un cui pentru o poftă

brusc, memoria revine, se împrospătează, nici un trecut nu merită atenția când viitorul foarte apropiat se poate plămădi în clipa imediat următoare, îți va trece prin minte, când frust și aevea vei apărea de după colț, exact când am să trec drumul străzii centrului de buric al târgului orașului meu, sărut-mâinile îți vei continua gândul, mimând un aer proaspăt, de construcție nonșalantă, ușurel teatral, bună ziua, am să scurtez, intrând în magazinul alimentar, destul de aproape de locuința mea, am să pun în coș piersici dulci, coapte și uriașe, ca un fulger îmi vei fi trecut prin față, dar voi refuza să-mi amintesc despre nimicul petrecut cu tine, voi umple coșul de fructe proaspete, îmi voi cumpăra ceva de scris, când în spatele meu, la rând ai să apari domnule, chiar tu, o coadă de ochi are să-ți observe cămașa colorată, o să-mi dezumplu coșul în plase, tu ai plătești în urma mea o sută și ceva de mii pentru cine știe ce nimic trântit în coșul tău, voi goli încă fructe când mâinile mele se vor simți cuprinse în tentația de a-ți povesti cum treceai punct albastru prin piațeta ferestrelor mele, cum îmi erai zori și-nserare și cum a existat un spate pe care mi l-ai întors o singură dată, exact în clipa când aș fi vrut să-ți vorbesc despre înfăptuirile tale de tipar, atunci și acolo, în acel magazin ai să vii în spatele meu, ai să-mi adulmeci gesturile, să-mi respiri apropierea, ai să-ți rotești ochii pe conturul inelului meu, al brățării, apoi vei încerca să-mi asculți cele câteva vorbe aproape de șuier, mâinile mele se vor urca pe plase și voi porni afară cu mine cu tot, te-aș fi putut cumpăra de pe o tejghea, ți-ar mai fi spus ele, un gest fără cuget din mileniul trecut, mă oprește să-ți mai acord vreun credit și-apoi mâinile mele sunt în slujba mea, știu ele ce pedeapsă uriașă ar primi, să îndrăzească numai să mă trădeze, foarte simplu se va petrece toată scena, tu n-ai să afli despre mine, nimic, nici măcar amănuntul că sub vesta catifelată, îmbrăcasem un tricou cu inscripția prea târziu și că îl port rar de tot fiindcă-mi apasă greu umerii, oh, n-ai să știi nimic, numai poemul acesta ar putea să-ți spună ceva despre felul în care te apreciez, doar acum, când și dacă ai să-l citești, în plus vei descoperi că realitatea acestui prezent petrecut este o poartă imensă, zăvorâtă viitorului dintre noi, ai să-ți amintești despre acest prezent deja trecut și cum între o clipă și cealaltă ai ieșit din magazin cu buzunarele pline de nimicuri, ai privit urma mersului meu coraille, neîntors și dintr-un capăt al străzii centrului buricului târgului orașului meu, o piersică uriașă, dulce și coaptă se rostogoleste, proaspătă, scoțând un șuier plăcut alor tale simțuri, chiar atunci treptat, o inimă scăpa din strânsoare, revenea ușor la locul ei, o alta căuta un cui în care grav să-și atârne pofta, eu am trecut de colț și am urcat în odaia ferestrelor piațetei mele, în celălalt capăt prezența ta se disipa monocrom printre pietoni 11 august, 2006