Nicolae Labiș›Poezii

Seceta a ucis orice boare de vant. Soarele s-a topit si a curs pe pământ. A rămas cerul fierbinte si gol. Ciuturile scot din fantana

Desfrunzit și prea bătrân, Tremură de frig gorunul. Au căzut și-ntâii fulgi Și l-am prins din zbor pe unul. Migălos lucrată-n fir, Floarea

În munții noștri astăzi zăpezile torc leneș, Izvoarele îngheață în clinchete subțiri, Și caprele de munte nervoase prin poiene-și Urmează-n taină

Cand dintre pomi spre mare se rasucise vantul, Si-n catifeaua umbrei nisipul amortea, L-a scos un val afara cu grija asezandu-l Pe-un cimitir

Toamna îmi îneacă sufletul în fum... Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare. Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, Tragică beție, moale

Sufletul tău nu-i ascuns, Larg,ți-l deschizi afară, Totuși deplin i-am pătruns Cea mai intimă cămară? Simt cum distinct în adînc Stropii de

Vreau astăzi să-ntoarcem privirea în sus, Spre codrii cu brazi, spre cerul cu lună. Veniți să-ndrăznim să simțim nemurirea Cu inima-n repede

Ca să iubesc lumina aspră-a zilei Și tot ce-i omenesc, născut eu îs Și îs născut s-aprind cu rouă-n ierburi Vii lacrimi și cascade vii de

El a plecat din munți ca un izvor, Vuind impetuos, sclipind la soare, De sus se-ntoarce, preschimbat în nor, Cu ploaie caldă, binefăcătoare, Dă

Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar și-a rotit, Cei doi pumni omenești lacomi să-mplânte în soare, Astăzi eu vreau să întreb răzvrătit

Știu eu, mama și-a zis că mă nasc într-o zodie bună; Plinului pântec așa îi cânta într-o noapte cu lună. Trăsnete reci de furtună vedea cum în zare

Scuture-si pe bulevarde capitala romaneasca Galbeni tei si suie-si slavii inegal, semet contur, Din vuirea mea de tramvaie si din ud pavaj sa-ti

Sunt cerșetori în straie de paradă, Cu pieptul costeliv în față scos, Sunt remușcări ascunse sub pomadă Și comicul devine dureros. Iar mintea

Doamne, câtă tristețe și frunză! Te dărui și n-ai cui, Te dărui nimănui. Buzele se desfac zâmbind a milă, Vinul gâlgâie-n silă. O durere

Crâmpeie de idei neterminate, Și-un zbor de păsări albe și un vis Și cântecul sunat pe jumătate Despre-un tărâm ce încă nu-i descris. Iar

I N-am văzut în vin decât ceață tragică Când am fost deplin despărțit de tine Astăzi îmi închin suferința-mi magică Stelei senine. II Tot

M-am cufundat în mine la mare adâncime... Afară doar un murmur filtrându-se se țese. Filtrat prin straturile dese. Afară doar un murmur înăbușit

Ideea se îndoaie și gândurile mor Se-ndoaie-aici ca bolta albastrului de sus Și bate-un dor clorotic și gândurile dor Și pajiștile vremii se par a

Aș vrea să adun în sufletul meu Fiecare frunză veștedă, ce o lasă, foșnind, creanga teiului,ca o coroană Pe piatra rece, sub umbra teiului tău

Omul cu o casă de copii Își muncește țarina-n tăcere, Învelit în zvon de ciocârlii, Îmbătat de-un vânt cu iz de miere. I-a murit muierea de un

Când s-a întors din lupte cu iz de fum în gură, Arat era ogorul - cumplită arătură - Răniseră țărâna obuzele, cu gropi. Și plopii de pe haturi,

Trestie, trestie, pe cine ascunzi, Vântul de seară pe cine-nfioară? Horbota-ți neagră și multă-nfășoară Umerii albi și rotunzi. Valuri, voi

1 Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru și sărat. Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare... De colburi nins, cu vânturi și ploi amestecat, În

Uita-te, inca e roua Si toamna incepe sa-si teasa Foile galbene-n suflete, Pale nelinisti in pomi de matasa. Si uita-te, noaptea e rece Si