Nichita Stănescu›Poezii
(737 texte)Nichita Stănescu, numele la naștere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Biografia completă →
Tocirea
Soldatul mărșăluia, mărșăluia, mărșăluia până când până la genunchi piciorul i se tocea, i se tocea i se tocea până când trunchiul până la
Dialog cu oda în metru antic
Cea mai mare pedeapsă a noastră, cei care suntem, e lumina prin care fluieră un răsucit de înger tulburător, halucinanta natură, timpul
Astfel
Mă întorsesem strigând: Unde este viața mea? Doamne, ce-ai făcut tu cu mine ca să-ți mătur cu sufletul meu natura lucrurilor. De ce m-ai pus
Cântec liniștit
M-aș mai uita curat la frunza verde, dar amintirile mă trag în jos și mă înec în frunza verde de verdele trăit mă înec în frunza verde. M-aș
Vietate
Simt cum se răcește în mine inima. Simt cum creierul îmi îngheață, adio, maximă viață, adio, viața mea minimă! Simt cum se face fuior de abur
Vietăți
I Cât de aproape ai putea fi, tu, iubito, să fii de-aproape, ca să mă dezînsingureze de tine? Cât de departe ai putea să-mi fii, tu, iubito, din
Madrigal
Se întristase ea atât de delicat că respingeam mâncarea lăsându-mă înfometat, cum e de soare zarea. Un val de mare grațios se răsucea în
Shakespeare
Calul este o margine deznădăjduită. Și eu sunt o margine. Teiul cu mirosul lui de tei cu tot e o margine deznădăjduită. Eu sunt numai o
Către fântânar
Nu săpa prea adânc, îți zic, nu săpa prea adânc, nu săpa că o să dai de cer că o să dai de cer de alt cer, de alte stele, îți zic de alt cer, de
Atunci
Numai pentru că gândeam caii își întorseseră capetele spre mine, arborii toți se răsuceau izbiți de crivățe sublime. Numai pentru că
Liniștea de după mit
Mi se face somn de frumusețe și moarte de sublim. Munții norilor și munții de piatră la fel de repede se schimbă sub briza timpului. Pentru
Cântec
Zburau berze pe lunci printr-un gând cu sufletul lor de aripile lor atârnând. Zburau spre zările zburătoare din gând deasupra valurilor de mări
Emblemă
Dacă ar fi să mă uit la mușuroaie și dacă ar fi să mă uit la stup dacă ar fi să mă uit la menhirul de cetate al termitelor sau dacă-ar fi să
Patru afirmații în sprijinul realului
I Ah, strămoșul tuturor pietrelor e cântecul. II Numai în somn fiind aș putea zbura – pasăre fără de aer.
Text
Verdele ierbii e lenea ochilor mei, furnicile sunt șchiopătarea alergării mele, piatra e cuvântul meu nescris de dragoste către tine, stelele
Palatul vulturului
Cuvintele sunt pruncii pe care-i alăptăm cu viața noastră. Cuvintelor nu le place decât gloria, sângele și cuțitul. Poeții sunt tații care nasc
Nocturna
Ce s-o fi întâmplat cu acel chip uriaș care atingându-se de pământ a lăsat în urma lui copacii drept răni, vulpile și iepurii drept lacrimi și
Ars poetica
Acum, în fine, când mai sunt spre nu mai sunt, abia acum am dreptul să vă mint și să vă spun despre cuvânt că e cuvânt și ce presimt chiar
Cu ochii roșii căutând o lege
Mergeam lovit și rănit, clătinându-mă cu ochii roșii căutând o lege. Aluneca de sub mine vederea de piatră a morților vitrege Piatra sub mine se
Semn 1
Plutea o floare de tei în lăuntrul unei gândiri abstracte deșertul se umpluse cu lei și de plante. Un tânăr metal transparent subțire ca lama
Semn 4
Vezi iarna fumul de la hornuri cum se-nnoadă cu zborurile vulturului singuratic și doar o pană de zăpadă îl taie-n două și îl netezește peste
Semn 2
Tu nu-nțelegi că cel mai greu e sentimentul? Tu nu-nțelegi că sentimentul unei pietre o smulge și o zboară și-o atârnă și-o plutește? Tu
Semn 3
Ca și cum ai vedea munții plângând, ca și cum ai ceti în deșerturi un gând, ca și cum ai fi mort și totuși alergând, ca și cum ieri ar fi în
Semn 5
Ea devenise încetul cu încetul cuvânt, fuioare de suflet în vânt, delfin în ghiarele sprâncenelor mele, piatră stârnind în apă inele, stea în
