Nicolae Labiș›Poezii

N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune Un om ce de pe-acasa a venit Cum c-a-nflorit la noi malinul Si c-ai albit, mamuca, ai albit. Alt

Totu-i alb în jur cât vezi Noi podoabe pomii-ncarcă Și vibrează sub zăpezi Satele-adormite parcă. Doamna Iarna-n goană trece În calești de

O parte din noi ne-am învins Greșeala, minciuna și groaza, Dar e drum, mai e drum necuprins Până-n zarea ce-și leagănă oaza. Generații secate se

N-am văzut de nicăieri o lună mai mare Ca din vârful muntelui înzăpezit. Parcă i-a împrumutat limpezimea Sufletul meu nesfârșit. Vântul

Sub soarele de primăvară Zăpada-ncepe să se crape Și-n brazde freamătă ușoară Minunea firelor de ape. Apoi nici asta nu mai este Iar

Când toamna-și risipește spre galbene câmpii băneturi de aramă sonore fremătând, se scurg pe drum șiraguri de care – rând pe rând – și se-mpletesc

Cât a nins în Iași de-aseară! Statuile au cușme mari, E albă namila de gară Și fulgii tot se-nvârt, Și are fire lungi de gheață Milițianul în

Soarele a băut râul Valuri străvezii de căldură aduc Aminte de valurile unui mort Au rămas bolovanii Au rămas rădăcinile Au rămas scheletele

Toamna îmi îneacă sufletul în fum… Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare. Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, Tragică beție,

Mi-am tăiat în suflet temple, Chip cioplit s-așez în ele, Cerbii mei au să-l contemple Adunați sub ploi de stele. Brazii mei înalți și

Am căutat și caut. Căutând M-am pomenit greșind. Din când în când M-am pomenit din vina mea flămând Și m-am însîngerat în spinii De pe cărările

E pomul cel mai vechi de-aici, crescut Din sâmburul ce, poate (cine știe?), Vreun trecător l-a lepădat în lut, Ori l-a adus în plisc vreo

În orașul dintre munți - Ca știrbite stalagmite - La un an după război, Casele rânjeau rănite. Toamna munții-nvinețea, Sevele-nghețau în

Trestie, trestie, pe cine ascunzi, Vântul de seară pe cine-nfioară? Horbota-ți neagră și multă-nfășoară Umeri albi și rotunzi. Valuri, voi

Eu sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi, În lumea alcoolurilor tari, Acolo unde numai frunzele Amăgitoarei neputinți

1. Palmele Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit. Sunt bătături mai trainice pe ele. Metalul ce durea la început Le-a întărit, topindu-li-se-n

Pentru ce-am plecat, Unde mă îndrept? S-au întunecat Sensurile-n piept, Dar o flacără Mă cheamă acolo Sub straturi de nea Și vreau să

Psalm pagan Simbol al nestiintei omenesti Esti mare,Doamne,dar iti spun cu fala: Eu n-am

Bătrânul pădurar visează parcă, Îndrăgostit de codri ca de-o arcă, Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea El a durat-o, rânduind în ea Galop de

Fata unde te-a cules Pentru care inteles, Pentru unde,pentru cine Curba de intunecime? -Pentru gandurile tale, Pentru visuri,pentru jale,

Îndrăgit ca o mireasă, dușmănos ca o sudalmă, Chica vântul ți-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton, Tu, pământ al țării noastre, pătimaș cuprins

cum va jucati cu poezia! nevinovate tomuri si triluri cirip-cip. pe prunduri unde gerul ori seceta pandeste mozaicati imagini pe nisip, chiar

Eu sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi, În lumea alcoolurilor tari, Acolo unde numai frunzele Amăgitoarei neputinți sunt

Pamant impadurit,ne revedem Din ce in ce mai rar langa izvoare, Dar spune-mi,nu iti sunt la fel de dragi Salbaticele pasari calatoare? Peste