Jorge Luis Borges›Poezii

O, zile închinate inutilei dorințe de-a uita biografia unui poet mărunt din emisfera din Miazăziuă căruia ursita i-a dat un trup ce n-a

Hristos pe cruce. Tălpile-i ating pământul. Crucile-s la fel de nalte Nu-i la mijloc Hristos. Al treilea este. Barba lui neagră-atârnă

Înainte de a intra în pustiu soldații au băut cu nesaț apa din heleșteu. Hierocles a vărsat pe jos apa din urcior și a spus: Dacă

Nenumărate fire de nisip, Neobosite râuri, delicata Zăpadă, ca o umbră, și înceată Cădere a serii și seninul chip Al țărmului înalt bătut

În dimineața asta plutește-n aer nemaintâlnitul parfum al trandafirilor din Paradis. Pe malul Eufratului Adam descoperă răcoarea apei. O

Corăbiile, spadele albastre ce s-au desprins cândva de-un țărm norveg, de țărmul tău norveg, și-au cotropit tot ce-au găsit în drum

Marte, război. Apollo, foc ceresc. Neptun e marea. Ochii mei s-o vază nu pot, căci zeul o încețoșează. Vestigii ce pe Domnu-L surghiunesc

Ne poruncește noaptea fermecat canon. Să destrămăm tot universul, cu nesfârșitele-i ramificații de cauze și-efecte, ce se pierd în hăul

Din ce baladă veche a-nfloritei Englitere, Din ce persană stampă, din ce tărâm pierdut Al tainicelor clipe închise în trecut Venit-a

Cândva a fost o fericire care Azi s-a pierdut. Bărbatul accepta Iubirea și războiul, și lupta Cu-aceeași bucurie și-ncordare. Mișei

Bogat tărâm! Lucan își cizelează vers prețios, iar celălalt – sentința. Moscheea, arcurile, iscusința grădinilor cu șipote-n amiază. Și

În fundul curții picură cișmeaua, necruțător ca moartea lui Cezar. Amândouă sunt fire din urzeala ce cuprinde cercul fără început și

Pentru Judith Machanda O piesă sunt de șlefuit oțel. Zimțatu-mi cânt nu e întâmplător. Zac în sertar, ascunsă-n dormitor, Legată în

În cer e Rinul? Unde curge oare? Există universala formă „Rin”, un arhetip ce, neatins de timp, ce-i cellalt Rin, în veșnic azi persistă

N-a fost nicicând așa cuviincios Ca el vreun om. Era necăutata Icoană-a bunătății. Adevărata Esență-a unui suflet luminos. Nu voi uita

De-mi trec pe frunte mâna tremurândă, ferecătura cărților de-o mângâi, de Cartea Nopților o recunosc, de fac să se deschidă încuietoarea,

Atâtea lucruri, iată, la fel sunt! Nesfârșita Câmpie, călărețul, mahonu,-argintăria, Balsamul fin ce umple odaia, panoplia, Și spaniola,

Fă, Doamne, ca omul să nu fie nevrednic de Îngerul care-l păzește cu spada de când l-a zămislit acea Iubire ce mișcă soarele și stelele

Cum s-au topit atâtea vieți precare În biata, neștiuta noastră moarte! Atâtea stinse vieți a căror soarte De amintire ține ori uitare! Cu

Din visul lui îl vede pe uriașul din visul în Bretania visat. De fapte vitejești înflăcărat mârțoagei îi dă pinteni, iar uriașul își

Cineva străbate cărările insulei Ithaca și nu-și amintește de regele său, care a fost la Troia cu mulți ani în urmă; cineva se

Din timp ne spui, bătrâne Heraclit, că-am fost făcuți, asemănați cu râul învolburat ce-n unda lui târăște la vale munți, și lei, și spade,

Din stirpe sunt de pastori protestanți și de soldați latino-americani ce s-au bătut cu goții spanioli și s-au întors acuma în țărână. Eu

Nimicuri. Cuțitari temuți cândva, o mână ce strunește o chitară, un glas ce-a răsunat odinioară spunându-le povestea, ce se va preface în