"decembrie 2020" – 5279 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
decembrie
Portrete de Decembrie
adrian rentea
Născut pe 2 aprilie 1978 Am urmat cursurile de zi ale Grupului Școlar Industrial Electromureș, iar mai apoi cele ale Universității Dimitrie Cantemir. Ambele profil real. apariții în revistele: Vatra (nr. 11-12/2017), Meridian Cultural Românesc (nr. 16/2018, 20/2019, 24/2020), LitArt, apariții periodice începând cu septembrie 2013 și lunar cu cronica întâlnirilor cenaclului, ianuarie 2016 - martie 2018 Volume publicate: Inchizitoriul unui profan - editura LitArt, octombrie 2015 Pietre din Marea Irlandei - editura LitArt, decembrie 2017
296 poezii, 0 proze
Valeriu Sârbu
Vineri 4 decembrie 2009, dimineata, a incetat din viata intr-un spital din Braila scriitorul Valeriu Sirbu, in varsta de 78 de ani. Poet, prozator, eseist, dramaturg, Valeriu Sirbu este unul dintre putinii autori dedicati in exclusivitate teatrului radiofonic, pentru care a scris un numar mare de piese, majoritatea cu o tematica de actualitate, un anume fel de actualitate, temele si subiectele sale fiind putin frecventate de alti autori. Valeriu Sirbu Valeriu Sirbu va fi inmormantat luni 7 decembrie, la ora 13, la Cheia.Nascut in 18 septembrie 1931, la Bujoreni, Valcea, Valeriu Sirbu face o figura aparte in literatura contemporana. Autorul unui Tratat de fantezie (1997), arta poetica scrisa cu amaraciune si autoironie de un literat care crede inca in valorile spiritului, a debutat in 1969 cu volumul Poeme banale, continuand sa publice poezie (Ora translucida, 1974, Pregatirea pentru echinox, 1977, Amfora de rezerva, 1979, Antinomii, 1986, Invinsi de abstractiuni, 1995, Partitura...
1 poezii, 0 proze
Marius Grama
- 1997-2002: membru al Cenaclului Literar Cuvinte, al Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu, Galați - 1998-2000: coordonator al Cenaclului Literar Cuvinte, al Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu, Galați - 1997-2003: membru al Cenaclului Literar Anton Holban, al Casei Corpului Didactic, Galați - 2002: membru fondator al Cenaclului Literar al revistei de cultură Antares. - din decembrie 2001: membru fondator și coordonator al Cenaclului Literar Studențesc Gellu Naum, Galați. - Membru al cenaclului Trimbulinzii, al Centrului Cultural Dunărea de Jos - reprezentant al Cenaclului Literar Studențesc Gellu Naum, Galați, la întâlnirile cenaclurilor literare studențești din țară, Pitești, noiembrie 2001, noiembrie 2002, noiembrie 2003. - Mebru fondator al Grupului Lampisterii. - Diplomă de onoare din partea Cenaclului Literar Cuvinte pentru încheierea activității de coordonare, 1999. - Premiul onorific pentru susținerea creației literare a Cenaclului Cuvinte, Săptămâna Colegiului Mihail...
6 poezii, 0 proze
Marin Mincu
Marin Mincu (28 august 1944, Slatina - 4 decembrie 2009, București) a fost un poet, critic literar, istoric literar, semiolog și eseist român. Este considerat promotorul textualismului, implicându-se teoretic și practic în susținerea acestei importante mișcări literare postbelice. A petrecut mult timp în Italia, predând la universitățile din Torino și Firenze. A fost autor al unor volume de poezie, studii semiologice sau dedicate folclorului român, unei antologii a avangardei românești, și a unor romane. A fost director al editurii Pontica din Constanța unde publica volumele lui Umberto Eco dar și alte capodopere ale literaturii italiene din toate timpurile. A fost director al revistei culturale Paradigma, deținător al unei rubrici de critică literară în Ziua literară, coordonator al cenaclului Euridice din București, lansat la 8 mai 2002. A publicat peste 40 de volume, iar in 1996 a fost laureat cu Premiul Herder (Universitatea din Viena), unul dintre cele mai prestigioase premii...
