Fata
Fata (love is in the air) Să nu mă întrebați cum mă cheamă că nu prea știu ce să vă zic. Nu știu, mama mi-a zis în foarte multe feluri. Păpușică, puiuță, turturică, iepuraș, șobolancă,
Unele vise se împlinesc după 30 de ani
Unele vise se împlinesc după 30 de ani Șansa lui Kuki Pentru mine Viața este un film pe care îl turnăm în fiecare zi sub cerul înalt, dar mai ales, într-o proporție mai mare pe pământul acesta
indicații de scenă
Astăzi am stat de vorbă. Pe teme de viață, artistice. M-a ajutat să interpretez un monolog, care mi-a revigorat respirația, tonul vocii, bătăile inimii, activitatea cerebrală. Am vorbit cu El
la zdrobit de poeme
punctul se pune pe i și la capăt de rând și până perforează hârtia așa se pune de apăsat, așa doresc eu să-l însemn, puțină lume știe asta, stranie meserie mai am, cred unii, în timp ce mie mi
cumpăr părinți
oamenii dragi de lângă mine dispar fără nici un rămas bun ca și cum ar trebui să pot trăi fără ei deși, uneori simt că nu pot acum îmi iau un al treilea loc de muncă așa că nu voi mai avea
troleul de vară
vara, când nu mai ești copil e uneori o zeamă lungă și un film de trei lei cu final imbecil oh, nicidecum un anotimp se preface că-ți dă vreme o zi întreagă când se știe deja că
îți cumpăr sânziene
mie nu-mi păsa niciodată te uitai la ele așa de parcă ar fi fost un fleac dar mie nu-mi păsa îți cumpăram în fiecare an sânziene să-ți fie de noroc să-ți fie de vise împlinite fiindcă
serenadă de mai
vine peste orașul meu un fel de primăvară la fel de capricioasă ca mine mi-e atât de greu să-mi stăpânesc ramurile care țipă spre cer în soare sau în ploaie uneori, țipă după tine eram verde
coșmar
când ne-am împletit karmic mi-a crescut un ochi de argint undeva în creștet cu el am început să-ți văd gândurile și trupul tău de iubit în orice loc al pământului avea să te poarte
grija
am dat un chintal de griji de pe inimă în seara asta mă duc liniștită la culcare deși îmi vine să zbor sunt de o mie de ori mai ușoară sunt și mai luminoasă la chip o vreme o să rămân
Gavroche și Lupisor
Radioul, o veche iubire a mea, pe care am abandonat-o acum aproape 5 ani, fără să mă mai uit înapoi, este ceva ce nu mai face parte din viața mea. Pur și simplu nu mai ascult radioul, deși tata mi-a
Un apel de la Mihai Tănase
Am primit un apel prin mail și m-am oferit să îl fac public, poate în felul acesta îl pot ajuta pe Mihail Tănase. APEL Sunt un tânăr imobilizat într-un scaun cu rotile, autor a 14 volume: roman,
în medalionul din piept
tu ai tot, ai gesturi ce rămân inscripționațe pe pământ și pe ape, ești iubit dumnezeiește, iar chipul tău întinerește, câte șapte ani o dată, când îți sunt aproape, fericitul meu tu ai și
retorică. despre nefericire
Mă întreb de multă vreme, însă voi cola data de azi, 24 noiembrie, 2007 întrebării: Care dintre nefericiți sunt mai nefericiți? Cei care au cunoscut fericirea, dar nu au acces la ea sau cei care
Îi spun `La mulți ani` poetului Aurel Pop
Astăzi am primit din partea Asociației Scriitorilor de Nord Vest din Satu Mare un anunț, pe care îmi permit să îl aduc și aici: Azi, profesorul și scriitorul Aurel Pop își serbează ziua de naștere.
