Adrian Erbiceanu

\"Ce drum am strabatut sa-mi tin credinta
Si ce sentinte am crezut ca-s lege?\"
Aproape cu toti am strabatut acelasi drum si ne-am lasat acaparati de aceleasi legi. Adrian, sonetele tale vorbesc pentru noi toti.
\"Nimicul\" tau, din versul final, a devenit Mare!
\"Nimicurile\" tale, puse zilnic pe site, ne fac sa te citim.
Multumim!

Adrian,

Personajul meu urca, urca si se minuneaza. Pare de o naivitate dezarmanta pentru ca stie ce a lasat in urma dar nu are de unde sa stie ce il asteapta. La urma-urmei, actiunea se desfasoara intr-un decor balcanic, unde totul este posibil. Foarte pe subiect comentariul. Multumesc pentru trecere.

Am inteles, vazand data afisata, ca poezia s-a vrut cu adresa. Toti avem simtaminte. Toti avem dreptul sa ni le exprimam.
Dar, a avea simtaminte e una, a sti cum sa le exprimi in versuri e cu totul altceva. Autorul versurilor de fata mai are mult de lucrat pentru a depasi faza initiala in care se afla.
Sfatul de a scrie \"asa cum simti!\", fara a-l sfatui si cum, este neproductiv. Pe undeva, suna a Eliade.

Adrian,

Sunt gelos! Ai fost \"propus\" pentru \"Guiness book\" si n-ai spus la nimeni. Cum, Doamne?! Noi te citim in fiecare zi, indraznim sa mai si lasam, din cand in cand, cate un semn de trecere si altul, picat de pe cine stie ce alte taramuri, isi adjudeca dreptul. Cu noi, cei mai putin priceputi, cum ramane? Si eu vreau sa fac parte din \"guinessa\". As fi vrut sa-l rog pe autorul comentariului mentionat s-o faca dar mi-am dat seama ca ar fi inutil. Daca nu stie cum se scrie corect numele lui Shakespeare, iti dai seama ce-ar iesi din numele meu daca ar incerca sa-l \"spellin-geasca\" celor de la \"book\". Asa ca te rog pe tine. Ca sa nu zici \"NU\", mi-am permis sa scriu si eu un sonet, pe care, nepricepandu-ma la prea multe, l-am intitulat simplu: \"muntenescean\". Mai poti sa zici ceva?!

Sonet
(muntenescean)

Îi simt suflarea. Se-ncovoaie gândul
De grijă c-o s-alunece-n bolire
- O impostură printre coviltire -
De-atâtea patimi câte-l prind, arzându-l.

Mă fulgeră privirea-i. Elixire,
Sfâșietoare, își așteaptă rândul
Să se elibereze, denigrându-l,
Cuprinse-n lațul lui de zeciuire.

O umbră, parcă, arsă pe retină,
Un ochi ce vede făr’a se deschide
- Urgie ce adună și dezbină -

Se-mpleticesc pe treptele-i lichide.
Cad toate-n jur; Par toate în ruină;
Doar Timpul le măsoară și...conchide.


P.S. Daca nu merge cu \"guinessa\", poate merge cu \"nobel\". Ala e mai mare!

Adrian Erbiceanu

\"Lasa-ti coroana-n iarba sangerie,
Bea din potirul brumelor nectar
Si din caus de patimi apa vie\"...

O muzica a Inaltelor Sfere prinsa, doar, in trei versuri.
Si, asa, reinviem imprejmuiti de \"patimi\". Adim, nu ne dai nici o sansa! Minunat!

\"clipa cat o eternitate\"

Frumos titlu. Care poet n-a incercat sa prinda \"clipa\" si s-o faca \"eterna\"?!. Cu toata bunavointa, n-as putea sa afirm ca ai izbutit s-o \"prinzi\" in textul de mai sus.
Referitor la versificatie (pentru ca vad ca te folosesti de rime), sunt multe lucruri de corectat. Amesteci, fara sa-ti dai seama, rime incrucisate, alaturate si imbratisate, plus versuri \"albe\" (vezi finalul), in aceeasi poezie.
Cu alte cuvinte, ar trebui sa te apleci mai mult asupra textului. Ti-o spun cu prietenie si nu ca o critica. Sunt si eu un simplu membru al acestei \"agonii\" si primesc deschis
comentariile celorlalti. Ca la orice inceput de drum, asa cum se obisnuieste, mult succes!

Buna,Paul,

\"Asa se pun verbele la rand,/sub talpile copiilor copacilor cu parul verde,/inca de pe vremea cand ei paseau / neinlemniti in paduri.\" Si spui ca vrei sa te \"muti\". Tocmai acum ? Nu cred. Copiii te asteapta !
Ma bucur ca te vad din nou pe site.

Iuliana,

\"tresari frematandu-mi asternutul de ape\". Imagine vizuala fara cusur. Nimic nu mai poate fi adaugat.

P.S.: Mi se pare ca la primul vers, al strofei a treia, exista un mic dezacord gramatical. Sau, poate, e numai o impresie. Numai bine!

Teddy,

O poezie careia i se potriveste bine titlul. Senzatie de plictis si de desartaciune. Prima strofa imi aminteste de Bacovia. Foarte frumos spus: \"am adormit cu sufletul deschis\".
Si, cu cele mai bune intentii, cateva observatii: La strofa a treia ai schimbat modul de rimare, lasand al patrulea vers, cel mai important, fara rima. (S-ar putea rezolva prin inversare). Din loc in loc, poate cu voie, poate fara, la unele versuri schimbi numarul de silabe, impiedicand fluiditatea citirii. Tinand cont ca scrii in versuri cu rima, folosirea semnelor de punctuatie, in special a virgulei, ar fi de mare folos. N-am inteles ce inseamna cuvantul \"surand\" (primul vers, strofa a doua), vine de la \"a surade\"? Considera scurta mea interventia ca un semn de prietenie.

