poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2597 .



mântuirea lui Gâză
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Vix Est ]

2008-12-31  |     | 



Își trase nasul și încercă să așeze cartonul mai bine. Era al dracului de frig. Cel mai tare îl lua de la fundul așezat pe pervazul de la Mega Image. Nu reușise să găsească un carton de doamne-ajută, mai gros. Ãsta era de la o jucărie cu Ben10, și era subțire. Cu labele era încă ok, deși erau vinete de frig. Putea să miște degetele de la picioare, antrenamentul își spunea cuvântul. Oricum, nu avea de ales, dacă vroia să-și scoată pârleala.
O gagică-nțolită bine, cu decolteu bogat, se opri și-i dădu o portocală. Îi venea s-o înjure, dar se abținu. Nu se știe niciodată când te trezești cu un șut în gură, mai bine ciocu’ mic. Tipa se îndepărtă la brațul unui papițoi numa-n cârpe de firmă, comentând cu glas de mare lady:
- Ai văzut, săracul copil, în picioarele goale în mijlocul iernii…
„Dacă ți-e așa de milă, de ce nu marci un ban, fă?” i-ar fi zis, da’ gagiu ei părea cam nervos… Clar însă că era e o tactică bună asta cu cerșitul desculț. Mai ales că e seara de anul nou. Toți fraierii care o duc bine se simt cumva vinovați când văd un puști cu cotoaiele la iveală, la minus cinci grade. Șontorogu’, fie-i sufletu’ frământat de toți dracii, îi explicase șmecheria. La sărbători, ăștia de se cred oameni buni au tendința să facă așa, un fel de adunare a faptelor bune. Bilanț parcă-i zicea Șontorogu’ Și de obicei le dă cu minus, așa că atunci sunt mai generoși…
„De ce le dă cu minus dacă-s oameni buni” îl întrebase pe țiganul olog. Acu un an era mai mic și mai fraier, n-avea decât șase.
„Pen’ că de fapt nu-s buni, numa' că așa le place să creadă. Sunt d-ăia de se duc la biserică și bagă-n cutia milei, să aibă popii d-un chef. Și de sărbători își aduc aminte de mântuire și de alte socoteli d-astea, și li se face cumva rușine că ei au de toate și tu ești în stradă, cu cioatele la expoziție… Atuncea dau și ăia care se fac de obicei că nu te văd”
„Ce-i aia, mântuire?” îl întrebase. Șontorogu’ râsese cu lacrimi. „Ceva ce-o să recunoști cu siguranță când o să ți se-ntâmple” hohotise el. Și al dracu’ țigan, spusese la toți. De atunci îi rămăsese porecla Mântuitu’. Până la povestea asta i se zicea Gâză, că era firav rău.
- La mulți ani, s-aveți un an nou fericit, încercă la o grasă în palton negru. Femeia se opri și se-apropie de el.
- Cum de ești desculț, măi băiete?
- Dacă n-avem de nici unele, sunt orfan tanti… spuse el cu glas plângăcios. La varianta cu „suntem șapte frați acasă” renunțase de mult, prea o foloseau toți colorații la metrou, asta cu orfanu’ dădea bine, mai ales la femei. Grasa deschise poșeta și începu să scotocească în ea.
- Crezi în Isus, copile?
- Cred tanti, și în Isus, și în Dumnezeu Tatăl, spuse el repede, privind cu speranță la geantă. Femeia scoase și-i întinse un cartonaș.
- Uite aici o iconiță, cu Domnul nostru Isus, drăguțule. Când ți-e dor de mami și tati poți să te rogi la Isus și el o să te-aline. Dumnezeu să te păzească, spuse umflata și se răsuci pe tocuri intrând în magazin.
Rămase cu totul uluit, cu cartonul colorat în mână. Isus? Mami și tati? Dor? De curva aia bețivă care-l chema să-i adune prezervativele folosite de pe jos? Sau de alcoolicul care se urcase pe el, să-l spargă la rozetă? Când auzise de la Cioară că vor să-l vândă lu’ Trică, peștele de încredere a lui Claie, luase ce găsise prin poșeta lu’ Marina și o tulise. „M-aș ruga acu’ la Isus pentr-o ciocolată fierbinte, da’ fac pariu că-i ocupat” gândi el cu năduf. Aproape că-i venea să plângă. O portocală și un Isus pe carton, după o oră de stat în ger. Oricum, din ce învățase un lucru era sigur: nimic nu e de aruncat. Portocala deja o pusese la piept, sub geacă, să nu-nghețe, iar iconița… Ia s-o pună la vedere, poate atrage atenția vreunui bisericos…
- Să vă dea Dumnezeu un An bogat, săru’ mâna, doamnă, încercă din nou la o cucoană între două vârste, dar femeia încărcată de sacoșe trecu grăbită și se duse ață la un Audi parcat pe trecerea de pietoni.