poveste despre un tânjit de adevăr
Imediat ce ne-am întors acasă, ele au fost târâte și aruncate în închisoare. Ni s-au gâtuit vocile, după aceea. Peste orașele noastre s-a întins, ca o molimă, tăcerea. Copiii nu m-au mai
cumpliri
stau pe terasă la croco, îmi privesc ferestrele și poarta, când mama, la cei cincizeci și un pic de ani cu trupul ei de amforă, cu părul roșcat, tuns de mine, drept și întotdeauna cu poșeta
neasemănare
dacă aș fi semănat cu ea m-aș fi măritat la 21 de ani, frumoasă și curtată aș fi făcut doi copii superbi, dar diferiți pe băiatul cel mic l-aș fi avut mai la inimă când ar fi murit acesta la
Mesaj pentru poeții traduși de scriitorul Dan Brudașcu
Revin cu un mesaj de la scriitorul Dan Brudașcu: Se pregătește o antologie de lirică românească tradusă în engleză. Având în vedere interesul încă relativ modest, pe plan european si internațional,
Mesaj de la scriitorul și traducătorul Dan Brudașcu
Toți acești poeți sunt rugați să ia legătura în vederea unei colaborări cu scriitorul Dan Brudașcu: brudascudan@hotmail.com Mihaela ALBU Georege ALEXE Ioan-Pavel AZAP Ion BALA Nicolae
paternal
niciodată nu mi-a fost teamă de fiare, niciodată! să mă fi lăsat în desișul unei sălbăticii, uitată m-ar fi luat un lup și m-ar fi hrănit. și-apoi de alte continente ne-ar fi despărțit el
început de toamnă cu tata
s-ar putea spune că e una ca toate celelalte numai că eu nu am cum să uit toamna aceasta când tata a venit acasă îmbătrânit și tăcut cu genți mari despachetând caftanuri și marochinării din el
tânărul cu mâinile de catifea
domnișoara e cu leucoplastul de hârtie, insista tânărul cu mâinile de catifea, știa cât de urât mă irit la felurite soiuri de adezivi și substanțe bizare colate direct pe piele, știa că nu mint și
dintre cele ce nu pot uita
dintre cele ce nu pot uita sunt o pereche de mâini cu brațe subțiri albe translucide aproape osoase mâini lungi și înguste cu degete puțin strâmbate și unghii pitice cu falangele
un cui pentru o poftă
brusc, memoria revine, se împrospătează, nici un trecut nu merită atenția când viitorul foarte apropiat se poate plămădi în clipa imediat următoare, îți va trece prin minte, când frust și
suspensiofobie
cum a fost drumul, cum ai ajuns la mine și vămile cum le-ai trecut te întâmpin tu-mi răspunzi modest derut peste râul din locul în care semnele ți le fac petrecut aproape zănatice în înțeles îmi
despre câțiva dintre copacii pe care-i găzduiesc la mine
Poate pentru că am crescut într-o curte sub bolta celui mai frumos copac pe care l-am văzut vreodată sau poate, nu! Dar îi iubesc și îi port cu mine! Copac Fremătând Eu trăiesc în pământ și sunt
*
Mai nou sau poate mai vechi, o port în ruxac. Dimineața pornesc cu ea, sunt odihnită, așa ca pot purta greutăți în spate, cu ușurință. O zi normală sau cea de azi, ca să-ți răspund, începe cu
Mesaj dinspre A.
Cu tot sufletul, cu toata inima, cu toata fiinta mea rascolita ii multumesc persoanei care si astazi isi aminteste de fiecare seara in care timp de o jumatate de ora vocea mi se ridica peste oras si
Luna mai, elevii, papusile si eu
Fatidic parcă, luna mai, elevii și teatrul, această fericită combinație, mă bântuie oarecum ciclic, an de an, cu o variată gamă de trăiri, de la mici supărări sau dezamăgiri și până la bucurii
Omulețul-tren care mă iubește și coada mea de pește
există într-un orășel îndepărtat un om-trenuleț care mă iubește un omuleț-bărbat acum, personajul meu îmi e supărat știe că nu-l ascult de fiecare dată-nvederat când îmi vorbește dar o să-i
jurnal pe 22 februarie, cu infime bizarerii, excesiv-obsesiva fobie de ridicol și mircea cărtărescu. anul era 2006, de-mi trecea prin cluj-napoca
așadar, diminețile noastre ar trebui să fie de un comun aproape jenant cel putin eu, înaintea amiezei știu că nu funcționez la cote maxime să trecem peste asta, despre dimineață voiam să-ți spun doar
Teea Mirescu ofera \"Dimensiunea imbratisarii\"
Teea Mirescu are bucuria de a oferi celor interesati de poezia ei, al doilea volum de versuri semnat de autoare: \"Dimensiunea imbratisarii\". Date tehnice: Teea Mirescu, \"Dimensiunea
Ravas de la Adia cea ravasita
O ascunsesem, o pierdusem aproape, o pitisem undeva în memoria îndepărtată a anilor trecuți, o pedepsisem cu tăcerea, voiam să uit de ea, de Adia mea, până când, zilele trecute dede_n m-a găsit, m-a
de iulie, 4
mama pornise cu masina salvării in miez de noapte, imi amintesc era vacanta de vară si multă vreme incolo sirelele acelea aveau să-mi pomenească de tine plecase si tata cu au si vai si cu ah, in
iovii
cu fiecare rană vom tot țipa muțește, durut și stins până când glasuri se vor risipi când fiecare verb își pierde sensul a plânge a aștepta a împlini cu toate rănile, ca iovii, ne obișnuim
Copilul și ursitoarea
în zilele astea se va naște un copil, îl aștept de ceva vreme la poartă, îl pândesc fără să dorm, să știi, chiar acum se-nfiripă o soartă o să-l prind în brațe, o să-l dau de grindă, am
New Microsoft Word Document.doc
Azi dimineață bunica mă întreba unde-am pus ghivecele cele noi. I-am dat câteva (acum intră și râdem în hohote toate trei), apoi a mai cules ceva cutii goale de margarină, eu am plecat la lucru și am
vb.
cele cinci fire argintii chiar cele sase carari de pe chip acelea ce pot purta spre ochii tai nu ma vor opri sa te vad
Cale (n.)
la fiece pas voi lasa cate-un gand pe-o piatra harta astrala desenand dincolo de universul vecin cale ma presar
ZILEI Z
Zi-mi zilele zarva mare, zorii, zumzet, disperare zi-mi nopti si seri azurii, negru, alb, zi-mi vii? nu vii? P.S. Am vorbit cu cea mai in etate, dar n-am aflat.Am
