Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Un brainstorming de nestăvilit

1 min lectură·
Mediu
Se scurge timpul către infinit
Și-l însoțesc și eu pe-o porțiune
Până când viața se va fi sfârșit
Și-n urma timpului eu voi rămâne
Dar declanșai în mintea mea furtuna
Un brainstorming de nestăvilit
Să pot găsi o cale, numai una
Prin care timpul să fie oprit
Și să stea locului măcar o zi
Gândindu-mă că poate nu-i cer mult,
Dar vreau ca acea zi să poată fi
Ziua în care noi ne-am cunoscut
Ca să ne-ntoarcă timpul înapoi
La clipa-n care atunci ne-mbrățișam
Și să ne pierdem iarăși amândoi
Prin paradisul unde ne iubeam
Și să rămânem iar înlănțuiți
Cum am mai fost atunci întâia oară
Privindu-ne senini și fericiți
Nepăsători la timpul care zboară
00964
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
116
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

ADRIAN ANGHELESCU. “Un brainstorming de nestăvilit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-anghelescu/poezie/14080831/un-brainstorming-de-nestavilit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.