Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Niedziela / Sunday

Holly Week (ilustrată)

1 min lectură·
Mediu
în dimineața aceea ne vom trezi nu-știu-cum acasă
între cearceafuri curate și albe de in
primele lucruri zărite printre zăbrelele genelor
vor fi pantofii de lac nou-nouți
și coșul cu ouă vopsite de tanti Alberta

pe strada mare va trece fanfara vor ninge meri
plimbarea de dimineață va fi luminoasă și caldă
cu stânga ta în căușul mamei cu dreapta mea în căușul tatei
după-masă vom primi un câine ciacâr iar duminicile vor curge toate la fel

până când

\"Photo

vecinul de la doi trântește ușa în pasul nevestei și da
e doar o zi de Paști într-un oraș străin
cu teniși uzați brățări de lemn pânze în geam
pisici nomade niciun părinte și tu

zaci întors spre perete ai luat tot cearceaful sub tine

Photo © Henk van Rensbergen

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.
0114.164
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
147
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Adela Setti. “Niedziela / Sunday.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adela-setti/poezie/240369/niedziela-sunday

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nica-madalinaNMnica mădălina
câinele ciacâr îmi plăcu mult. nu văd rostul parantezei din final, poate e partea cea mai fragilă a întregii zicerii, dar neînchisă în acele semne are un efect mai tandru.
un text construit în jurul unei ruperi (acel \"până când), deci ca o fereastră deschisă. și blocată așa.
0
@nica-madalinaNMnica mădălina
\"întregii ziceri\", nu cum am tastat anterior. i-uri multe azi de ep pajiști am cules...
0
@adela-settiASAdela Setti
Marek, câinele ceacâr, dă din coadă de pe unde mai e :)
mă mai gândesc cu ultimul vers.
plăcută trecerea ta, ca întotdeauna.
mulțumesc.
Adela
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
cuvintele tale îmi trezesc în memorie amintirile duminicilor din copilărie. Nu știu de ce. Pur și simplu. Nu mă interesează ce construcții ai folosit, doar ce am simțit :). Pentru mine foarte reușit textul tău...Mulțumesc.
0
@adela-settiASAdela Setti
asta înseamnă că textul și-a împlinit menirea. eu îți mulțumesc.
Adela
0
Vvasile
tehnic

incearca sa nu mai centrezi textul pe mijloc
chestia asta cu centratul pe mijloc a ajuns ca mercedes-ul sa fie cumparata numai de indivizi cu ghiul si unghia degetului mic - mare
toti smecherii in vizuale si nu numai au preluat chestia asta cu ... bla bla bla picture si zau ca ma agita sa o vad la tine in pagina mai ales ca este o vizuala excelenta si poza si textul
nimic de reprosat
0
@adela-settiASAdela Setti
nu știam că este un \"trend\" de prost gust. eu centrey pentru că nu îmi place deloc cum arată pe stânga, mă stânjenește vizual. dacă ar fi existat opțiunea justified, aș fi aranjat textul justified.
deci :)
Adela, cu drag
0
@adela-settiASAdela Setti
centrez
0
@ioana-geacarIGIoana Geacăr
Îmi plac întoarcerile tale în timp, melancolice, tandre, cuminți, aici în tonul sărbătoresc al prezentului! Ruptura din final, revenirea-n real, are efect revigorant, text bun, felicitări!
0
@adela-settiASAdela Setti
realul prezentului reușește întotdeauna, chiar dacă este LOW în raport cu trecutul, să ne covingă. știi de ce? pentru simplul fapt că nu avem de ales. nu putem fugi din prezent, și atunci îi căutăm circumstanțe atenuante, calități, pe care, dacă suntem atenți, le găsim în momentele acelea mici și grațioase... fără de care am fi veșnic la un pas de sinucidere, ori cel puțin într-o stare de spirit dezola(n)tă.
mulțumesc pentru semn, mi-era dor de tine.
Adela, cu drag
0
@ioana-geacarIGIoana Geacăr
Îmi plac întoarcerile tale în timp, melancolice, tandre, cuminți, aici în tonul sărbătoresc al prezentului! Ruptura din final, revenirea-n real, are efect revigorant, text bun, felicitări!
0