Ion Pillat›Poezii

La casa amintirii cu-obloane și pridvor, Păienjeni zăbreliră și poartă, și zăvor. Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc De când luptară-n codru

1. Poemul într-un vers Un singur nai, dar câte ecouri în păduri. 2. Păstorul mării Copilul gol mai cântă din fluier la delfini. 3.

Stelă funerară O umbră joacă ramul pe piatra unei umbre. Stelă de mim Cu plâns și râs de mască în mâini, nepăsător. Groapă nouă Pășește lin

Balcic, nostalgic cum e luna, Albind pereții râpelor pustii, Podind pe valuri licărite bruma, Veghind cu basme moarte vremuri vii. Balcic, încins

Mi-am urzit din sunet si coloare, Din cuvinte dure, zi de zi, Turnul versului inalt in care Imi adorm durerea de-a trai. Zi de zi si luna

Lumina lunii albe vărui Pereții casei cu plăpândă nea, Ca-n capătul aleelor pustii Și-n mine așa albă să mai stea. Și-odată nucii îi

Peste noapte a Înflorit mălinul Peste noapte s-a Luminat seninul. Puișori de puf A clocit găina Berzei cuib de stuf A-ntocmit

Þesea cuminte ca întotdeauna Maria borangicul la război, Și cum prin seară cădeau umbre moi, I s-a părut întâi ca intră luna, Atât de alb venea.

Nu cuvintele purtate ca arginții Vânturați din mână-n mână pe tejghele Ar putea să mi te cheme-n ochii minții, Râu muntean, cu limpezimi de

De ce-ai sădit în satul nostru case Și garduri vii, căruțe și plugari, Când singuri stăm – răzeși cu crengi pletoase – Și-l străjuim de

Mi-am dezlegat sandala ca o frunză Ce cade moartă la piciorul meu, Mi-am limpezit făptura să n-ascunză Nimic din ce nu duce pân. la zeu. Pe

Ceas tainic, bătăile tale egale Ca vâsle lovite pe mări Mă duc din uitări în uitări Spre mine, agale. Copilul revine în casele sale, Și vremea

Fiul meu, copilul meu, Mlada sufletului meu, Haide, maică, sa vorbim La poartă de țintirim, Căci de-acum nu mai vorbim! Tu ești, ori e vântu-n

Ne va lasa iubirea mea, iubirea ta ... O, clopot trist, profetizand cu glas de Crist. Ma doare-un gand: nu pe-al meu rug va fi plapand Al

Te-ai dezbrăcat de haine ca de-o coajă Migdala trupului cu gust amar, Și patul jos ca valul de pe plajă Primește alb neprețuitul dar. Răcoarea

Clopoțeii caprelor sunau răcoare De ape vii printre măslini și eucalipți, Pe când pe golf ardeau ca portocale În legănare pânzele

O foaie cade, zboară-o zi Pe albe aripi de hârtie . Nu încerca s-o mai reții Viața ta ce se subție. Copil râdeai când fâlfâi Întâiul vânt ce-n

Cum cădea în sat amurgul peste-ogrăzi și peste șure, A ieșit cu luna plină heruvimul din pădure. S-au speriat copii cu vite și-au țipat de spaima

De ce te-au dus, bunico, intr-o chilie rece Și te-au lăsat cu toții sub lespezi de cavou? Când lunca e un cântec și dealul un ecou Crescând mereu

Amurgul înflorește prin ramuri de măslin... Fecioara Amarillis cu trupul ca zăpada, Zărește de pe munte Corintul alb, Hellada Ce-adoarme mângâiată

Și-n paragina cărării, Pe tăcerea înnoptării, Mai întâi răsună stins Ca un zvon de ape-n ropot, Vuiet depărtat de clopot, Lin ca luna care-a

Ai fost, ne spui, prin insuli cu nume spaniole Și ai iubit creola și verzii papagai, Și inima, din mare în mare, ți-o legai Când înfloreau catarge

Dăduse iarna-n primăvară iar Și sub un piersic scuturat de floare Lăsase nea de scoici, ca un brumar Și mic un inger inghețat la soare. Părea o

Un călător grăbit cum se deșteaptă Nedumerit, pe-a visurilor treaptă, De care țara astăzi are parte; Și stă buimac, și nu mai știe unde A mai