Adrian Erbiceanu

Adrian,

Dupa ce ai intitulat Sonetul 124: \"al trecerii\" si pe cel de azi, ca o fireasca continuare: \"al rascrucii\", nu ai nici o alta solutie decat sa ne bucuri, maine, cu un nou sonet, care sa inchida triada si pe care il vad, deja, purtand ca subtitlu:\" al eliberarii\".
Dar cu asta nu ai scapat. N-ai cum sa te eliberezi de noi. Stam la rascruce si-ti asteptam sonetele.

Adrian,

Eu nu ma incadrez in subtitlul Sonetului dar, dupa cum vezi, nu m-am putut retine. Schimbare de tonalitate totala. Plin de viata. Euforic. Se pare ca este nevoie, pe langa atatea necazuri cotidiene, si de asa ceva. Mi-a placut.

Fraza: \"Noi nu te-am dezis. Nu ne...\" a se citi: \"Noi nu ne-am dezis. Nu te dezice nici tu.\"
Multumesc

Adrian,

Ader la ceea ce a spus Elia David. Sunt si nu sunt de acord cu experimentul efectuat de tine. E ca si cum ne-ai tradat, e ca si cum n-ai avut incredere in noi, cititorii tai. Sonetele tale ne-au umplut sufletele de poezie. Si unii, printre care ma numar si eu, au lasat sa se vada. Nu cred ca cineva s-a bucurat de decizia pe care ai afirmat ca ai de gand s-o aplici. Este imposibil ca de fiecare data, cand citim cate ceva nou, sa lasam si cate o parere. Noi nu te-am parasit. Noi nu te-am dezis. Nu ne dezice nici tu pe noi.
Te asteptam cu inima deschisa.
Cu prietenie,
Adrian Erbiceanu

P.S.: Verifica, te rog, versul 5 de la acest sonet. Ai o greseala de tipar.

Adrian,

N-ai cum sarii \"in gol\". Ne-ai umplut inimile de poezie. In urma ta, atarnand greu, stau cele 121 sonete. Pentru 121 de zile, datorita lor, am privit ca fascinati ecranele ordinatoarelor. Nu ne poti parasi. Te asteptam, cu religiozitate, daca nu zilnic, macar la fiecare cateva.
Pentru tot ce ai facut pana acum, ai intreaga mea admiratie.
Sa ne revedem cu bine pe acest site.

Raspunsul mamei
(Parodia parodiei)

Dragă băiete, am primit
Scrisoarea ta cu bine!
O tot citesc și mistuit
De dor mă simt de tine.
Înstrăinat, de două luni,
Ni se usucă via.
Și-o țin mereu în rugăciuni
Să-ți treacă Agonia.

Am auzit că-n lume sînt
Și bune și nebune
Dar, de te dai cu ele-n vînt,
Poți prinde vreo...minune!
Cu popa m-am văzut mai ieri,
În drumul meu spre casă.
Mi-a spus că poți, de ai puteri,
Lucra la preoteasă.

Nu înțeleg prea bine cum
Te trag barzii-n ispite,
Că ai pornit să-ți faci un drum
Și nu să-n juri pe Site.
De ei o fac, așa-i mereu!
Și știu cum să te frigă.
E pâinea lor. De-ți este greu,
Mănâncă mămăligă.

Lasă-i pe ei să-și spargă-n cap,
Așa cum zici, talentul.
Nu te lăsa tras în proțap,
C-o să te ia curentul
Și n-ai să știi cum să înoți
Când te-o-nghiți angoasa.
Adu-i mai bine, dacă poți,
Să ne repare casa.

Îmi scrii de-un împărat estet
Ce critică regește
Și-un Calimero, bun poet
Când Geta nu-l iubește.
Dar pare-se c-aici în sat
Te-așteaptă, încă, tristă,
O Ilenuță ce-a-nvățat
Să fie tractoristă.

Cu nea Mitică ce mai ai,
Că-i prin străini de-o viață.
Doar n-a cerut ceva să-i dai,
Cu firea lui glumeață.
E naș la mulți, din câte știu,
Și de te bagă-n seamă
E semn că are-un bisturiu
Și-n vârf o... epigramă.

De fata care pomenești
Și zici că e sprințară,
Mai bine-ar fi să te ferești
Că...nu-i întâia oară!
Nu-i pomeni de dormitor.
Cu vorbele-i dulcege,
N-o să-mi ajungă un sobor
De ea să te dezlege.

