suspensiofobie

cum a fost drumul, cum ai ajuns la mine și vămile cum le-ai trecut te întâmpin tu-mi răspunzi modest derut peste râul din locul în care semnele ți le fac petrecut aproape zănatice în înțeles îmi întinzi ridicat o mână eu ți-o dau pe a mea cu lăstari prinși în palma cu formă de stea între noi erau două capete de țară și mai ales pe muntele singurătății mele și-n această vară aproape imposibil de purces cum ai ajuns îmi vine din nou să te întreb și mai ales cum m-ai ales e pe-aici o prezență cu plete argintii acum se așează-n amonte să picteze un tablou despre noi ca să știi pari venit din alt timp îți descifrez uimirea pe chip îți întind un ochi peste râu ținându-mi gânduri și firile-n frâu am venit să-ți vorbesc să te văd să te scriu să-ți văd ochii surâsul și chipul floriu să te-ntreb ce mai faci spui jenat eu sunt dus și venit și întors și uitat și apus meditam la un noi fiecare în sine dar tăceam reținuți sanguinic în vine suspendați ne priveam în strânsoarea de mâini îmbarcând nerăbdări pe spinare de câini îmi umblai printre urme eu ieșeam să te-aștept îmi curbau mii cuvinte deviația-n sept cum a fost drumul cum ai ajuns la mine și vămile cum le-ai trecut te întreb și-mi răspunzi în cuvinte de mut ne lipsea între timp suspendat un sărut bătrânul schimbă o coală pe șevaletul căprui ca pe o scamă iar eu la următorul tablou nu mă uit mă-ntorc nu mă uit dintr-o teamă