Jorge Luis Borges›Poezii

Să nu vă temeti că-n tăcuta noapte pe-alei m-as pierde,-n vraja peste fire a parcului, de-arome si de soapte răpit, care te-mbie la

Marea Inainte ca visul (sau teama) să țeasă Mitologii și cosmogonii, Înainte ca timpul să se transforme-n zile, Marea, marea veșnică, exista

nimeni n-a perceput frumusețea drumurilor habituale până ce, groaznic în tumult și dureros în contorsiunea de martir, se prăvale zdrențărosul

Dormeam pe culme și frumos Îmi era trupul pe care anii-l stricară. Înalt în noaptea elenă, centaurul Își încetinea goana cvadruplă Ca să-mi

Luna nu știe că este liniștită și strălucitoare și nici măcar că este lună ; Nisipul că este nisip . Nu există un lucru care să știe că forma lui

La începutul perioadei pe care un istoric olandez a denumit-o nedefinit, Epoca Modernă, s-a răspîndit în întreaga Europă numele unei cărti, De tribus

Biblia, al cărei nume recesc este un plural, înseamnă "cărtile". Este, de fapt, o bibliotecă ce cuprinde cărtile fundamentale ale literaturii

Cu trupul ultragiat de recea spadă-a Lui Hamlet moare-un rege-n Danemarca, În nalt palat de piatră, ce domină De crunți pirați cutreierata

Faptul că am văzut crescînd orasul Buenos Aires, crescînd si descrescînd. Că îmi aduc aminte de curtea cu vită, de verandă si havuz. Că

nu detaliul simbolic, de-a înlocui un trei pentru un doi nici acea goală metaforă ce convoacă un an agonizant și altul ce apare nici îndeplinirea

în fierul ei zăresc viteaza soartă a celui care azi țărînă este. E-un crunt război pe mare-a lui poveste. în van, căci biruit a

Mă gândesc la lucrurile care ar fi putut să fie și nu au fost La tratatul de mitologie saxonă pe care Beda nu l-a scris La opera de neînchipuit pe

Am comis cel mai grav dintre pacatele Pe care le poate comite un om. N-am fost Fericit. Fie ca ghetarii uitarii Sa ma taraie si sa ma piarda,

Ușor ne pare-acum că este totul În schimbător trecut irevocabil: Socrate, după ce-a băut cucuta, Vorbește liniștit despre-al său suflet, În

Un pictor mi-a promis un tablou. Acum, în New England, aflu că a murit. Simt Ca și alte dăți, tristețea de-a înțelege că suntem Ca un vis. M-am

Străzile din Buenos Aires sunt intestinele sufletului meu. Nu străzile energice chinuite de grabă și trudă ci mai ales dulcile străzi de

Viața-mi unde-i, ce putea să fie dar n-a mai fost ? Cea mai plină, norocoasă ori cea mai sumbră groază, ce ma-pasă, că spada n-am încins cu

orașul e în mine ca un poem pe care nu mi-a reușit să-l prind în cuvinte pe de-o parte, excepția puținelor versuri pe de alta, înghesuind-o în

Luna nu știe că este liniștită și strălucitoare și nici măcar că este lună ; Nisipul că este nisip . Nu există un lucru care să știe că forma lui

Ni la intimidad de tu frente clara como una fiesta ni la costumbre de tu cuerpo, aún misterioso y tácito y de niña, ni la sucesión de tu vida

Habré de levantar la vasta vida que aún ahora es tu espejo: cada mañana habré de reconstruirla. Desde que te alejaste, cuántos lugares se han

Me crucifican y yo debo ser la cruz y los clavos. Me tienden la copa y yo debo ser la cicuta. Me engañan y yo debo ser la mentira. Me incendian

Es el amor. Tendré que ocultarme o que huir. Crecen los muros de su cárcel, como en un sueño atroz. La hermosa máscara ha cambiado, pero como

Somos el río que invocaste, Heráclito. Somos el tiempo. Su intangible curso acarrea leones y montañas, llorado amor, ceniza del deleite,