troleul de vară

vara, când nu mai ești copil e uneori o zeamă lungă și un film de trei lei cu final imbecil oh, nicidecum un anotimp se preface că-ți dă vreme o zi întreagă când se știe deja că timpul s-a strecurat îngrijorător de mult în ultimul buzunar al deceniului dar noi mergem cu-aceeași viteză înainte ba chiar mai greu când ne expiră numărul de ani pe la colțuri de oase orele nopților de vară par liniștite ca liliecii alene își bălăngănesc capetele în jos vara când nu mai ești copil se preface într-un șirag de zile lăbărțate despre care nu mai poți constata decât că trec pe aceeași sfoară, egale, fără tine o să-mi cumpăr un troleu de purtat pe străzi inventate de mine dar un troleu care nu pute că așa îmi pică la ora asta de vară să se urce oamenii dușați să le arăt ce-nseamnă voce în tonuri perfecte ce prezintă stațiile de coborâre la vârste tot mai târzii vinete pe la ochi și în vârfuri de degete peste un an o să cobor tot la mine tot aici o să număr mărgele de sticlă de cer înstelat și de legi și morale fără nici o legătură cu mine mi s-a părut întotdeauna că viața e ca o femeie cu trăsături aspre o femeie trecută despre care îți vine greu să spui dacă e frumoasă sau urâtă acuma cineva o să mă întrebe ca să oprească la un moment dat discursul dacă n-am de gând să cobor mai repede în lume dacă nu cumva te mai iubesc sau ce-i cu mine oh, dumnezeule