Satan
de Ion Pillat(2021)
2 min lectură
Mediu
Și negura în juru-mi creștea tot mai adâncă...
Uitasem orgă, ruga și psalm și mântuire,
Când dreapta Lui, întinsă în dar de răzvrătire,
Trăsni în două noaptea masivă ca o stâncă.
Prin surpătura umbrei atinsă de-a Lui pală,
Trecură ca-n legende martirele Lui pale,
Din vremuri zugrăvite pe geamuri ogivale...
Și clopote sunară în pacea monahală.
În fața mea, deodată, Arhanghel prea înalt,
Satan trăi de flăcări în negrele vitralii
- Rozacee de lumină și Domn al catedralii -
Fulgerător de patimi sub aripi de bazalt.
A spulberat c-un deget: altar, catapeteasma,
Mi-a șters cu o privire și dragoste și ură,
Și-a înflorit, zâmbindu-mi uscata mea făptură,
Cu seva, cu dorința, cu flori și cu mireasma.
Apoi lărgind aripa puțin, făr-de povară
Impuse catedralei pădure iar să fie...
Și iată ca din piatră vlăstarul cum învie
Se-ntoarse pe sub ramuri păgână Primăvară.
Sub ceruri troienite cu floare de cais,
Păși zeița goală și botticelliană,
Zvârlind polen, iubire, viață și prihană...
Și se făcu o țară de muzică și vis,
Născută din suspinul de dor al Primăverii:
O țară unde îngeri cu penele cernite,
Psalmodiind litanii și liturghii oprite,
Melodios, în taină, se închinau plăcerii,
Și unde androgine cu ochii de opale,
Mușcând în sânuri crude ca-n galbene lămâi,
Vedeau cu nepăsare prin fumul de tămâi,
Cum mor crucificate sfioasele vestale.
Atunci grai Satana: - Alege a ta cale!
Pe cruci plâng șapte sfinte fecioare, fără vină,
Dar șapte demoni tineri slăvesc a mea grădină
În ciuda celor șapte virtuți teologale...
Și aripile Sale când larg mi le deschise:
Se sparse-n țăndări cerul, pământul ars fu jar,
Dar boi, senini, zburarăm din ultimul hotar
Spre iaduri înflorite cu patimi și cu vise.