Nichita Stănescu›Poezii

Era o dungă albă pe atunci răvășităîn pieziș dinspre arbori spre trotuare. Noi treceam alunecând pașii noștri atingând clipele

Desigur, primăvara mi-a țâșnit din tâmple. De umbre, umerii îmi șiroiesc, tăcut, prea bine mi-e și nu mă mai pot rumpe de aerul rotund ce

Dragostea pe care ți-o purtam pe-atunci făcea din mine un bărbat aproape frumos. Mă gândeam până la orizont și chiar izbutisem să mă gândesc până

A fost odată un cuvânt atât de frumos încât se prefăcea în obiecte lucioase, dând mâinii rupte nobil os și crivățului – oase. Nu cred că el era

Cine ești tu, cel care ești, și unde ești, când nimic nu este? Născut dintr-un cuvânt îmi duc înțelesul într-o pustietate divină. Întreb dacă

Nu există primul război mondial al cailor. Nu există o Hiroșimă a cailor, gândită de cai, realizată de cai întocmai și la timp împotriva

Si totusi asta ramane cel mai important, vechiul copac pe care l-au mai vazut si altii femeia dintai, pe care-au mai iubit-o si altii, piatra

Voi colinda cu inima mea mergand prin zapada, mana mea in cinci colturi ca o stea incepe cuvinte sa vada. Bratul meu, o coada de

Merg și toate lucrurile dau din aripi; aripile de piatră ale pietrelor bat atât de încet, încât pot smulge din ele cristale de cuarț ca pe niște

Mă ridic și azuria boltă o împodobesc cu strigătul meu liniștit, pe care l-am deprins din copilărie, pe când rătăceam prin codrii

O sa fuga campul inapoi, catre ieri, catre alaltaieri. Tu ai sa stai la o fereastra de tren si ai sa spui: uite acum o luna am gasit un

Totuși, eu am văzut o pasăre care a ouat în timp ce zbura Totuși, eu am văzut un om plîngînd în timp ce rîdea Totuși, eu am văzut o piatră în

Către Hypnos I Ei dormeau. Ei se nășteau dormind; strigăt prin somn cădeau cuvintele născându-i din ultima silabă. Creșteau dormind, se

Eu sunt umbra cand nici o lumina nu ma bate ruina a cuvintelor, cu o fereastra, roata fara de caruta de una singura rostogolindu-se pe singurii

Piatra e o lumină înghesuită. Ea nu vede. Ea este de văzut. Ea nu are dureri. Ea doare. Cum doare piscul muntelui pe vultur stârnindu-l în

Și poate de aceea, că nu suntem metalici și nici încetiniți, și nici lemnoși, de-aceea poate, când cocoșii galici se bat cu penele-nfoiate și

NOD 19 de Nichita Stănescu Murise îngerul, dar nu l-am putut ține în brațe, se făcuse de apă și mi-a curs printre degete, mi-a

Tinerilor, voi suavi lungani, existența voastră cea melodioasă iscălește farmecul acestor ani, pâinea parc-o face mai gustoasă. Chipeșă,

O armura in care sa ne-ascundem, tu in dreptul unui ochi, eu in dreptul unui ochi tu in inima mea, inima mea in fier. Piciorul tau sa curga peste

Ce bunăvoință e a gândi cum fluturele în zig-zag fluturând. Ce blândețe să ți se pară că ești; ce dulceață mi se pare profesiunea de

Ce mult se prelungeste cuvantul prin beregata ta de lebada decapitata pe butucul existentei mele inrosita de tine si posibila Daca mi-as smulge

Atat de mult o iubeam eu pe ea incat cerul insusi se curba albastru.

Spune-mi Daca te-as prinde intr-o zi de picior si ti-as saruta talpa, nu-i asa ca ai merge schiopatand de teama sa nu-mi strivesti sarutul?

Spune-mi Daca te-as prinde intr-o zi de picior si ti-as saruta talpa, nu-i asa ca ai merge schiopatand de teama sa nu-mi strivesti sarutul?