Jurnal
Subject of Matter. Unna
Replici
1 min lectură·
Mediu
Unna poartă șuvițe colorate.
Pe unde trece ea crește toamna
înapoi de sub zdrențe de omăt spurcat de praf și alți pași.
Unna le suprapune urmele ghetelor verzi.
Unna respiră. Orașul miroase dintr-o dată a iarbă.
Unna adoarme pe banca din parc de unde pleacă dimineața
florăresele își lasă buchetele cumpără țigări și întoarse
constată că au înflorit la loc toate garoafele vechi.
Unna trece
uneori pe la mine și atunci nu știu cum dincolo de perdele
aerul se face moale și roșu ca și când apusul
s-ar împleti încet din mohair.
Unna există doar prin anticipație
ca un spectacol în sfârșit premiat. După lungi
repetiții și duble.
Unna tresare dureros ori de câte ori
pe strada mea trece dricul. Să nu mă ducă. Unna știe
că o iau pretutindeni cu mine. Chiar și Acolo .
Unna își caută numele în fiecare subiect
de poem. Și câteodată îl găsește ascuns în alte vocale.
Iar atunci se retrage. Lăsând o urmă de palmă
în aer.
Cineva se sufocă.
___
Copyright Adela Setti

023192
0

aerul se face moale și roșu ca și când apusul
s-ar împleti încet din mohair.\"
Frumoasa imagine. E o poezie ca o poveste. Nu stiu cat mi-a placut ca poezie dar mi-a lasat o impresie straniu placuta, ca atunci cand gasesti un catel pe strada si nu poti sa nu-l iei acasa.