5 poezii, 0 proze
Orhan Pamuk
Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2006. Orhan Pamuk (n. 7 iunie 1952, Istanbul) este unul din cei mai renumiți scriitori turci contemporani. Operele sale au fost traduse în peste 40 de limbi și publicate în peste 100 de țări. În 1976 a absolvit Institutul de Jurnalistică a Universității Tehnice din Istanbul. Un partid naționalist turc a inițiat în anul 2005 un proces penal împotriva sa, pentru motivul că scriitorul a admis existența genocidului împotriva armenilor și kurzilor în timpul Imperiului Otoman. Această afirmație ar fi lezat, în opinia reclamanților, demnitatea națiunii turce. Primul termen de judecată a avut loc pe 16 decembrie 2005. În urma protestelor internaționale, ministerul justiției din Turcia a anunțat pe 22 ianuarie 2006 că nu acordă aviz favorabil judecării scriitorului. Din cauza unei probleme de procedură, procesul a fost abandonat, în mod oficial la începutul anului 2006. Revista americană „Time” l-a inclus în anul 2006 pe lista celor mai...
1 poezii, 0 proze
Eugenia Reiter
adresa de contact: eugenia.reiter@agonia.net 25 ianuarie 1968 pe agonia.ro (poezie.ro) din decembrie 2001 * apariții în: - Suplimentul de cultură "Symposion" - 2005 - Iași; Volum de cenaclu "Virtualia 4" - 2005 - Iași - coordonat de Alina Manole; Volumul colectiv "Ultima generație, primul val", ed. Muzeului Literaturii Române - 2005 - București (poezie.ro); Revista de literatură "Dealul Melcilor" - 2006 - Brașov; "Manifestul Român" - Pitești; "Drum" - Roșiorii de Vede; "Curierul zilei" - Pitești; Volum de cenaclu "Virtualia 5" - 2006 - Iași - coordonat de Alina Manole; Placheta aniversară "Mihai Eminescu" - ianuarie 2007 - Slatina; Placheta aniversară "Constantin Brâncuși" - februarie 2007 - Slatina; Minivolumul colectiv "Echinocțiu de primăvară" - martie 2007 - Slatina; "Cafeneaua literară" - Pitești - aprilie 2007; Volum de cenaclu "Vocile cetății 1" - mai 2007; "Cafeneaua literară" - Pitești - august 2007; Volum de cenaclu "Vocile cetății 2" - septembrie 2007; Volum de cenaclu...
221 poezii, 0 proze
Ionuț Chiva
născut 1978 făcut liceu arhitectură făcut facultate litere publicat roman picar interesant 69 – 2004, Editura Polirom lucrat corector la ziar, apoi ziarist, în prezent traducător plecat decembrie 2009 publicat volum poezii cronologic interesant instituția moartă a poștei – 2011, Editura Casa de pariuri literare plăcut animalele, cîinii plăcut țări terminale, belgia (sursa cdpl.ro).
0 poezii, 0 proze
mihai amaradia
mihai amaradia absolvent al facultatii de drept, in 2004 in prezent lucrez la un teatru pentru copii care se cheama PINOCCHIO. si mai lucrez la radio targu jiu asa pe programul inserat. mai multe despre mine spune poezia mea pe care o puteti citi mai sus. -premiul revistei Luceafărul și al fundației culturale Apoziția din Germania la festivalului international de literatura Tudor ARGHEZI 2009 -premiul al II lea - poezie, festivalul international de creatie literara Veronica Micle, Iasi - decembrie 2009 - premiul Asociației Scriitorilor București in cadrul festivalului international de literatura Tudor ARGHEZI 2011. - premiul al II-lea - poezie festivalul national de poezie COSTACHE CONACHI- TECUCI - 2011 - premiul al II-lea TRADEM - CRAIOVA -2011 - premiul I -Festivalul international de litratura Tudor ARGHEZI 2012 -marele premiu concursul național de creație poetică „Ion Pillat – Acolo unde-n Argeș...”Ediția a VI-a 19-20 octombrie 2012 - poeme pentru cutia ta poștală - debut -...
