Alexandr Blok›Poezii

Tânăr sunt și de viață sunt plin, Mistuit de priveliști și dor. Înverzesc și spre tine-mi înclin Ramul meu de arțar, foșnitor. Când de vânt

Când voi pleca din vremuri în morminte, Huliri și laude când o să las, Cu gingășie să-ți aduci aminte De visul ce cântării i-am dat

Mă voi trezi în zori, de dimineață Și soarele mă va izbi în față. Cerdacul meu de multă vreme-așteaptă Să-i urci, iubito, treaptă după

Calea-i pieptișă. Eu urc ne-ncetat. Seara-i sublimă. În poartă îți bat. Bat-dar, distantă, tu nici nu tresari Și peste tot nestemate

Ca-n vremi ce-s azi trecut tezaur Vii, troică veche, să mă duci, Și roți cu spițele de aur Se-afundă-n glod pân-la butuci... Rusie, biata mea

Sparg în țăndări mărunte o stâncă Lângă marea cu valul amar, Iar asinul cu trudă adâncă Duce piatra aceasta-n samar. O lăsăm lângă calea

Un zburător, ca o săgeată În slobod iureș, năzdrăvan, Ca o fantasmă-naripată Porni-n albastrul ocean. Elicea-i cântă ca o

Mi-a-ngrădit adâncimile zării Mult râvnita grădină cu flori... Dar să-acopere foșnetul mării Cântec gingaș de priveghetori?... Tot mai des să

1 Neagră noapte, Albă nea. Vânt, strașnic vânt! Pe picioare omul poate sta. Vânt, strașnic vânt! Pe-al domnului pământ! Încrețește

Se-nserează, balta sură Aburi albi înalță iar, Colo-n colț la cotitură Se aprinde-un felinar. Ziua trece, zarva moare, De pe-a stâncilor

Drumul scurt, cunoscut altă dată, Azi e lung și e numai urcuș. Mă așteaptă căsuța uitată Și sărmanul bătrân măgăruș... Dar... visez, ori e

Deșteptatu-m-au zorii cu ceață Într-o zi aburcată-n abis. Ea mai doarme c-un zâmbet pe față: Mă alină și-acuma, în vis. Ce frumoasă-i e fața

Își înseamnă amurgul hotarul, Se coboară-nserarea pe văi. Și se miră de mine măgarul: \" Ce-i cu tine, stăpânule, ce-i?\" Ori mi-i fruntea de

Nu-a fost inima mea să mă-nșele, De-n zadar mi-a fost teamă și-n vis: În tăbliile nopții acele N-am bătut - mâna ei mi-a deschis. Printre

Ostenitul asin odihnește, Părăsit stă bordelul cel șui. Doar stăpânul prin noapte zorește, Rătăcește cu dragostea lui. Numai calea știută,

Cu aripi înfrigurate Tot văzduhu-l voi străbate Spre meleaguri depărtate. Jucați fire sclipitoare, Fulgi de stele plutitoare, Vijelii

Iarna pe ger și în arșița verilor Râdeți, ori stați lângă groapă plângând... Vreau să-mi gonească amaru-așteptărilor Sunetul slab, neștiut pe

La bătrânețea mea pustie De cele sfinte m-am dezis. Acolo mi-apăreai tu mie, Dar nu aievea - ci în vis. Șoptind, tomnatica paloare Ceva

Hei, logodnică ni-i marea! Nu ne-a dat inelu-i oare? Ne sărută veșnic marea Pe obrazul ars de soare! În adâncul ei , frumoasă, E

Casa Pușkin ! Doar se știe; Că-i un vechi așezământ ! For de-naltă- Academie, Nu-i o simplă vorbă-n vânt ! Este zvonul gheții

Când voi pleca din vremuri în morminte, Huliri și laude când o să las, Cu gingășie să-ți aduci aminte De visul ce cântării i-am dat