S o n e t 1 3 0

\"Doar un morman de pietre și cuvinte
Desăvârșind în noi un tainic pod ?\"

Sa zicem...zice trupul\"Rămas ascuns în putrede morminte\"


\"din sacrele mistere\"
\"ecoul unor ginte\"
ce in sonet va cobora din nou!!!

Cel puțin vom încerca. Nu ne lăsăm, nu ?

Adrian... o tema draga mie...
Mai intai uite ce nu imi place:\"temple sfinte\"... \"... de-mpovăratul glod\"
Aceasta reflectie scrisa intr-o atmosfera vecina cu Omar Khayam, reliefeaza iluzoriul unor invataturi ce initial pareau de neclintit dar lasa loc cautatorilor, acei oameni care nu se multumesc doar cu artefacte (stiu ca vei intelege :)
Aurum nostrum non est aurum vulgi.

Adrian,

N-as zice ca Sonetul este \"al decaderii\", decat daca te referi la \"imperii\". Il vad, mai degraba, ca unul \"al continuarii\", ca o stafeta inmanata, peste vreme, de la o generatie la alta. Ma duce mintea la celebra fresca a lui Michelangelo din Capela Sixtina, la acea mana a Divinitatii,
intinsa cu atata generozitate, incercand sa transmita \"misterul sacru\" dar care ramane parca suspendata pe vesnicie, ca \"tainic pod\" -cu semn de intrebare cu tot- intre doua lumi. Puternice imagini. La ce sa ne asteptam in continuare?

Deseori, din pricini diverse, postez un sonet și apoi mă văd obligat să plec. Găsesc comentariile numai a doua zi. Așa se explică uneori întârzierea cu care răspund.
Productive remarcile tale cu care sunt de acord. În consecință am operat schimbări. Corectă și introducerea căutătorilor. Această remarcă, împreună cu cea a lui Adrian, m-au determinat să schimb și subtitlul sonetului.
Cu bine.

Observații pertinente pe care le accept. Cum spuneam mai sus, am schimbat subtitlul, pentru că propunerea voastră e mai generoasă în privința viziunii.
Pe curând.

La întrebarea din final răspund cu Sonetul 132, adică cu ceva care ne ține încă lipiți de pământ.