Biserica de altădată
Ion Pillat – Umbra timpului (Editura Prut Internațional 2004)
de Ion Pillat(2021)
1 min lectură
Mediu
Biserică de altădată, ce ctitor mi te-a scos în cale
Cu zarzări din curtea veche și năpădită de urzici,
Sub coperiș lăsat pe-o rână, la margine de mahalale,
Sub turnul mângâiat în aripi de raze și de rândunici...
Cu chipul șters în zugrăveală : Matei și Marcu, Ion și Luca,
Evangheliștii de pe vremuri, tuspatru, predică-n pustiu -
Amurgul doar și toamna, singuri, dau să pătrundă prin uluca
Grădinii Domnului, pe care azi credincioșii n-o mai știu...
Biserică de altădată, din nou primește să-ți calc pragul
Ca-n noaptea primăverii mele cu zarzării-nfloriți pe cer.
În somnul veșnic bunu-ți preot de mult și-a lepădat toiagul
Și întru Domnului, odihnește bătrânul său paracliser.
Stau singur în amurg de toamnă azi, singur eu cu patimi multe-
Și nimeni nu mai toacă seara suflet și prin mahala,
Nu-i nimeni să se roage-n tindă, și taina nimeni s-o asculte
Și la icoane să aprindă sfânt lângă sfânt, stea lângă stea.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ion Pillat
- Tip
- Poezie
- An
- 2021
- Curent
- Tradiționalism
- Cuvinte
- 155
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Ion Pillat. “Biserica de altădată .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ion-pillat/poezie/biserica-de-altadataIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
