoticon care râde, dar n-am. Ai înțeles că am schimbat, dacă nu ți-a plăcut).
Bine ar fi să te numeri așa, la peste sută. Dar știi, îmi place atât de mult liniștea de pe pagina mea. E ca o reculegere.

Petrache - ei da, revedere plăcută.

În timpul scurs până acum, am înregistrat și perioade ale angoaselor, n-am uitat sonetul de dragoste, nici cel urban, experimentul și chiar antisonetul. Toate și-au găsit loc în cele trei volume scoase până acum. A venit și momentul Brașovului, acum, în 2008, așa cum cel de-al cincilea volum de sonete, care va ieși anul viitor, va fi o integrală a Psalmilor. Un creator nu se poate cantona într-o singură breșă tematică, oricât ar fi de cuprinzătoare.
Mă bucur că ai lăsat un semn și ne vom mai găsi, cu siguranță.

E bine dacă scena ți s-a părut că are dinamism. Când m-am gândit că între sonetele dedicate Brașovului trebuie să cuprind și imaginea Teatrului, scena care mi-a rămas în memorie, chiar cu amănunte, este aceea a întâlnirii mele directe cu maestrul Sică Alexandrescu. Am jucat sub regia lui un spectacol, iar cele câteva versuri ale sonetului au încercat să surprindă acest moment cu care tot mai puțini se pot lăuda. Asta pentru că au trecut de atunci 42 de ani și, rând pe rând, s-au dus o mulțime dintre noi să joace îngerilor, așezați cuminte în stal.

Nu întâmplătoare e dedicația de astăzi. Și cum s-a nimerit ea la ceas rotund. Ovididu Iuliu Moldovan a fost de două ori la Brașov, la invitația mea, cu două recitaluri superbe, într-o manifestare pe care eu o organizam prin anii 1985. Odată a venit cu regretata și draga mea Leopoldina Bălănuță, a doua oară cu Valeria Seciu. Au fost în casa mea, am respirat cu ei alături emoțiile în culise. I-am văzut statura de artist și om. Și acum mi-e dor de ei. Iar unii dintre ei, cam nestatornici din fire, s-au dus să dea spectacol și pe la case mai mari și mai înalte. În jurul nostru moartea ne lasă tot mai săraci.

De la o vreme am senzația că ne plimbăm de unii singuri și retrăim câte ceva. Că suntem singurii care mai au apetit pentru racursiuri și popasuri. Sau poate înotăm împotriva curentului. Mie îmi convine. Niciodată nu mi-a plăcut înghesuiala, izbiturile cu cotul în coastă, călcatul pe bombeuri. E multă liniște pe aici. De altfel asta mi-am imaginat, mi-am dorit și am spus-o într-un alt sonet : \"Iubirea mea de liniște profundă/Mai crede totul și îndură tot.\"

Neastâmpărul pe care l-ai intuit este dat de periplul acesta extins prin dreptul atâtor obiective, fiecare cu imaginile rămase pe retină și cu aura prelinsă din amintire și trăiri multiple. Dacă s-a simțit conturul paradisiac, el apare din contrastul prezent-trecut( nimic nou în tratare și manieră, pentru că nu totul e nou pe lumea asta). Nu știu cum facem, dar echilibrul se rupe mereu când vorbim de cele două segmente temporale, iar balanța se înclină, nedezmințit, spre ceea ce a fost și nu se mai întoarce.
Mulțumesc pentru revenirea constantă.

Observ că ești la începuturi. Încet-încet și cu străduință o să știi mai mult despre poeți, brașoveni sau nu. Nu ți-ar strica să participi la acțiunile culturale ale Brașovului. Mă găsești cam peste tot.

Popasul meu în dreptul unor obiective brașovene, ai observat că se face prin seva amintirilor personale, pentru a da un relief de viață reală. Este o geografie interioară și de aceea, deseori, amintirea se apropie de momente decisive și dramatice. Ele se rețin cel mai adânc în conștiințe.

Am revenit dintr-o călătorie artistică și am descoperit cu plăcere gândurile voastre.
Maria - o analiză consistentă, în care vezi sugestiile de dincolo de expresie și asta e mare lucru. Iar ideea unei lansări într-un spațiu asociat picturilor despre Brașov e grozavă și va trebui să o pun în practică. Există chiar un muzeu în care pictorul Ștefan Mironescu are vreo 40 de gravuri reprezentând Șcheiul, cartierul vechi al Brașovului. Spațiul acela devine unul ideal pentru a adăuga și ofranda adusă prin cuvânt.

Dana - Nu e grabă mare. Mai ai timp de o alergătură. Cartea va trebui sa iasă doar în iunie, la sfârșit. Dar nici nu vedeam o altă realizare pentru mine în absența ochiului tău exersat și cu viziuni expresive în care se simte cuvântul meu ca acasă. Mai vorbim noi. Până una alta, datoria mea este să mai adaug, în fiecare zi, câte un text din corpul viitorului volum. Ca o verificare.

Acesta ar fi rostul ciclului pe care îl desfășor : de a surprinde, cu ochii prezentului, umbrele și urmele lăsate de imaginile viețuirii mele într-un anume spațiu predestinat. Pentru unii imaginea rezonează cu propriile amintiri, pentru alții poate fi doar înregistrarea unei radiografii a cuiva în care a pătruns demonul retrăirilor și clarificărilor.

Liviu - Fractura respirației a venit de la sine, ca o necesitate a reformulării unei stări fără corespondență și greu pieritoare din cugetul autorului. Asta ar fi rostul sonetelor din acest ciclu : nu să descrie un spațiu mai mult sau mai puțin cunoscut de cititor, nu să furnizeze o lecție de geografie, ci să aducă trăirile particulare și general omenești ale celui ce a pornit pe drumul Golgotei.
Ioan - trăim fiecare sub apăsarea acestei \"osânde\". Unii se nevoiesc să o și noteze. Poate devine mai puțin pieritoare.