Nichita Stănescu›Poezii

Când se va sfârși asfaltul drumului trupul meu și trupul tău se vor face asfalt ca să nu rămână necălătorită această țară de vis. Când vor

Acolo, la locul acela înalt la subțioara aripii păsării migratoare, eu mi-am făcut biserică și altar, unde fructele cerului, stelele se spovedesc

Deși inima mea este ascunsă între coaste, să vezi tu ce poveste: mi-e foarte dor de tine. Deși șchiopăt puțin și mă doare, oh, de la o vreme mă

Ana, curge-mi tu prin sânge ca să nu mi se mai verse. Cu gândirea tu mă plânge și cu lumile inverse. Ca să nu mă prăbușesc, vino tu cu pas

Așa cum țăranul se urcă cu tălpile pe oalele arse ca să le dovedească rezistente și de încredere bune, la vânzare, - îmi culc inima peste

Un nu știu ce în seara aceea era, plopii îmi păreau piroane în palme de Iisus și se făcea că în tăcere piatra ne cânta un tril de sus, de foarte

Ca o frunză de platan smulsă de vânt pleoapă căzând peste cuvânt strivind ochiul și curgându-l odată cu gândul, Ca un vultur zburând pe spate

Se-neacă pe apa solzoasă lumina, zeule mare! Acum, chiar acum, când citești tu, cititorule cuvintele acestea viața mea curge în fața ta și viața

Câteodată însuși cuvântul se împietrește în timp ce timpul împietrește. Câteodată ți se face dor de visul cu stele al altcuiva. Când un

Eu nu sunt servitorul nici unui înger și nici aerul de sub aripa lui nu sunt eu sunt un cântec eu sunt un cântec pe care singur îl

Putem să credem că am scris ceea ce poate fi citit pe aripa unei păsări din vis nemărturisit. Putem să spunem că am spus ceea ce spune piatra

Mă ustură tot trupul cum pe stelele singure razele lor, sunt prieten eu intim cu lupul și cu străfundul peștilor. Mă doare timpul care-l trec cu

Mai am un gând pentru un fir de iarbă verde, curândul din curând când mă va pierde, în răsucire-naltă în care orice stea e un burghiu în

Fiecare se simte asigurat de singurătatea lui. Între asigurații de singurătatea lor se ciocnesc pahare, se pupă obraze, se dăruiesc

Zburau vulturii întorși pe spate și cu gheara întoarsă în sus ca pe niște miei să fure, steaua cu lumină ondulată; Ca pe niște miei să fure de

Mi-e dor să pot să nu-mi mai fie dor de tine. Tristețea, ea, nu este gând, ea lucru este. Mănânc-o, dacă ai cu cine! Durerea vieții e un

Vai vieții mele, încă de la naștere ochi de piatră în trup de apă... Vederea, ca tăria păianjenului sprijinindu-se pe balele lui

Bate întotdeauna alt clopot, genunchii mei stau în altă biserică și-n altă vreme. Peste mine doarme alt înger. Eu mă ridic de sub aripa lui și

E suficient să se întâlnească timp cu timp, o secundă cu altă secundă să se întretaie că deodată și brusc, se nasc aripa, pliscul și oul. E

În timpul vieții mele am văzut cu ochii mei un rege, apoi am mai văzut cu ochii mei n-o să vă spun niciodată ce, dar mă jur pe cuvânt că am

Încă nu pot să înalț un imn liniștei pe care mi-o doresc și de care-mi este foame. Nici o casă în care am stat nu m-a ținut prea mult înlăuntru

Nesiguranța provine de acolo, din faptul că dormim pe un glob rotitor. Pe ceva fix și plan ar fi cu totul și cu totul altceva. Piramidele ne dau

Deodată, am simțit cum renaște în noi o vorbire, și tremuram cu gurile lipite de ea. Ce ochi mai trebuie să fi avut și auzul când lângă ureche

Bun, dar cu noi cum rămâne? Ei au fost mari, tragici, sfinți... Ei au mâncat pâine, părinților noștri le-au fost părinți. Dar noi, dar cu