Ion Pillat›Poezii

Cu-o singură sforțare-ncordând vânjosu-i umăr — Un uriaș urcându-și poverile ce-l strâng — Pletosul deal, din vale sui cu vii și crâng Ca

Târg de munte risipit printre livezi, Cu cerdacuri văruite de-unde vezi Piatra Craiului albastră de departe : Iată tot Ierusalimul tău din

Privești de pe poteca ce urcă-n deal la noi, Din zbor întâia barză cum cade pe zăvoi. Vezi trenul care intră încet de tot în gară, Și

Sambata 23 iulie 1910 Predeal Am vrut s-ucid iubirea o zi de toamna sura Când vântul frunze d-aur din codri mi le fura Și darnic

Biserică de altădată, ce ctitor mi te-a scos în cale Cu zarzări din curtea veche și năpădită de urzici, Sub coperiș lăsat pe-o rână, la

Acum trăsura trage la scara amintirii, Și de plecare sună în curte zurgălăi. Acum din mine, ceasul temut al despărțirii Și-ntinde umbra sură

Cine să ghicească taina ? Cin' să creadă Că-n fetița cu opinci și cu opreg, Maica Domnului se va ivi odată... Nici părinții ei, privind-o,

Pasăre galbenă-n cioc Bate ușor la fereastră. Umbrele nopții n-au loc În dimineața albastră. Oblon pe suflet căzut De mult - spre cer se

De ieri albine albe pe via ta roiesc - Toți prunii și toți merii în iarnă înfloresc. Petalele cu aripi de gheață cad domoale Pe un covor mai

Se lasă iar amurgul pe parcul din Miorcani, Și zgomotul pe care l-am auzit de ani, Cu pulberea luminii ajunge pân’ la mine: E mugetul cirezii

N-auzi pe vale scârțâit de cară? Nu vezi în zare peste sate fumul? Intrară, bade, turcii iar în țară, La munte fug rumânii cu duiumul. Pârjol

Cu păru-n ochi și soarele în păr, Era ca un pârâu într-o pădure De mladă nouă: taină și-adevăr. Și aplecat pe trupu-i, să mă fure Șuvoiul

Priveliște menită să-mi fie o psaltire, Întâia mea credință și ultimul meu scut, Moșie aurită de-amurg și de-amintire, Deal albăstrit de lună,

Pe țărmul Mării Negre, când în toamnă Și în amurg se pârguiește rodul Luminii din tine, suflet, aprig Spălat de vreme și rotund ca

Fâlfâie steaua sus aripi de foc, Stă peste ieslea cu sfântul noroc, Intră în iesle craii grămadă, Robii lor poartă pe brațe o ladă. Cum

Vreau, Maică Preacurată, Povestea ta să fie În grai cinstit lucrată, Ca lâna dintr-o iie. Și ca să-ți țes chilimul Mă ține tu de

N-au fost măslini, nici dafini, nici smochini... Pământul sfânt nu e al Galileii La noi e Nazaretul. Ioachim De pe pridvor privește Râul

Am așteptat amurgul ca zările să fie Altare largi suflate în aur preacurat, Iar sălciile, care pe drum au tremurat, Înspre golești

Tu, care treci cu carul sub dealul din podgorii Ducând la câmp șindrilă sau sus la munte grâu, Te-abate-n lunca veche și mână pân' la

Dar ce m-a pus în seara tihnită de Crăciun, Să iau în mână lampa, să dau în lături ușa ? În fața mea stă calul de lemn și stă păpușa Cu suflet

Ea îl privea cum mânuia rindeaua Pe blăni de brad. Cioplit și el în lemn, Nu bănuia teslarul că în greaua Penumbră-a candelii cu

Amiaza verii doarme în odaie Și ceasul a tăcut. Cu umbră lui fereastră iar o taie Un ram, de ani nemaivăzut. M-am deșteptat, sau somnul tot

Și dacă-a fost Sfântă-Măria cea mică, Să meargă la hram cu toți se ridică. Și dacă-a fost ziua de toamnă senină, Când urcă Negoiul pe zări

Prin ramuri înflorite bărci tremură petale.