Ion Pillat›Poezii

A nins. În soare codrul cu trunchiuri de cărbune Întinde umbre-albastre pe proaspătul omăt Și mă visez la geamuri cu anii îndărăt: Văd dealul alb,

Născut din țarină spre cer se-avântă Ca un izvor de ramuri și de foi… Și doru-l mână, norilor, spre voi, Dar lutul rădăcina-i

Se clatină galbene păsări ușor pe părul din vie. Nu, toamna își pregătește iar stolul de frunze pribegi. E aerul limpede astăzi ca apa-n

Pe scrin, păstrând privirea ei vie, au rămas Pe galbena gazetă ce-ncremenește anul. Odaia de-altădată mi-arată talismanul: Iau ochelarii moartei

Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampă Ca o bună la nepoțelul mic. Pe-atunci știam că-i vie; azi nu mai știu nimic: Apăs cu nepăsare de

Prin iarnă din cămara zăvorâtă Se furișează cald miros de mere, Readucând în vremea viscolită Iar toamna cu trecută mângâiere, Când sufletul

Trei ingeri zboara-n asfintit. Doi tac si unul a grait: - \"E linistea atat de mare... Aud cum se deschide-o floare.\" Trei ingeri zboara-n

În fața mea, la masă, băiatul meu citește Cu fruntea încrețită puțin de încordarea Ce-l face să urmeze povestea. Raza lămpii Ușure îl atinge pe

Când toamna și amurgul își dezveleau tot gândul Și dezbrăcând iar dealul de străluciri străine, Mă înălțau pe-altarul colinelor latine

Pe drumul vechi pe care se lasă toamna: fumul Sătucului din vale urcând la dreapta, fumul La stânga mea pe ceruri al unui stol, departe. Și eu

Au spus ca-i rece si n-au banuit Ce patima ii clocotea in vine, Au spus ca nu-i adanc si n-au simtit Genunile ce dorm sub limpezime. Un

Deodată, seara. Poarta, deschisă: câmpul, cerul Și-n umbră, colo, steaua de-amurg. Deodată, seara Albastră, cum e apa albastră din

Cind am intrat tirziu in casa, totul Pastrase clipa ultimei vederi. Pe canapea rochita ramasese Sculptind molatec trupul tau de ieri. Deschisa

Ti-am dat un trandafir jucand L-ai aruncat in mare Si valurile mi l-au luat In larga inserare S-a dus- si nimeni nu mai stie De-un trandafir ce