Poezie
S o n e t 1 3 4
al discordanței
1 min lectură·
Mediu
Oricum ar fi nu e decât iubire.
Cum ai putea altfel să-i spui pe nume,
Uitând de rosturi, scheme sau cutume,
De-mpreunări ratate și orbire ?
Credeam că e ce știu că e anume,
Nășteam proiecte-n sunet de potire,
Din amintiri și legi fără rodire,
Dar am pierdut-o undeva în lume.
O confundam cândva cu nemurirea
Și beam savoarea ei până la fund,
Mușcând din sânul plămădind zidirea.
Gândeam cu ea în veci să mă ascund.
Astfel, suind în trupu-mi amăgirea,
M-am pomenit că o urăsc profund.
0124.468
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 87
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “S o n e t 1 3 4.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/81228/s-o-n-e-t-1-3-4Comentarii (12)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Sunt plăcut surprins de constanța mărturisită și, mai ales, de acuitatea interpetării. Nu-ți ascund că mă așteptam la reproșuri și interpelări, datorită refuzului pe care unii cititori l-ar putea manifesta față de acceptarea a, ceea ce numeai, distanță scurtă între dragoste și ură. Nu e timpul pierdut, dar faptul că s-a început astfel este de natură să dea, tot cum ai spus tu, speranțe.
Pe curând
Pe curând
0
Dacă muzicalitatea versului mă face să uit de rosturi, scheme sau cutume,observ totuși că ea dă și un accent cantabil poemului tău. Descopăr un temperament care iubește viața în cele patru puncte cardinale( de la altii citire) și … Din amintiri și legi fără rodire, / Nășteam proiecte-n sunet de potire, e un mister pe care îl cauți și de care arăți a fi însetat (???)
Pentru mine le consider realizări deosebite:
Nășteam proiecte-n sunet de potire,
Mușcând din sânul plămădind zidirea
Astfel, suind în trupu-mi amăgirea
0
M-am îndrăgostit ieri de-o iubire,
Numai dintr-o singură privire.
Iar azi, drăcie, am și constatat
Că dragostea e dulce doar în pat…
Numai dintr-o singură privire.
Iar azi, drăcie, am și constatat
Că dragostea e dulce doar în pat…
0
tu nu urăști iubirea... adevărată
tu urăști minciuna
care se strecoara în suflete amăgind...
construind
și dărâmându-și zidurile de una singură...
tu urăști minciuna
care se strecoara în suflete amăgind...
construind
și dărâmându-și zidurile de una singură...
0
Dragostea si ura, doua cuvinte cu semantica complet diferita si doua sentimente a caror limita e aproape imperceptibila. Amagirea e cea care face cel mai bine distinctia dintre cele doua. Ma intreb retoric, oare nu iubim mai mult(iubirea) atunci cand incepem sa uram?
0
Sper să fie o însetare fără turmentare.
Miiiiii de mulțumiri .
Miiiiii de mulțumiri .
0
Ce necesare sunt preluările în haină cotidiană. Mai inspirăm un pic.
0
Intuiție tăioasă și precisă ca un bisturiu.
0
Chiar dacă răspunsul e \" da \", îți doresc să nu treci niciodată prin chinurile urii.
0
Așa că ne vom mai auzi și citi, deloc indiferenți la tot ce mișcă în jurul nostru.
Mă bucură prezența ta.
Mă bucură prezența ta.
0

V-am citit multe din sonete, recunosc, nu toate. Îmi plac foarte mult, de aceea mă bucur de fiecare dată când descopăr apariția unuia nou. Cu stimă!