Mi-e capul, uite, calendar,
Că nu-ntrevăd sfârșitul.
Am să mă duc la popă, iar,
Să-mi mântuie bocitul.
Tu grijă ai, când ai să vii,
Să recunoști terenul,
Că vița pare-se-a chirci.
Și...folosește trenul!

Dar cum te știu că ai noroc
- Chiar dacă spart în coate -
Nu te lasa, prinde-te-n joc
Și poate...poate...poate
Împinși \"de sus\", ca de-un picior,
Au să greșească crama
Și-au să te facă... Editor...
Te-mbrățișează, mama.

*************************************

Eu, tehnicianul agronom
(Și moașă comunală),
Îți scriu, căci maică-ta, sub pom,
E frântă de-oboseală.
Tot locu ’n care ai săpat,
Să pui vițe hibride,
De buruieni e ocupat
Și cere...ierbicide!


P.S.: Mai este nevoie sa spun ca mi-a placut parodia? Succes in continuare!

Sonetul, prin excelenta, este o forma aparte de poezie.
Institutionalizata, ca atare, de vreo 700 de ani, continua sa supravietuiasca si sa se adapteze la cerintele literare ale lumii moderne. Ca si tangoul, in muzica, refuza sa moara.
Ridicat, la nivelul pe care il cunoastem, de Petrarca; transformat in adevarate jocuri de cuvinte de Shakespeare (Si astazi, inca, multi incearca sa descifreze adevarurile ascunse in spatele textelor sale), sonetul a fost adoptat si
de catre creatorii de literatura culta romana.
De la Eminescu si pana la poetii timpurilor noastre, el a fost cultivat si a evoluat fara intrerupere. Poeti de facturi diferite si-au incercat fortele in stapanirea acestei forme fixe de poezie si rezultatele au fost memorabile. Imi este foarte greu sa mentionez nume. Am s-o fac, totusi, luandu-mi riscul, spre a edifica cele afirmate mai sus: Mihai Codreanu (Sonetul personificat), Vasile Voiculescu (autorul volumului postum: \"Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare\"), George Dumitrescu, Stefan August Doinas, Romulus Vulpescu si in momentul de fata, cel care ne delecteaza zilnic cu sonetele sale de exceptie, Adrian Munteanu.
(Poate, ca o curiozitate, pentru neinitiati, pot mentiona si numele lui I.L.Caragiale, amator de forme fixe si autor al unui interesant sonet satiric intitulat:\"Cameleon-Femeie\").
In momentul de fata, saturata, probabil, de atata modernism si postmodernism, se contureaza o deschidere catre poezia clasica. Se pare ca reorganizarea si regruparea ei nu poate decat sa aduca un castig literaturii.
Ideea, lansata de autorul articolului de mai sus, este meritorie. Dar, sansa de a porni un intreg proces de pomovare a Sonetului, la subsolul acestei pagini, este redusa. Exista o solutie. Editorii site-ului ar putea prelua
ideea si, ridicand-o pe prima pagina, s-o transforme intr-un Concurs de sonete. Accesul ar fi direct; expunerea vizibila si, cred, participarea ar putea intrece toate asteptarile.
Pentru toate celelate aspecte de organizare si promovare, toti cititorii interesati pot sa-si aduca contributia.
(Eventual, stelutele sa fie acordate de un juriu si nu de persoane individuale).
Ce spui Radu, de propunerea asta?

Barfa si ranchiuna exista de cand lumea si-o sa continue sa existe cat lumea. Nu le baga in seama! Bucura-te de fericita aniversare. La multi ani!

Adrian,

E greu de dat raspuns la intrebarea pe care ti-o pui. Dar citesc, printre randuri, acea intrebare fundamentala care ne framanta pe toti. Versul: \"Cuvantul spus isi naruie cuvantul\" spune tot. Si, pentru ca si eu am un sonet care se incheie folosind aproape aceeasi modalitate de exprimare, ca o dovada ca oamenii, chiar daca sunt la distante enorme unii de altii, gandesc la fel, imi permit sa-l postez la subsolul acestei pagini:

Sonet

O simt ca vânt, o umbră-aproape plină,
Trecând prin mine ca și cum n-ar știi.
E-atâta simplitate, c-ar vorbi;
Și-atâta de compexă, că domină.

Încerc să înțeleg, spre-a întregii
Uitate căi, bătute fără vină,
Ca frământate trepte de lumină,
Prin noaptea ce se-ncumetă spre zi.

