Adina Batîr

ce moneda de masurat intunericul am avea daca nu ochii celor ce il vad in lume pretutindeni si pot umple in noi spatii cu starile lor innegrite, astfel facandu-ne sa ii observam? :) mi-a placut: \"mă cred de multe ori în stare să plagiez stări / sau să arunc cu mușuroaie de furnici în halbele goale\" - ca bun patrunzator al sensurilor umane, nu intr-un sens negativ intrucat starile, toate se repeta independent de noi... si mi-a mai placut ideea tacerii in coexistenta cu absurdul.

Dana, ai creat o atmosfera de voaluri.. cu muzica lasand amprente in fiecare obiect. Noapte magica, siluete, vis... momente de creatie si simtire.
\"eu ascult inimi\" - si inca dincolo spre aceeasi poveste.
Ma bucur ca ai scris :)

E frumos sentimentul intrepatrunderii celuilalt in sufletul tau, o stare pregnanta in esenta ei divina.. Aceasta confundare cu cel de alaturi ne poarta pe alte valuri ce prind forme.
O strofa remarcabila este:
\"Mă tarăsc, ajutandu-mă cu dinții acum
Pentru că restul corpului frige generând vapori
De apă, pămant și trudă.\"
ca si cum ai recurs la o finalizare a trairilor. De altfel, toate elementele se afla in tine.

Radu, mi-a facut bine sa citesc astfel de ganduri, au o delicatete aparte si se simte implicarea ta. Chiar daca toata lumea stie, putini aplica. Mi-a placut \"experimentul\" tau de a privi oamenii, este foarte real.
Apusul rosu ar trebui sa il avem cu totii in suflet.

\"Risipiti in apusul oranj si cald!\", spune Ela. Vin si eu sa ma risipesc in versuri adierilor suave... cu varianta mea onirica... nu inainte de a spune ca poemul tau e un moment de inspiratie proaspata, cautand viata in culori si vibratie. Iata deci Onirica Imparatesei:

rasarit. sau momentul dinainte. prada viselor ma las cu plete negre
lungite pana in cuibul instabil al mintii
sunt din neamul pasarilor mari cu ochi de margea, copacii lor nu indraznesc
sa se numeasca padure
se risipesc in lacul de apus portocaliu si cald
iubitule, culoare in
coridoare
ma strabati adanc iti sunt carare pentru pasii tai doar ziua
caci imi pare verde
doar ceata intinzandu-se la sfarsitul dantelei din perna mea

esti atat de tu. viu totusi lipsit de identitate privesti in mine
parul lung coborand de la inceputuri
mi-l respiri pana la glezne
ii dai viata pana ce isi va intinde mainile sale negre, abanos de pete
pictate pe flori cu tempera
miroase interminabil si prafuit ca drumul pe care un soare rece
paseste inclinat lasand pe rochia mea de matase urmele ultimelor
fosnete
dinaintea lui nicaieri

E o senzatie dusa spre un maximum al trairii cand ne vine randul sa trecem de umbrele proprii ca si cum ne-am depasit rosturile. Dovada e si versul initial, unde oprind timpul, lasand tabloul in nemiscare, nu ne ramane decat sa ne unim sufletele intr-o imbratisare. E bine sa te citesc.

cred ca asteptand toamna simtirea se amplifica spre a indeplini o fagaduinta solemna, aceea a trecerii pe cealalta parte. oricare cealalta parte.
memoria, ca esenta demiurgica, devine o entitate, un obiect de sine statator - din ea nascandu-se doar ceea ce prin transfuzia ciclului de reincarnari (nu neaparat in sensul samsarei, ci noi pulsari spre viata) se pierde in amintire. e multa singuratate aici, se subintelege un pustiu nu doar vizual, ci se simte pana la oase.
\"s-a petrecut cea din urma înstrainare\" e ca o sentinta spre tacere vesnica.

Ela, iti multumesc pentru frumoasele cuvinte, ne leaga ceva mai presus de plutire, un soi de contingenta astrala.

Iulian, bine ai venit. Citeste si vei descoperi ce iti era de fapt la indemana. Stii si tu asta.

Mihai, ai o cultura valoroasa si nu-ti scapa nici intelesurile ascunse. Multumesc pentru dezvaluiri si pentru lumina imaginii (adica pentru stea si pentru ca ai pomenit de Breton).

Catalin, ma bucur sa descopar in tine noi unghiuri de a privi. Bine ai venit si tie in pagina mea si multumesc pentru comentariu.

Virgil, orice apreciere din partea ta ma onoreaza. Nici eu nu sunt foarte multumita de final, il las sa se odihneasca pentru a-l putea observa mai detasat. Nu am vazut The Big Easy, dar am citit cate ceva despre. Multumesc!

