Adela Setti

un fel de înghețare stăpânește întunericul tăcerea instaurată mărturisește despre neputințele și lașitățile noastre interzise prin orgoliu credem că știm tot putem aproape tot reușim ceva și astfel

eu scriu tu scrii el scrie noi scriem voi scrieți ei scriu și nimeni nu are nimic împotrivă conflictul stă în miez nu în mulțime încearcă să scobești litera din

Și dacă nimic nu s-a petrecut așa cum mi-ai spus? Dacă de fapt tu ești cel ce mă scrie? Zi de zi, hotărându-mi durerile moartea evadarea. Când scriitorul și personajul sunt una, personajul are

Întrucât orice cuvânt are o grămadă de semnificații, majoritatea potențial distructive, Tăcerea ar putea reprezenta soluția oricărei chestiuni delicate și deci purtătoare de conflict.

de acum te apropii prea mult / îmi înghiți privirea, nesigur și nu mai văd decât acest trup / tânjind să fie lăsat singur ____ N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte

N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc. dacă nu eu nici altul ai spus apoi m-ai cules fărâmă cu fărâmă și m-ai dat la

Stau aici lângă tine. Erai doar ochi și acum ochii aceștia s-au stins. A rămas doar cearceaful alb conturat fără trup. Vocea ta continuă să se audă. Uneori înțeleg ce spui și notez. Alteori, cel mai

Pe tatăl meu îl chema Niklas și era ursuz. Nu că asta ar fi contat prea mult. Atâta timp cât a trăit, nu am reușit să îl ignor nicio clipă. Mai ales dimineața când își citea ziarul. Mai ales seara

să zicem că ți-ai aminti o ploaie și tălpile cu matrițe de glod liniștea spânzurată de grindă ca o haină veche să zicem că amintirea ar veni dintr-un vis care te bântuia pe la zece ani să

încă nu / încă aștept de parcă aș aștepta pe cineva anume niște note rătăcite de piesă scârțâitul de poartă verde al apei printre pietrele acestea de colecție multicolore fațete

Avem nevoie de asta darling. distort, restore. În vise mai ales. Ai obrazul rupt ca o pojghiță de zid vechi. Lăcrimezi varul. Te întorci. Mi te întorci. Cu genele acelea prea curbe

aceasta este carnea mea, spuse ea privind înapoi aceasta nu e imaginea mea, spuse ea privind înainte trebuie că visez, spuse ceasul numărând distanța dintre și de undeva din culise zeul

tălâmbe cuvinte înșiruite ca rufele pe sfoară între două ferestre niciodată nu știi sigur ale cui sunt niciodată nu știi sigur dacă ea poartă roșu sau verde push-ups sau com binezon la dreapta o

Te-ai întors. Azi am tras apa cu pastile cu tot și imediat am reînceput să îți aud vocea. Întotdeauna ai avut o voce plăcută. Mai plăcută decât a mea. Și de nu prea departe. Ca și când te-ai ascunde

prin pereții casei umbla apa. tablourile nu stăteau atârnate. roletele scrâșneau de fiecare dată când lăsam să intre soarele sau arestam luna. becurile pâlpâiau nevrotic ca într-un salon de

dalele erau ude casa înțepenise un frig polar ne sorbea plamânii celulă cu celulă gratiile noastre cădeau eram liberi într-o lume lipsită de cer ploua cu vrăbii înghețate purtam oale în loc de

Ca o reacție la fotografiile lui Toto, în ale tale lipseau cu desăvârșire grupurile. Din oameni extrăgeai doar umbrele. Din cer, doar norii. Îți spuneai că poți vedea orice dorești în umbre și nori.

femeie vei câºtiga întotdeauna mai puþin decât meriþi nimeni nu îþi va socoti insatisfacþia tãcerile stânjenitoare plictiseala ascuþitã lipsa de lust excursiile nedorite plimbãrile pe aceleaºi

Unna poartă șuvițe colorate. Pe unde trece ea crește toamna înapoi de sub zdrențe de omăt spurcat de praf și alți pași. Unna le suprapune urmele ghetelor verzi. Unna respiră. Orașul miroase dintr-o