Jorge Luis Borges›Poezii

Nici măcar intimitatea frunții nu este la fel de clară ca o petrecere nici obiceiul corpului tău, încă misterios și nerostit și de copil, Nici

Este dragoste. Va trebui să mă ascund sau să fug. Zidurile închisorii sale cresc, ca într-un vis atroce. Frumoasa mască s-a schimbat, dar ca

O zi de om pe toate cu uimire le ține-ntr-însa, ziua din Olimp, de necrezut, la început de timp, când s-au tocmit suiș și prăbușire. La

Sunt eu, dar sunt și cel care-a murit, De-același sânge sunt și-același nume, Un om cum sunt atâția, dar și-anume Bărbatul care lăncile-a

Cumplitul Marte nu l-a biruit. Acest viteaz de psalmi se-nvrednicește. Din alte zări (și veac) ne urmărește Cu ochi ce pe vrăjmași

Văd ochii trupului strălucitoarea Lumină-a soarelui și mâna ta Atinge fir de praf și stâncă grea; El e lumina, bezna și paloarea. El e și

Un patruped în zori, în înserare Înalt, în trei picioare-apoi pierdut În spațiul van, așa o a văzut Eternul sfinx pe ruda-i

Ei mă răstignesc, iar eu trebuie să fiu crucea şi cuiele. Ei îmi întind potirul, iar eu trebuie să fiu cucuta. Ei mă înșală, iar eu trebuie să

Departe de oraș, de for departe, De zarvă și de timp, ce-i preschimbare, Edwards, acuma veșnic, de răcoare În vis și umbra deasă are parte

Ce ești și ai străbunii tăi îți lasă Din tată-n fiu. Cu toții-acum Trasează-același labirintic drum De dragoste de la Adam purceasă Și de

Ce demoni vin, în nesfârșit alai, Și mă-mboldesc să-nvăț necontenit, Când umbra nopții m-a acoperit, Al crunților saxoni străvechiul grai?

Cuțitul lui Muraña a sclipit. În seara cenușie se oprește Povestea. De ce oare mă-nsoțește Ăst ucigaș sinistru nezărit? Mai mic era Palermo.

Stârnind gâlceavă bântuie prin târg. Se iau mereu la harță cu-alte umbre La fel de vane, cenușii și sumbre. Cu foamea și nevoile. Cu sârg.

Îl las pe cal, în ceas crepuscular, Când moartea i-a fost dat să o cunoască. Din ceasurile morții dăinuiască Ăst ceas biruitor, cumplit,

Fastuoase cripte, anatomie sumbră, De viermii din mormânt ultragiate; Pentru triumful morții, înghețate Simboluri strâns-a. Fără frică.

Toți trei știau. Ea era iubita lui Kafka. Kafka o visase. Toți trei știau. El era prietenul lui Kafka. Kafka îl visase. Toți trei

Dacă aș putea trăi din nou viața mea, În următoarea - voi încerca, - să fac mai multe greșeli, Nu voi încerca să fiu atât de perfect, Voi fi

O stradă și o ușă încuiată, Cu soneria, numărul precis, Cu-aromă din pierdutul paradis, Ce pe-nserat e veșnic ferecată La pasul meu. Când

Din seria de fapte inexplicabile care alcătuiesc universul sau timpul, dedicația unei cărți nu este, desigur, cea mai de nepătruns. Este

Eu, cel ce-acum hălăduiesc cântând, Curând ascunsul, mortul o să fiu, Sălaș având în fermecat pustiu, Loc fără înainte, după, când. Așa am

Mai nalt decât ceilalți, înainta, Om între oameni, rătăcit de lume: Abia dacă-i chema pe tainic nume Pe îngeri. În tăcere cerceta Ce

De fier și nu de aur ți-e-nceputul, Un port și un deșert te-au făurit, Din spade încleștate te-ai ivit Și închegat din smârcuri și

Ăst cavaler american înalt Închide tomul lui Montaigne și pleacă Pe câmp momentul unic să-l petreacă: Măreț ca asfințitul nu e alt. Spre

Își taie drum prin gloată și privește În dreapta și în stânga. S-a desprins Din chingile escortei. A învins Convenția minciunii ce-l