Piticu’ era în a treia zi de băut continuu și ajunsese la faza de nebunie contagioasă. Marmeladă și Gino erau și ei mangă, iar Lățel se dusese să se culce, ceea ce nu era de bun augur. De obicei Lățel îi ținea în frâu să nu facă tâmpenii. Cel puțin nu de-alea rele. Acu trei ani Piticu’ îl pocnise pe Lățel cu sticla de whisky în cap, și plecase cu TT-ul prin oraș. Dăduse peste o puștoaică pe trecerea de pietoni și o făcuse zob. Avea 140. Stătuse 8 luni ascuns, și trebuise să vândă apartamentul ca să se scoată. Lățel îl rezolvase. De atunci Piticu’ nu mai ieșea din cuvântul lui, mai ales la băutură. Dar acu’ se culcase, e drept, după ce le luase cheile de la mașini. Uitase însă că Marmeladă făcea Germania din 90 cu troace de haida.
- Ia zi, pârnăiașule, facem o tură? îi făcu Piticu’ cu ochiul.
- Și ce, vrei să-ți sparg Audiul și să-ți leg firele? rânji Marmeladă.
- Nu, mergem cu a lu’ Gino, că avem loc toți.
- Să crezi tu că vă las io să vă băgați labele jegoase în cinciaru’ meu, spuse râgâind disprețuitor Gino.
- Haide bă, dăm o tură tare și ne-ntoarcem, încercă să-l convingă Marmeladă.
- De ce să nu mergem cu a ta, că e tot BMW? De ce să îmi strici mie bordu’?
- A mea nu e seria 5, și e pe motorină, nu fuge…
- Auzi bă, hai că ne certăm degeaba, luam un taxi până la parc și găsim acolo o mașină de alergat…
- Păi așa da, auzi, să-mi desfacă mie bordu’, bombăni Gino, turnând încă un Jack Daniels.


