Jorge Luis Borges›Poezii

Acum e invulnerabil ca zeii. Nimic pe pământ nu poate să-l rănească, nici lipsa iubirii unei femei, nici ftizia, nici neliniștile versului,

Anii i-au lăsat câteva cuvinte în limba guarani, pe care știe să le folosească la momentul potrivit, dar pe care nu le-ar putea traduce decât

Noua Anglie și dimineața. Dau colțul pe Craigie. Mă gândesc (m-am gândit) că numele Craigie e scoțian și cuvântul crag e de origine

Doar labirinturi, răsuciri, embleme, Laborioasă, rece alcătuire, Ăst iezuit credea că-i izvodire Poetică lung șir de stratageme. Loc

Un om întemnițat și fermecat, un om osândit să fie șarpele care păzește aurul mișel, un om osândit să fie Shylock, un om ce se apleacă

Să se laude alții cu paginile pe care le-au scris; eu mă mândresc cu cele pe care le-am citit. Poate că n-am fost un filolog, n-am studiat

M-am temut că-n Israel mă va pândi cu dulceață vicleană darul pe care secularele diaspore l-au însumat ca pe o tristă comoară în

Un pictor ne-a făgăduit un tablou. Acum, în New England, am aflat că a murit. Am simțit, la fel ca alte dăți, tristețea pe care o încerci când

Părea că nu mai știu că străbunii lor veniseră pe mare, că nu mai știu ce este marea și ce sunt valurile. Metiși cu sânge de om alb i-au

I Sub coif himeric, chipul lui sever E crud ca spada crudă-n așteptare. Din codrul desfrunzit semeț răsare În zale ne-nfricatul

În amurgul de aur ori într-o atmosferă senină al cărei simbol ar putea fi amurgul de aur, bărbatul așază cărțile pe rafturile ce așteaptă

Păgân? Evreu? Un simplu păcătos Al cărui chip în timp s-a-ncețoșat; Din grea uitare nerecuperat Rămâne al său nume silențios. Despre

Iată grădinile, templele și justificarea templelor, Muzica potrivită și cuvintele potrivite, Cele șaizeci și patru de hexagrame, Riturile care

După cincizeci de generații (Tuturor ne rezervă timpul asemenea abisuri), Mă întorc la marginea ulterioară a unui mare râu Pe care nu l-au

Aceasta este dezvăluirea unei taine ce a rămas ascunsă numai din pricina inutilității și neglijenței, taină fără mister și fără jurământ,

Bătrânețea (acesta-i numele pe care i-l dau ceilalți) poate fi timpul fericirii noastre. Animalul a murit ori e aproape mort. Trăiesc între

Soarele nu-l poți opri: Ba răsare, ba apune, Iar în curte, ieri, azi, mâine, Luna stă în rugăciune. Timpul veșnic se întoarce, Toate-n colb

Dincolo de ușă, un om a intrat în descompunere. În zadar seara asta va înălța o rugăciune în ciudatul său Dumnezeu, care sunt trei, doi,

În cartierul Balvanera, Se rostea cândva un nume De bărbat neînfricat: Jacinto Chiclana-i spune. Se mai pomenea atunci De-un cuțit și de-o

Lasă cartea să cadă, fiindcă știu acum că sunt ființele din carte. (Vor fi ale alteia, Cartea cea mare, dar ce importanță poate avea asta

Se cufundase-nconvoiata lună; În zori, bărbatul aspru și roșcat, Călcând domol, cu pasul clătinat, Nisipul fin, desculț, sui pe

Si je pouvais de nouveau vivre ma vie, dans la prochaine je tâcherais de commettre plus d’erreurs. Je ne chercherais pas à être aussi parfait, je

1 . En haut sur la cime Le jardin entier est lune, Lune d’or. Plus précieux le frôlement De ta bouche dans l’ombre . 2 . La voix de

Le bâton, les pièces de monnaie, le porte-clés, la serrure docile, les lettres tardives qui ne seront pas lues dans le peu de jours qu’il me