Jorge Luis Borges›Poezii

Temutu-m-am că viitorul (care a și sosit) tunel de-oglinzi va fi, aidoma,-aburite,-ntunecate, o panoramă de deșertăciuni, iar în penumbră

L-a descoperit Maria Kodama. În pofida autorității lui și tăriei lui, e neobișnuit de ușor. Cine îl vede bagă de seamă asta îndată, cine bagă

De aur ceață, apusul luminează Fereastră largă. Manuscris muncit Așteaptă, încărcat de infinit. Pe Domnul în penumbră, îl creează. Un om

Când ne doboară nenorocirea, preț de o clipă ne salvează aventurile infime ale atenției sau ale memoriei: de pildă gustul unui fruct,

De miere-i, nu de apă, cea din urmă-a clepsidrei picătură. Strălucind o vom vedea și dispărând în beznă. Ea va cuprinde însă bucuria de

În care ceas de noapte-al Engliterei ori tainic ceas de Rin necontenit, ce noaptea de pierdute nopți străbate, la-al meu neștiutor auz

Aceasta e moneda de fier. O iau în mână Și-uitându-mă cu teamă la cele două fețe, Răspuns îi cer la vechea, nedezlegata taină: De ce

Nici strălucirea tigrului n-o are, Cu umblet cadențat, nici de jaguar Vărgate semne, nici silențios Pas de pisică. Mai puțin felin, El totuși

Cabrera, Carbajal mi-au fost doar nume. Pocalul pân' la fund eu l-am sorbit. Și am murit și iarăși am trăit. Sunt arhetipul. Ei – fugară

Tocmai din regatul Franței au fost aduse sticlăria și piatra ca să se ridice pe insula Manhattan aceste galerii arcuite. Nu sunt

În centrul Europei au pus la cale o conspirație. Faptul datează din 1291. E vorba despre oameni de neamuri diferite, care au religii diferite

Cum să te invoc, delicată Engliteră? E vădit că nu trebuie să încerc pompa și zgomotul odei, străină de pudoarea ta. Nu voi vorbi despre

Revină-n glasul meu persanul vers Spre-a ne-aminti că timpu-i un divers Mod de-a urzi avide visuri vane, În taină risipite-n

Manuel Flores o să moară. Știe asta orișicine; Căci să mori e-un obicei Onorat cum se cuvine. Și-o veni ca mâine glonțul, Iar cu glonțul

E cartea lui Olahus teologul, Cel care nu s-a lepădat de Roma Când Luther s-a desprins în Miazănoapte Și Wyclif și Jan Hus. Din

Am săvârșit păcatul cel mai greu Din viața unui om. Căci fericit N-am fost. Uitarea mi-e sortit Să-mi troienească lespedea

Abia un lucru între alte lucruri, Dar și o armă. Fost-a plăsmuită În anu' o mie șase sute patru În Englitera. Visul

Acesta e revărsatul zorilor. E mai vechi decât mitologiile și decât Hristosul Alb. Va zămisli lupii și șarpele care este și

Intrus în straturi sunt de mândre flori ce-n necuprinse zări ai risipit de viitor. Să nalț am năzuit spre-azur cântarea dulce de

Isaac Luria declară că veșnica Scriptură Atâtea înțelesuri câți cititori sunt are. Adevărate-s toate versiunile. Cel care Le-a inspirat e

Heimskringls, I, 117 Odin, Thor roșcovan, Hristosul Alb... N-au importanță numele și zeii, o datorie ai: să fii viteaz. Einar a fost,

Să mori în întregime ai vrut, să treci Cu trup, dar și cu suflet sfânt, curat, În umbra cealaltă împăcat, Nu-n geamăt laș durerea să-ți

E viitorul, vezi, irevocabil, Ca și trecutul. Lumea e o plasă Cu ochiuri mii de buche silențioasă A unui veșnic scris indescifrabil Din

Destinul meu e limba castiliană e bronzul lui Francisco de Quevedo, însă pe drumul liniștit al nopții, mă-ncântă sonuri mai