Își lipise iconița cu o ciungă culeasă de pe jos pe capsa din dreptul pieptului. Stătea prinsă bine. Și era vizibilă. Ghinionul se spărsese, făcuse deja opt sute de mii. E drept că trei sute le primise de un bețiv lacrimogen, care ținuse morțiș să ia și un gât de votcă, „să te mai încălzești mititelule”. Bună vodca, dar i se făcuse o foame de lup. Nu era cazul să plece tocmai acum, dar tare ar fi vrut o șaorma de la Arabu’. Trebuia să facă măcar „un bulion două”, după revelion era totul mort cel puțin două zile. Și venise ieri și lăbaru’ ăla de Pârț după taxă. Fusese prost rău, îl prinsese cu banii pe două zile și îl curățase. „Las că nu te mai vizitez pân’ după Revelion”, rânjise pârțarul. Asta e, data viitoare n-o să se mai culce pe-o ureche, o să bage la groapă măcar câteva sute de mii, cât de prost ar merge. Mai bine o bătaie de la Pârț decât foamea asta de-i venea leșin de la lingurică… O babă în cojoc și cu broboada în cap veni la el, își făcu cruce și îi lăsă o hârtie de cinci pe genunchi. Își făcu repede și el cruce și zâmbi, „săru’ mâna, bodaproste”, poate mai scoate… N-a mai scos… În fine, Isusul de carton își făcea treaba.
Își aduse aminte că odată, după povestea cu mântuirea, se dusese pe șest la o biserică. Chiar era curios cum e treaba asta cu Dumnezeu și Isus. Din păcate diaconul îl scosese în șuturi, urgent. Așa că întrebase o bătrână, care aprindea lumânări, în față, în niște cutii mari de tablă. Babeta îi spusese o poveste cam încurcată, că dacă te rogi la Doamne-Doamne, Isus te iartă și te duci în Rai. Da’ totu’ după ce mori… El, sincer să fie, nu prea simțea că are nevoie de iertare. Nu se simțea vinovat de nimic. Poate doar cățelul ăla al pensionarului de vizavi de magazin, căruia îi dăduse lapte cu șoricioaică. Da’ venea mereu și se pișa pe el, pe la spate, și moșu’ ălă idiot râdea să se strice… Ia să fi stat el cu pantalonii uzi în februarie o zi întreagă… În fine, chestiunea era cu dus și-ntors, dar ceea ce-l nedumerise complet era treaba cu „lumea ailaltă”. „Adică io nu primesc nimic acu’, dacă mă rog? Doar după ce mor?” o întrebase el pe bătrână. Tipa îi explicase că uneori Dumnezeu îi ajută și în această viață pe cei care se roagă. Dacă vrea. Da’ nimic nu e sigur. După părerea lui rugăciunile astea erau cam degeaba. Dacă vrea să pună mâna să te-ajute, te ajută, dacă nu, nu… „Și cu mântuirea cum e?” întrebase în continuare. Cică sufletul tău se duce în grădina raiului, și acolo îl vezi pe Dumnezeu. Nu i se părea mare sfârâială, mai ales că nu prea știa nimeni ce țoale poartă și ce halesc ăia din Rai. Oricum, bătrâna se supărase când o întrebase dacă au țigări în Rai și-i spusese că o să se ducă direct în Iad dacă mai are asemenea gânduri necurate. Cum Iadul părea ceva de rău, o înjurase copios și apoi plecase spre Gară, că era sezonul vacanțelor. Dacă n-ar fi fost gașca lu’ Bilă, s-ar fi putut face o pâine ușoară în Gară… „În fine, să ne concentrăm pe treabă” oftă în gând. Deja închideau magazinul. Mda, normal, era noaptea de anul nou. Începu să-și frece energic picioarele, apoi își puse ciorapii și bocancii. Ar fi cazul să se mute în intersecție. Dar mai întâi o să dea o fugă să-și ia o șaorma. Doamne, cât de bună o să fie acuma, fierbinte… Și o să-i spună lu’ Arabu’ să-i pună o tonă de maioneză și ketchup. Arabu’ nu se zgârcea la sosuri…


Mașinile scumpe erau greu de spart, erau securizate zdravăn, dar Marmeladă era un artist. BMW-ul M3 mârâia agresiv, cu Piticu’ la volan. Încercă un derapaj cu spatele, dar EBD-ul întră în fucțiune și mașina se clătină doar un pic pe șosea.
- Bă, nu-mi place, spuse Piticu’ ațâțat. Hai pe piatră cubică, că aici nu merge să ne-nvârtim cu ea.
- Cred că ți s-a făcut de balamuc, cârâi din spate Gino. Doar nu vrei să mergem în centru.
- Ia lasă gura și dă o bere.
- E deja plin de sticle în spate, și la cum te zbuciumi tu cu mașina o să mă umpli de cioburi. Tre’ să oprim undeva să mai aruncăm din ele.
- Ce să mai oprim, ia dă o sticlă goală, urlă Piticu’ ca să acopere zgomotul motorului care venea pe geamul deschis, în timp ce accelera. Fii antenă! Pariu că nimeresc panoul ăla…
Mașina trecu razant pe lângă stâlpi, pe contrasens, în timp ce sticla se făcea țăndări de reclamă.
- Ce ziceți bă, dăm la țintă? răcni în al nouălea cer Piticu’.