Costin, e interesant sa descopar ca pentru multi dintre voi am ramas Imparateasa si asta ma face sa revin la acel pseudonim. Il astept doar pe Eliade sa imi intre iar sub piele. Multumesc pentru felicitari, conteaza mult pentru mine.

Thaiis, multumesc si tie. Noaptea e mai liniste :)

La multi ani, Flo! Sa ajungi pe cele mai inalte culmi!

Robert, la multi ani si multa inspiratie! Oriunde vei merge sa lasi urme :)

Andrei, multumesc mult pentru comentariul obiectiv. Este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am primit pana acum. Am retinut ce mi-ai zis si voi reflecta asupra scaparilor mele.

Este un pre_text al iesirii... al cautarii de liniste. Pierderea numelui si a identitatii incepe, cred, din renuntarea la amintiri, din imprastierea sinelui in marea iluzie... si asta poate datorita daruirii. Iubirea insasi prinde in poezia ta un aer pe care il recunosti, dar il impingi undeva catre evanescenta. Imi era dor de scrierile tale, cum imi e dor si de cele ale Biancai Goean, ma bucur ca ne revii uneori si ne lasi nu orice semn, ci o revarsare de trairi aparte.
(ai doua greseli typo: \"îmbătrânnească\" si \"geu\")

Eu ti-as spune ce nu mi-a creat o emotie deosebita, desi fiecare parere de acest gen este bineinteles subiectiva, in sensul ca nu trebuie sa ii dai o importanta mare, cum stim ca gusturile cititorilor variaza. Oricum, iti multumesc ca te intereseaza parerea mea. Nu ma voi pierde in expresiile sau ideile poeziei, care nu sunt nicidecum banale, este vorba ca ma atrage mai mult stilul energic cu care ne-ai obisnuit deja. Ana ti-a explicat mai pe larg.
Oricum a experimenta nu este deloc rau, intrucat poti observa reactii.

E frumos cand cineva te vede cum ai uitat ca poti fi. Si e deosebit cand, impreuna, doua imagini ce fac parte din tine trec strazi, ape, maluri, devin piese de puzzle prin ele scurgandu-se toate idealurile. Aceste franturi de viata sunt poate curajul nostru de a merge mai departe, vehementa de care suntem capabili cand trebuie sa ajungem la celalalt mal. Spui multe din lumina.

De data asta ai scris suav, ai lasat deoparte toate intrebarile, ai luat-o de mana pe L si te-ai asezat pe cel mai inalt nor. Mi-a placut ca ai iesit in univers sau sa zic, din univers, ai creat drumuri, ai pus in centru inimi, sa fie totul mai catre rosu, nu? :) Cred ca e mai periculos sa faci heart-jumping decat bungee, dar daca ea e parte din cosmosul inexistentei..., atunci poate scapi teafar.

S-au zis multe despre poemul tau, Alma, fiecare suflu aducand noi descifrari si incifrari misteriosului verde... Am simtit aici un anotimp intreg, un vartej de stari rare, asa cum e spre exemplu imaginea tatalui ca o intoarcere meditativa in timpul renasterii si al aducerilor-aminte. Orasul din centrul pamantului e un suflet-adiere.

Andrei, multumesc pentru aprecieri, pentru stea si reacordarea nivelului.

Vasile.. multumesc de asemenea si tie.

Florr, buna iti e revenirea. \"Detasarea ne ajuta uneori foarte mult pentru a continua aceasta lupta.\" - ai mare dreptate si eu stiu.
Multumesc.

Camil, am ramas fara cuvinte. Ce frumos ai privit totul, pana in adancuri. Egzact, tot dedublari, priviri catre inside-ul lucrurilor.

Da.. de aceea am pus intr-un fel acele versuri intre linii de pauza. O sa ma mai gandesc, desi cred ca le voi scoate din poezie la un moment dat. Chiar ma bucur ca ti-a placut, inseamna ca sunt pe un drum bun.
:)

Am ales anume aceasta poezie, mai ales ca m-a dus cu gandul la un videoclip: Placebo - Special K, operatia pe cord, ecranele, secunda, lacrima, toate astea privite pe undeva intre lent si rapid... E aici o desprindere din sine cu o privire inauntru, aceasta dedublare benefica in cunoastere si ciudata in cazul.. unor boli, sau poate ca e rodul unei singuratati acute, pentru care prezenta mamei este justificata. In plus, versuri de genul: \"trebuia sa-i explic babeste ca fatalitatea e pentru sine\" si chiar sfarsitul, nu numai ca sunt urmari ale unei reflectari profunde, dar sunt si puternice si binevenite in contrast cu ludicul si ironia, pe care le-am mai pomenit ultima data.
Vezi ce faci cu \"egzact\" si \"minutzel\". Sau e licenta poetica?