ADRIAN ANGHELESCU

De când ne naștem și până murim Viața e pentru toți o provocare Numai că nu putem ca s-o trăim Decât în felul propriu fiecare Că fiecare are drumul său Mai drept,

Și zi și noapte, Cu mii de șoapte Tot clipocind La mine-n gând, Mai tumultuos, Năbădăios, Străbătând stânci Și văi adânci Râu de cristal Fuge-n aval Pe lângă lut Cu-al

Cărările ce sunt întortocheate Pe care pașii mi-i îndrept mereu S-au îngustat din cât erau de late Și le parcurg din ce în ce mai greu Fiindcă entuziasmul care ieri Mă

Dacă mi-ai da mai mult decât aș cere Dar nu mi-ai da nimic din ce-am dorit Poți să-mi oferi a lumii-ntregi avere Că n-am să fiu vreodată fericit Dacă mi-ai da și

Încă mai vreau să urc spre-acele piscuri Pe unde mi-am dorit mereu s-ajung Deși există piedici dar și riscuri Iar drumul e obositor și lung Încă mai vreau ca să-mi

Am întins mâna dup-o stea Dar am rămas cu ea întinsă Fiindcă oricât de mult aș vrea Steaua nu poate fi atinsă Ea strălucește neîncetat Printre puzderia de stele Pe

În vârf de munți ce taie cerul Lăsând în lături dâre alburii Sunt piscuri unde-ngheață gerul Zăpezile-n cristale străvezii Și unde numai vulturii

Am fost flămând de când mă știu O foame plină de aviditate Care mă roade și acum, târziu Și mă tot rupe de realitate Flămând de clipele de voioșie Dintr-o copilărie

Peticit cu câțiva nori Cerul cel mereu albastru Ni se-arată iar în zori Luminat de-același astru Semn că ziua care vine Iar ne-ndeamnă să visăm Pe alei de galben

Iubirea din tine, un rod de iubire Prin care trecutul se duce-n viitor De unde simțirea va naște simțire Să urce într-una pe piscuri de dor Iubirea din tine, o

Să te exprimi în versuri când îți vine Ca să comunici lumii ce gândești Este ceva ce nu poate oricine Dar e și-un mod în care să trăiești Și nu-i nimic mai pur

În infinitul fără de hotare Unde exist dar nu însemn nimic Imensitatea este atât de mare Încât sunt mai puțin decât un pic Iar existența mea e limitată De timpul

Visăm cu ochi deschiși de când ne știm Visăm câte-s în lună și prin stele Și niciodată noi nu obosim Iar visele nu obosesc nici ele De când percepem lumea tot

Cu trompeta-nchisă peste zi Ascunzându-se mereu de soare Parfumată ne va ameți O regină a nopții pe răcoare Care se deschide pe-nserat Cu petalele-i înmiresmate Arătând ce

Vreau să mă uit prin gândurile tale Să văd dacă mă regăsesc prin ele Că de nu sunt n-am să-ți mai ies în cale Ca să te-ncurc cu dorurile mele Și-aș vrea să știu

S-a strecurat tiptil-tiptil, În timp ce eu dormeam mai bine Un gând șăgalnic și abil Care m-a întrebat de tine Dar mai întâi mi-a reproșat C-aș avea

Comoara care nu se vede Dar stă în noi ascunsă bine Este ceva care transcende Tot timpul dincolo de tine Cu forțe neobișnuite Și energii descătușate Ia-n stăpânire a

Foșnetul frunzelor îngălbenite Căzute sub copacul părăsit E bocetul aducerii aminte A verdelui ce iarăși a murit Lovit de frigul ce i-a amorțit Nervurile cu mii de

Nici luna nu mai este-atât de clară Și tremură mai mult acolo-n cer De când am alungat ora de vară Ca să sporească-al nopților mister Iar bruma argintie ce

Vise și gânduri laolaltă Conviețuiesc de când mă știu Și de când inima-mi tresaltă Zglobie ca și-un bidiviu Ele mă poartă printre stele Și prin adâncuri abisale Zburând

Sunt profesor navetist Dar să nu crezi că-mi convine Ca să fiu mereu turist Și să te-mpiedici de mine Sunt pentru că vrea sistemul Care ne conduce-acum Să mă lovească

Se scurge timpul către infinit Și-l însoțesc și eu pe-o porțiune Până când viața se va fi sfârșit Și-n urma timpului eu voi rămâne Dar declanșai în mintea mea

Se-așează norii-ntunecați și grei Peste lucirea mândră de la soare Acoperind toată splendoarea ei Cu negurile înfricoșătoare Iar din seninul unei zori de zi Care mi s-a

Îmi șuiera un vânt prin creier Să-mi smulgă gândurile toate Iar undeva cânta un greier Concertul liniștit în noapte Mă învârteam prin labirinturi Căutând calea spre