262 poezii, 0 proze
Daniel Bratu
nascut in 01.01.1966, București domiciliat, din 1998, în Iași inginer mecanic site-uri literare frecventate: poezie.ro - octombrie 2003, europeea.ro - septembrie 2004, hermeneia.com - decembrie 2005, esențe.ning.com - 2010; membru al Societățíi Literar Umoristice Academia Veche Păstorel, Iași poezie publicata in: - suplimentul literar Symposion, revista literara Conexiuni; - antologiile de cenaclu Virtualia; - "Ultima generatie. Primul val" Antologie poezie.ro, Editura Muzeul Literaturii, 2005; - revista umoristică Scârț. aparitie editoriala: volum de poezii "Leredem" - Editura LiterNet - 01.01.2006, in format electronic marele premiu la concursul de poezie - Festivalul "Adrian Păunescu" - iulie 2018 marele premiu “MIRCEA MOTRICI” și premiul revistei CITADELA, Satu Mare/ secțiunea "reportaj literar" - mai 2009 premiul revistei PORTO FRANCO, Galați/ secțiunea "poezie" - mai 2009 premiul I la Festivalul "Umor la Gura Humorului" la secțiunea poezie umoristică/ iunie 2017 premiul al...
505 poezii, 0 proze
andrei lazăr
Născut pe 10 noiembrie 1984, în Iași Debut literar în revista liceului, cu poezii – înca din primul an de liceu – 1999. Decembrie 2004, debut cu poezie pe un site local „La trandafirul proaspat” de unde este izgonit din anumite motive pe care le păstrează secret; Ianuarie 2005 debut cu poezie pe „club literar poezia” - [http://incercariliterare.club.ro], club în care este membru activ și în present. Sfârșitul lunii februarie a anului 2005 i-a adus debutul literar pe site-ul de literatură www.poezie.ro, cu poezia “Sortirea”. Scriitor romantic, a elogiat suferința și iubirea așa cum el însuși a trăit-o.
48 poezii, 0 proze
decembrie 2020
de Ioan Postolache-Doljești
singurătatea ucide nepăsarea. de nicăieri nu mai vin întrebări, te mişti ca o fantomă prin casă, îţi ţiuie tăcerea-n ureche şi-n nări de unde miros de aproapelea? decembrie. doamne, al patrulea...
Sabia
de Călimărea Andrei Adrian
Îngerul mi-a zis: "-Ascunde-ți rușinea din calea Domnului, rușinea care nu te mai face să fii om, pitește-te sub smochin, acoperă-te cu frunze uriașe de ficus! Deși, a continuat îngerul, în zadar o...
Stigmatizarea ca deținut Covid-19, la Pipera
de Dragoș Vișan
Eu sunt un om vindecat sau zombificat, nu mai știu, vindecatul zombificat la regim, după regim, cred că mi se spune. O să trăiesc în mod liber, vindecat pe de-a-ntregul după căderea regimului proBr....
Mă uitai pe Olt în jos...
de Camelia Oprița
Foaie verde măr zemos Mă uitai pe Olt în jos, Văzui frunza primenită Şi pe maica necăjită. Plânge, plânge şi suspină Că se simte prea străină Ca frunza de mărăcină, Ca salcia din gărdină. Dar salcia...
Remix 2019-2020 Tragedy — trezirea sălbaticului în noi
de Dragoș Vișan
Abia a reapărut în această lună prier din neantul atemporal anno Domini 2021 un neștiut mag dansator primul dramaturg saltimbanc tragedianul Lyncos-Orpheus-Zagreus cel dintâi Ion Negru Vodă ce veghea...
Copil frumos, de ce privești de după gratii viața?
de Călimărea Andrei Adrian
Copil frumos, de ce privești de după gratii viața? eu știu că nuferii au parte de mocirlă eu știu, chiar și noaptea lungă de decembrie ascunde în ea comoara unei zile eu știu că puiul de căprioară...
Teodor Dume, cartea cu nr.23: Moartea din vis
de Teodor Dume
Moartea din vis, autor Teodor Dume Coperta și tehnoredactarea, Mioara Băluță Editura Pim, Iași/2020 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României DUME,TEODOR Moartea din vis/Teodor Dume - Iași:...
Ascultă ce-ţi spun
de Ioan-Mircea Popovici
Plouă în Tomisul meu bătrân Cu bulbuci pe caldarâm Joc secund de clipe cu năluciri Dintr-o mie şi una de iubiri… Pagini de carte Între gânduri şi şoapte Noapte de noapte Spinul picturii Spinul cu...
Scrisori pe Plaja cu suflet
de Ioan-Mircea Popovici
Cu Adevărul pe faţă. De la cel mai mic până la cel mare. Un Adevăr mic este acesta: “a fi iubitor de tablouri nu e la îndemâna oricui”. Tot un adevăr mic este şi acesta: i-am spus Căutătorului de apa...
