Brașov 1

Am stat noi doi pe bănci în toamna blândă
Cu truda-n sânge, depănând povești.
Pe Tâmpa duhuri se-așterneau la pândă

Imagini de locuri ce le-am parcurs cu pasul, cu sufletul, dar mai ales cu ochiul, unele îmi sunt atât de aproape, altele încerc să le descifrez din versurile scrise aici. Un oraș ca o poveste veche, o poveste ce își are rădăcinile în existența prezentului. Acel moment al depănării poveștilor e poate cea mai frumoasă parte a poemului, ca apoi să te trezești la realitate, dar ce e impresinoant e că povestea e încă realitate, e încă prezent…

Acesta ar fi rostul ciclului pe care îl desfășor : de a surprinde, cu ochii prezentului, umbrele și urmele lăsate de imaginile viețuirii mele într-un anume spațiu predestinat. Pentru unii imaginea rezonează cu propriile amintiri, pentru alții poate fi doar înregistrarea unei radiografii a cuiva în care a pătruns demonul retrăirilor și clarificărilor.