M-aștern la drum cu vrerea de-a străbate
Neștiute taine, gânduri de descânt,
Ce mă rețin în nebulozitate.

Dar nu e cer deasupra-mi! Nici pământ!
Doar umbra se întinde peste toate.
Și e Cuvântul pus peste Cuvânt!

Lui Dumitru Cioaca-Genuneanu,

Uff! Greu se mai \"a(d)vanseaza\"! Dar nu-i cum vreau \"io\". E cum zice \"Sefu\'\". Si eu astept capitolele urmatoare: Poate!...poate!...
Iti multumesc pentu apreciere.

Adrian,

Ai realizat, sper, ca PS-ul meu este doar o gluma. Toti, mai devreme sau mai tarziu, ne trezim cu aceleasi imagini in fata. Tu ai stiut, insa, cum sa le prinzi. Succes in continuare!

Ioana,

Am luat nota. Sper ca acelasi lucru ai sa-l poti spune si despre Canturile care au sa urmeze.
Cu sincere multumiri,

Adrian

Ioana,

Daca, macar, o singura caramida se va dovedi asezata corect la locul ei, truda mea va fi rasplatita.
Cu multumiri, pentru comentariu,
Adrian

Adrian,

\"A doua zi revin in ceas oval\"
Il vad pe Dali, cu ceasurile lui, alunecand prin timp.
Imagine bine construita. O viata, cat o noapte! Foarte frumos sonetul.
P.S.:
Cand ai vazut \"batrana\", sper ca nu te-ai uitat in oglinda.

Rudy,

Asa cum ai observat si in Cantul precedent, am avut de lucrat, nu gluma, pentru a ma descurca prin acest \"Babilon\"
modern. Din fericire, pentru mine, \"Babilonul\" il vad de departe. Din nefericire, pentru multi, \"Foamea\" umbla libera pe strada.
Imi face placere cand vad comentariile tale.

Elena,

Casandra, alias Smaranda, citeste poemul -pe care eu l-am scris nu departe de locul ei de refugiu- si tie iti place. Pythia stie! Dar, sa nu-ti faci probleme. Nimeni n-o crede!
Multumesc frumos.

Silvia,

Textul, luat unilateral, asa cum bine ai observat, necesita efort pentru a fi inteles. Dar, lucrarea, cum ai sa poti vedea in viitor, alcatuieste un tot unitar, o satira sociala care se vrea tot mai virulenta pe masura ce avanseaza. Cei vizati, te asigur, au s-o simta. Pentru a mentine, cat de cat, o continuitate si pentru a da cititorului posibilitatea de a urmari firul actiunii, nu am mai postat nici o alta poezie intre canturile acestui poem.
Multumesc pentru comentariu.

P.S.: Acel \"ceva\" ma ghideaza.

Adrian,

Prin publicarea memoriilor tatalui tau iti indeplinesti o datorie de onoare. Sufletul sau -acolo unde se afla- isi va gasi linistea. Multumire mai mare n-ai de unde sa gasesti.
Felicitari pentru noul serial.

Adrian,

Astept, de nouazeci si noua de zile, \"Sonetul 100\"!
O asteptare implinita!
Acum, la aceasta rascruce, vad o viata, desfasurata ca o pelicula de film, cu toate urcusurile si coborasurile ei, cu toate incertitudinile si implinirile, trecandu-mi, parca,
prin fata. E un \"adagio\", de inalta clasa, atasat monumentului poeziei romanesti. Felicitari, Adrian, pentru acest efort de exceptie, pentru reasezarea Sonetului pe soclul pe care il merita.
Neoficial, din partea mea, o suta de stele pentru cele o suta de sonete! Si, nu te opri aici!

Sonet
(Lui Adrian Munteanu)

Adam nici nu știa de unde vine,
Când s-a văzut, trezit, lipsit de-o coastă...
Dalila, lui Samson i-a fost nevastă -
Simbol al echității feminine!

Ulise, rătăcind pe-o Mare vastă...
Virgiliu, căutând pe...nu știu cine...
Și, exilat, la Ponturi-Euxine,
Ovidiu, pritocit de o \"năpastă\"...

Cădelnițări de nume și de fapte,
Prin timp trecute. Cine-ntrezărea
Că zilele pierde-se-vor în noapte?!

Nu-i gând, visat, de a ne libera
Și nici povești de îngăimat în șoapte.
E visul nostru! \"Que sera, sera!\"