Grădina cu priveghetori(VII)
de Alexandr Blok(2009)
1 min lectură
Mediu
Drumul scurt, cunoscut altă dată,
Azi e lung și e numai urcuș.
Mă așteaptă căsuța uitată
Și sărmanul bătrân măgăruș...
Dar... visez, ori e poate o glumă,
Ori pe-o altă potecă-am pornit?
Nu, țin minte și gardul de humă,
Și tufișul acela chircit...
Unde-i casa? Și dau cu piciorul:
Târnăcopul cândva aruncat
E sub lespedea cea cu izvorul,
De rugină și vreme mâncat...
L-am salutat ușurel(cum se saltă)
(Nu mă poartă al visului val!)
Și-am izbit ruginita unealtă
În pietroaiele grele din mal...
Dar din unda în joacă senină,
Unde sepii se scaldă-n azur,
Crab voinic s-a săltat pe anină
Și-a cătat bătăios împrejur.
Am pășit către el, și, nebunul,
S-a-ndârjit să mă-nhațe, nătâng,
Dar din pietre-a ieșit încă unul
Și-au pierit amândoi în adânc...
Iar pe drumul știut altădată,
Unde-avusem cândva un cămin,
Cobora un străin cu-o lopată,
Îndemnându-și truditul asin...