început de toamnă cu tata

s-ar putea spune că e una ca toate celelalte numai că eu nu am cum să uit toamna aceasta când tata a venit acasă îmbătrânit și tăcut cu genți mari despachetând caftanuri și marochinării din el rămânând parcă, numai ochii-i viorii urmărind toate mișcările noastre căutându-și discret cutia cu uneltele de pescuit cu toate radiourile desfăcute și cu patul camerei în care ei dormeau și-n care atât de misterios și ciudat ne-au inventat pe noi ce să facem, nu mai este, am dat camera în chirie ați schimbat toată casa, spune, ce mult ai slăbit, îi spun, ce tare te-ai împlinit, îmi răspunde și totuși când ai să te întorci de tot acasă, când mă voi pensiona, când voi fi și mai bătrân când îmi voi fi împlinit timpul acolo, altfel am stat degeaba toți anii aceștia, altfel, acasă nu am cum mă întoarce dintr-o dată s-a umplut casa de picioarele noastre descălțate cu mersul apăsat și tălpile late cu mâinile noastre stângi la masă, înfulecând cu doi oameni înghesuiți la calculator care umblă fără zgomot pe covor, mama se uită la tata ca la un om venit de departe tata o vede pe mama ca pe o toamnă coaptă sau ca pe o frunză rătăcită-ntr-un ogor nu am cum să uit toamna aceasta în mâneci scurte cu tata venit acasă de-atât de departe cu gust de măsline și de rodii, cu prea multe priviri și tăcere, cu atâția ani în care ne-am lipsit și casa s-a tot golit cu tăcere pe străzi ne recunosc vecinii și tot șușotesc pe la spate urmărind două perechi de picioare mergând în același pas și două perechi de tălpi late