Adrian,

Un brad poate fi pus jos cu toporul, poate fi lovit si ars pana la radacini. De fiecare data se va ridica mai falnic. O viata intr-un sonet! Pare trist dar citesc in el speranta. Du-ne mai departe!

Adrian,

Amandoua sugestiile sunt bune. Pe prima, dupa cum ai sa observi, m-am si grabit s-o aplic. La a doua, la care versul original arata exact ca in propunerea ta, m-am impiedicat
de faptul ca, la o scurta distanta, apare cuvantul \"care\", producand, pentru mine cel putin, o repetitie suparatoare. Asta m-a facut sa-l inlocuiesc cu acel \"cum\". Dar, mi-ai dat de gandit. Am sa incerc sa vad daca pot sa gasesc o alta formulare.
Multumesc pentru opiniile tale pertinente cat si pentru sugestiile facute.

Daniel,

Cu atatea comentarii pe textul tau, unul in plus n-o sa faca mare diferenta. Sonetul, foarte cursiv, dovedeste o mana exersata. Ma cam deranjeaza cuvantul de rima \"retorta\" care, dupa parerea mea, nu prea merge cu peisajul bucolic sugerat. Foarte inspirat, in schimb, finalul. Promit sa mai revin.

Adrian,

N-as zice ca Sonetul este \"al decaderii\", decat daca te referi la \"imperii\". Il vad, mai degraba, ca unul \"al continuarii\", ca o stafeta inmanata, peste vreme, de la o generatie la alta. Ma duce mintea la celebra fresca a lui Michelangelo din Capela Sixtina, la acea mana a Divinitatii,
intinsa cu atata generozitate, incercand sa transmita \"misterul sacru\" dar care ramane parca suspendata pe vesnicie, ca \"tainic pod\" -cu semn de intrebare cu tot- intre doua lumi. Puternice imagini. La ce sa ne asteptam in continuare?

Costel,

Am aruncat in spatiu cuvantul \"domnule\". Acum ca ne-am regasit, ne dam seama ca n-am alunecat degeaba de-a lungul unui timp unidimensional. Ajunsi pe planeta aceasta stranie, incercam sa ne adaptam. Ce putem altceva sa facem? Daca nu lasam nici o urma, n-o sa se stie de unde am venit. Te astept cu placere, ori de cate ori ai dispozitie, pe textele
introduse de mine pe site.

Adrian

Domnule Costel,

Nu pot sa-mi dau seama daca esti acelasi Costel cu care m-am mai intalnit pe acest site si a carui idee,de a ma considera
printre extraterestrii lui de pe planeta Takla Makan, mi-a facut placere. Oricum, toti facem mici greseli cand, grabiti fiind, apasam pe claviatura calculatorului. Intrerupti, aproape de fiecare data, dam drumul textului fara a-l mai verifica. Te asigur ca stiu cum trebuie sa se scrie. Cuvintele \"Timp\" si \"Spatiu\" le-am scris cu majuscule pentru a te face sa intelegi ce importanta le dau.
Ti-am raspuns eu la comentariul dumitale, in locul domnului Adrian Munteanu, pentru ca a fost pus sub poezia mea.
Nu vreau s-o lungesc prea mult cu explicatiile. S-ar putea sa ma trezesc, fara voie, la subiecte \"fierbinti\". Te las, asadar, pe dumneatale, sa ghicesti de ce am folosit, acolo unde am gasit necesar, anumite cuvinte. Daca nu m-am inselat si esti acelasi Costel, de care am pomenit mai la inceput,
n-am de ce sa ma tem. Suntem, doar, de pe aceeasi planeta.
Numai bine.

Corectie
La penultimul rand de mai sus, a se citi :\"Ecclesiastul\".
Pentru cei mai putin initiati, Ecclesiastul este unul dintre cele mai poetice parti ale Vechiului Testament. Este un continuu izvor de inspiratie. Este descrierea vietii asa cum o vedem si asa cum trebuie s-o traim. Daca, cumva, fara sa-mi dau seama, am fost inspirat de asa inalte invataturi, ma simt fericit.

Adrian,

Timpul, cum atat de poetic ai observat, \"ne destrama iremediabil\". Spre diferenta de Spatiu, care parca se dilata ca sa ne faca loc, el se scurge fara contenire. Si asta din clipa in care ne-am nascut! Sta in puterea noastra sa-l folosim cat mai eficient, fara a uita, in acelasi timp, ca trecerea lui este ireversibila. E ceea ce am cautat sa prind in poezia de mai sus.
Multumesc, pentru neasteptatul comentariu, cu atat mai mult cu cat realizez ce important este pentru tine Timpul.

\"sa ma soarba drumetii rataciti pe carari fara capat\". Foarte frumoasa imaginea poetica, ca de altfel intreaga poezie. Ramane intrebarea. La ea nu am raspuns.

\"Tot cerul cade-n iarba istovit.\" O fraza care contine in ea esenta intregului sonet. Si apoi: \"Un sarpe magic s-a-naltat din mine, / Ofranda serii fara de sfarsit.\" Se pare ca detii
secretul marului din Eden. Nu-l lasa scapat. Bucura-ne si cu alte sonete la fel de frumoase!

ma conduce cu o mana sigura, sau cel putin asa crede el, spre
\"destinatie\". Daca lucrurile nu se prea potrivesc, nu este el de vina. Sunt Vremurile. Multumesc pentru trecere si pentru apreciere.

Adrian