Poezie
Divina Tragedie
Cantul IX *
4 min lectură·
Mediu
Mergeam docil și numărându-mi pașii,
Condus de-un cicerone reformist,
Pe care nu-l vedeam dar, ca hăitașii,
Mă împingea din spate să rezist.
(Atunci am înțeles de ce și Dante,
Cumva, fusese existențialist.)
Dar, cum mă răsuceam pe alte pante,
- Zorind cu fuga, să mă pierd din focul
Lăuntricelor voci halucinante -
Un fel de \"camarad\" mi-a fost norocul,
Cum și \"misiunea\" care-ndeplinită,
M-ar fi scutit în iad să-mi rândui locul.
\"Mi-a fost să fie viața bălmăjită
Prin ordin dat de \"Sus\", de-\"Un nu știu Cine\".
Dar dacă, bună – rea, mi-a fost ursită,
Nu eu pe ea o duc, ci ea pe mine\"...
Așa mă perpeleam, în submisiune,
Trecând printre \"cuțite\" caudine.
Urcasem, deci, pe-un munte-n recluziune,
Fără vreo șansă de negociere,
Contând, ca-ntotdeauna, pe-o minune
Ce-ntârzia să iasă la vedere...
-\"Maestre, unde crezi că e armura ?\"...
Ecoul fu răspunsul, prin tăcere!...
Inevitabilă, zdruncinătura
Acestor întâmplări necontrolate
- Care-ntreceau, cum se vedea, măsura -
Mă-nvălui în nebulozitate.
(Nici chiar Maestrul nu părea să vadă
Că mă scufund în imbecilitate.)
-\"Dacă știam...ai fi avut dovadă!...
- Zise, Poetul, pe neprevăzute,
Întâmpinând căderea mea-n tornadă -
În lumea voastră, legi preconcepute
Distant vă țin de cea transcedentală,
- Capcană pentru visele pierdute -
În plus - mă înglodă în bănuială :
Te-ai avântat pe-o cale care sună
A propagandă insurec-țională !\"...
Nod după nod simțeam că-n gât se-adună,
Că inima devine sloi de ghiață,
Că tot ce simt e numai o minciună
Zvârlită cu intenție în față,
De-un ins perfid, pornit pe răzbunare,
Cu mintea decisiv-pizmătăreață...
Pe când, descumpănit, stam pe picioare,
Ne-nțelegând cum să-mi aleg Pionul
Predestinat mișcării viitoare,
Uitat, c-un geamăt lung, radiofonul,
- Ascuns încă-n urechea cu pricină -
Străfulgeră, să-și regăsească tonul:
-\"De ce-ai înțepenit ca o bovină ?
Urmează-ți cariera, plutoniere,
Că în \"iepóca\" mea \"ieste\" lumină !\"...
Și am pornit, aprins și ros la fiere,
Să urc pe drumul meu, la datorie,
Spre un Sfârșit deschis de priveghere.
Dar zgomote, ca de menajerie,
Umplură aerul cu zvon de coase
Beatificate-n tinichigerie.
Sub lovituri decis-sentențioase,
Se-mbrățișa perete cu perete,
În ce-ar fi trebuit să fie case.
Cu forțe hămesite, de scumpete,
Punându-i pe mai toți din jur pe fugă,
- Lăsând în urma ei numai regrete -
O Lume da pe Alta s-o distrugă.
Ca un Hefáistos în răzvrătire,
Ca focul ce cuprinde și subjugă,
Întregul, tot, zăcea în năruire.
Era o vânzoleală prin Cetate
Cum nu s-a mai văzut de la Zidire.
Sărind din lac în puț, cu-adversitate
Puteam s-accept, de-acum, că e posibil
Să le distrugi; pe rând, sau \"combinate\";
Și-apoi să te declari incoruptibil,
Vânzându-ți bunul, pe nimic, pe-afară,
Patriotard, strigând: e \"productibil\" !...
Trecut prin starea convulsionară,
Să mă exprim, nu mai găseam cuvinte!...
O, Zei !... Ce oameni, ce popor, ce țară !
-\"Nu te hlizi la lucrurile sfinte;
Nu le atinge, dacă sunt necoapte;
Ci mergi, cum ți s-a spus, tot înainte !\"
(Venea gândirea-i, drămuită-n șoapte,
Prin cel ce trebuia să mă îndrume.)
\"Trei Cercuri ai urcat, din cele șapte,
Și tot n-ai înțeles ce e pe lume ?
Cum pot să merg cu tine mai departe,
Când tot ce vezi accepți să te consume ?!\"...
În fața mea, nescrisă, sta O Carte,
În adâncimi încorporând secretul
Convenției de viață și de moarte:
\"Prin ce hârtoape stă ascuns \"Profetul\" ?
Din vanități cum să-ncropesc \"Anthena\" ?
Pe unde-o fi acuma... \"Comitetul\" ?!\"...
Atâtea întrebări trăgeau sirena,
De când mă avântasem peste Punte,
Încât în valuri mă-nghițea migrena...
Cine m-a pus să mă aburc pe munte ?!
* Canturile VIII si IX pot fi gasite si in numarul din luna iulie al Revistei Transilvania
â
044351
0
felicitari, domnul meu
ioana