Era târziu deja, nu prea mai erau trecători. Mă rog, avea un milion juma’ și burta plină, nu era foarte rău. Își luase și o sticlă de sangria de la chioșc. Să întâmpine și el Anu’ Nou cu o dușcă. “Ce, Gâză nu e și el om?” îi plăcea să zică când își făcea câte o plăcere. Deși toți din gașcă îi ziceau Mântuitu’ el încă se simțea Gâză. Îl făcea cumva să se simtă mic și nebăgat în seamă, și cumva protejat din cauza asta. Cine să se ia de-o gâză?...
Se duse în mijlocul rondului din intersecție, lângă panoul video. Era transmisie de la concertul din centru. Nu cântau rău puștii ăia. Și aici era destul de departe de blocuri, o să poată să vadă și el artificiile. A, uite-l și pe Băsescu, acuși începe și numărătoarea inversă. Era momentul să desfacă sangria.


Piticu’ o luase razna complet. Deja bușise mașina de două ori. Nu cine știe ce, da’ dacă proprietarul n-avea casco, o pusese clar, o să înceapă anu’ cu cheltuială. Gino râdea cu sughițuri de Marmeladă, căruia îi sărise airbagul în față și era plin de whisky. Opriseră, să strângă airbagul și să se pișe.
- Mai bagă aici un Jack, răcni Piticu’ ambalând motorul.
- Nu mai e, îi întinse sticla goală Marmeladă.
- Păi ce facem bă, începem anu’ nou pe uscat?! Că mai e o juma’ de minut și trecem în 2009, cârâi Gino.
- Ia dă sticla încoace, spuse Piticu’ luând mâinile de pe volan. Ultimu’ pariu pe 2008! Îl vezi pe aurolacu’ ăla din față din intersecție? Pariu că-l ating la scăfârlie!
- Atingi o laie, mormăi Marmeladă.
- Pun eu o sută de euroi, da trebuie să sari de sută până acolo, râse Gino.
- Merge! urlă Piticu’ călcând accelerația.
Rondul se năpustea spre ei. Piticu’ scoase brațul pe geam, cu sticla goală de whisky în mână.
- Atac la scăfârlie, strigă Piticu’ în timp ce sticla pornea cu 120 de kilometri la oră într-o curbă lungă…


Gâză era în fine fericit. Sangria îl încălzise, și numărase, odată cu toți cei din piață, pe care îi vedea pe ecran, „trei, doi, unu, la mulți ani!” Începeau artificiile. Gâză aștepta cu sufletul la gură, cu privirea în sus. Se auzea urletul unui motor ambalat la maxim, care se apropia, dar nu avea chef să piardă nici o scânteie. Rămase cu privirea în sus. Apăru prima explozie de lumină. Mașina trecu și ceva tare îl lovi dureros, în tâmplă. Își dădu seama că se scurge pe noroiul înghețat. Cumva căzu cu fața în sus, cu ochii spre cer. Și cerul parcă explodase. Erau atâtea culori… Duse mâna la tâmplă. Umed și lipicios. Îl cuprindea o moleșeală plăcută. Pentru prima oară de la începutul iernii ăsteia simți că frigul dispare complet. Îi era cald și bine. Și bolta se deschidea, în roșu și verde și alb, doar pentru el. Și acum rachetele albastre… Și din ele alte dâre de lumină! Și altele…
Gâză era împăcat cu el însuși. Intrase cu bine în noul an. Doar că parcă se făcea din ce în ce mai mic, într-un cer din ce în ce mai mare, se topea în lumina care desena poveștile pe care le dorise de când era o gâlmă de om. Poate că asta era mântuirea? Nu-i nimic, dacă o să-l vadă pe Isus, o să-i spună la mulți ani, și un suflet bun, să-i dea câte ceva, s-o găsi și pe acolo…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!